Yey! Data de 8 martie se apropie şi mă bucur pentru ea mai mult decât pentru alte zile din an. În afara faptului că Martie este o lună plină de flori şi că vesteşte anotimpul meu preferat, faptul că mai este doar o lună până la sosirea ei m-a determinat să-mi amintesc ceva atât de “heart melting”, ceva ce s-a întâmplat anul trecut imediat după încheierea tradiţiei mărţişorului. Poate că ar fi trebuit să vă povestesc asta abia peste o lună, dar nu mai am răbdare :))
Eram în Manchester, oraş în care am locuit anul trecut o perioadă destul de mare. Primăvara se instalase de-a binelea, cu flori peste tot, inclusiv în pomi, ceea ce făcea ca decorul să fie de poveste. Într-una din dimineţile pline de soare, cred că pe data de 9 martie, am plecat mai devreme spre serviciu pentru a trece prin parc şi a mă bucura de vremea ne-ploioasă (ceea ce nu se întâmpla foarte des, întreaga Anglie fiind cunoscută pentru vremea nu foarte prietenoasă).
Într-unul dintre pomii înfloriţi ai micului parc… am crezut că nu văd bine… Un şnur împletit, alb-roşu, era agăţat de una dintre crengile de la poalele coroanei bogate. Când l-am zărit n-am ezitat să-i fac o poză. A fost un fel de dovadă a faptului că tradiţiile nu ţin cont de graniţă, ele fiind în sufletul nostru, ca o moştenire strămoşească. Pe cât de superficiali se spune că suntem ca neam, pe atât de înrădăcinaţi ne încăpăţânăm să fim şi să ducem mai departe tradiţiile. Chiar şi atunci când suntem departe de casă…
P.S.: Pentru cei care nu ştiu, legenda spune că şnurul tradiţional se leagă la mâna fetei pe data de 1 martie. O săptămână mai târziu el trebuie să fie desfăcut sau tăiat şi apoi aruncat într-un copac.
