1. V-am povestit în nenumărate rânduri despre relaţia pe care o am cu ultimul smartphone al cărei fericite posesoare sunt. Cam la vreo lună după ce am scris articolul cu primele impresii în legătură cu Allview P6 Energy, am plecat la mare. Nu mi-am luat încărcătorul la mine. Am zis că fie ajung să iubesc telefonul ăsta, fie ajung să fiu dezamagită. Vreau să spun că (şi pentru asta garantează tot grupul de oameni alături de care am plecat la mare) mi-am încărcat telefonul cu o seara înainte de cele 5 zile în Mamaia, am făcut 236 de poze (plus cele câteva pe care le-am şters înainte să le descarc), am stat pe net, am vorbit la telefon şi m-am întors acasă cu 72% baterie. Poţi să-ţi imaginezi asta? Bateria aia de 5000 mAh e cât se poate de serioasă. Între timp, de când ne-am întors de la mare, au mai trecut cam 5 zile. Bateria sfidează toate legile.
Cu alte cuvinte, Allview P6 Energy este un vis devenit realitate. Cineva m-a întrebat dacă există şi o versiune mai mică a telefonului (un fel de P6 Energy Mini). Nu încă, dar nu-i deloc timpul trecut, mai ales dacă ţinem cont de cât de repede s-a dezvoltat compania şi cât de multe ţări a cucerit, având o piaţă de deschidere destul de impresionantă.
2. Allview E2 Jump. Da, mă încăpăţânez să scriu despre acest telefon. Cred că e probabil a treia sau a patra oară. Părerea a fost mereu aceeaşi, văzând acest smartphone ca pe o investiţie durabilă, atât la propriu cât şi la figurat. Nu doar că rezistă în timp, ci şi la şocuri. Plus că e rezistent la apă, având interior capsulat şi IPS 5. Este smrtphone-ul perfect pentru cei care lucrează în medii vitrege, pentru cei care fac muncă de teren şi există riscul ca telefonul să cadă pe tot felul de suprafeţe dure şi/sau ude (poţi să fii salvamar la bazin, să-l uiţi în buzunar şi să îl foloseşti fără probleme la câteva minute după ce ieşi din apă), dar şi telefonul ideal pentru sportivi, cei cu inima neîmblânzită, cei care aleargă, cei care stăpânesc motociclete puternice, cei care escaladează munţi ş.a.m.d.
Este disponibil doar în combinaţia negru cu verde crud (o culoare curajoasă pentru sufletul tânăr care se găseşte în mulţi dintre noi). Cât despre raportul calitate-preţ… De Nerefuzat!
3. Allview X2 Soul Xtreme sfidează legile luxului în ceea ce priveşte telefoanele inteligente. Are 64 GB memorie flash şi suportă şi card microSD cu o capacitate maximă de 128 GB. Poţi foarte bine să faci filme cu el, mai ales că are procesor zdravăn, Octa Core pe 64-bit, 2GHz, display cu matrice activă de leduri organice şi 3 GB RAM. Într-o zi o să am telefoul ăsta şi nu mă interesează câte alte modele o să apară între timp. Că bănuiesc că n-o să mi le permit, nu de alta :D. Acest smartphone face parte din categoria bogătaşilor. E perfect pentru directori dar şi pentru soţiile extravagante ale acestora. E perfect pentru eleve şi studente ţinute în puf de către părinţi, camera pentru selfie-uri (frontală) fiind de 8MP iar camera principală de 24MP. La vârste fragede camera foto e tot ce contează. Dar pentru cei mai copţi, procesorul, memoria internă şi memoria externă, display-ul şi multe alte specificaţii contează extrem de mult. Una peste alta, şi aspectul gadget-ului este un detaliu care contează, iar la capitolul acesta, oricât aş fi eu de mofturoasă, chiar n-am nimic de obiectat.
Dacă eşti blogger, ai posibilitatea de a căştiga un smartphone Allview! Trebuie să intri pe BlogAwards.ro şi să te înscri în competiţia “Toamna Bloggerilor”. Există mai multe campanii la care poţi participa, fiecare campanie având premiile ei. Astfel, dacă vrei să scrii doar la o campanie, te lupţi cot la cot cu alţi bloggeri pentru a câştiga un singur premiu (la o campanie există minim un câştigător, maxim 5). Dar dacă vrei să participi la toate campaniile, şansele de câştig cresc. Plus că, în funcţie de numărul campaniilor la care participi, acumulezi puncte. La finalul competiţiei se realizează un tabel iar primii 15 participanţi se aleg cu premii suplimentare. Cel de pe prima poziţie, desigur, primeşte un grozav smartphone de la Allview! Trăiască #roblogawards! Totodată, mai sunt şi campanii la care ies câştigători toţi participanţii. How cool is that? Baftă tuturor!
Pentru mai multe detalii vă invit în grupul de pe Facebook dedicat acestei competiţii:
fb.com/groups/405635239538061/
Ultimul arata delicios 😀
N-ai gusturi rele deloc :d