Câţi copii fac puzzle? Mânuţele sus, să vă văd! Şi câţi adulţi? Ia uite, sfioşi, cum recunoaştem. Recunoaştem că folosim drept scuză copiii, ca să cumpărăm puzzle pentru noi. Păi, normal! Ce, credeai că achiziţionezi un puzzle de 3000 de piese pentru un copil de 6 ani? Eu cred că e pentru sufletul tău de copil captiv într-un trup de 20 şi ceva de ani… Şi dacă n-ar fi vorba de dorul de vremuri de mult apuse, în care ai tăi abia dacă îşi permiteau să-ţi cumpere un puzzle de 50 de piese, de-ţi vine să-ţi muşti buza de jos când te gândeşti că ţi-ai lungit gâtul ani de zile la vitrinele librăriilor când vedeai câte un puzzle… aşadar, de n-ar fi vorba de chestia asta, atunci sufletul tău cere un astfel de joc pentru că vrea să-şi exerseze abilităţile de organizare. Poate şi capacitatea de concentrare. Poate chiar şi răbdarea după atâţia ani în care şefi şi şefuţi au ţipat din toate direcţiile. Corectează-mă dacă greşesc!
Stai o secundă! Sau 5!
Mi-a venit o idee.
Ce-ar fi dacă în loc de cărţi de colorat… ne-am trata zbuciumul minţii cu un puzzle? Cu sute sau mii se piese. Treptat. Cu peisaje, arhitectură sau nişte puzzle-uri cu imagini ale tablourilor celebre, aşa cum am văzut la Noriel. Ce-ar fi? Mie mi-au picat ochii pe „New York Puzzle” din colecţia Clădiri Celebre. Şi tot la Noriel.ro am văzut “Savoniere de Bagnolet”, un puzzle care face parte din colecţia Vintage şi care are ceva aparte, ceva greu de descris. Ceva… care îmi scapă printre degete. Mi-ar plăcea să-l fac, deşi tot cel cu New York rămâne preferatul meu.
Îmi place jungla de beton… Îmi plac clădirile. Să le privesc, să trec la pas pe lângă ele, să le fotografiez şi să le păstrez în minte. Îmi place cât de departe s-a ajuns la capitolul ăsta, că am plecat de la case din paie şi am ajuns la adevărate palate. Aş putea să trăiesc toată viaţa într-un apartament. În acelaşi timp, n-aş putea să stau la ţară. N-am locuit niciodată la casă şi nici nu-mi doresc. Vreau multe ziduri de beton, multe lumini care să-mi bată noaptea în geam, zgomote nocturne de la strada principală… În prezent am apartamentul orientat către artera principală. Dar aş schimba-o cu artera principală a unui oraş mai mare, cu mai mult foşnet în timpul nopţii. Până una alta, lasă-mă să-mi manifest iubirea faţă de ziduri cu un puzzle cu New York.
Eu am cerut unul cadou de ziua mea, fix pe cel cu New York, dar nu l-am primit. Mai aştept… Deşi problema mea cred că este că nu ştiu să cer. Şi îmi asum asta, oarecum. Eu când vreau, mă dau peste cap, singură singurică, şi-mi iau ce îmi pofteşte inima. Dar pentru că era vorba de un puzzle, deci un cadou sub 50 de lei, m-am gândit să-l cer. Doar chestiile ne-costisitoare am curaj să le cer. Şi asta oricum destul de rar.
Dacă ai fi în locul meu, tu cum ai cere un puzzle?
Eu cu asa ceva imi cauzez un zbucium si mai mare. Pentru partea cu cerutul, daca nu merge pe calea indirecta, atunci recurgi la varianta directa: “Imi place puzzleul acesta si nu vreau sa mi-l iau singura, ci mi-ar placea sa fie cadou de la tine”. Ce zici? :))
P.S. Mor de ras in preajma sarbatorilor, cand ma duce my better half in mall sa vada la ce ma entuziasmez.
Nu prea functioneaza nici partea directa. Am cerut un singur lucru de ziua mea. Si nu l-am primit 🙁
Pai atunci nu ai tu o problema ca nu stii sa ceri, ci o problema o are cel care ar trebui sa asculte activ. Acum ce sa zic…tu esti cea care stie cel mai bine daca a fost o scapare sau este vorba de un comportament recurent. Hehehehe…ar trebui sa stam in acelasi oras ca sa putem iesi la cafea 😛
Ar trebui, ar trebui… ^_^
Eu urasc puzzle-urile. Si cum de ce ti-e frica nu scapi, am participat chiar la un campionat de facut puzzle, la care am pierdut bineinteles. Si acum, ca mamica, fac puzzle-uri cu Mickey Mouse si Winnie de Pooh, dar tot nu-mi plac!
Daca primesti cadou puzzle, le accept eu cu drag 😀
Adica unele care sa nu-i placa baiatului tau. Le primesc eu ^_^
Dar ştii că aceste lucruri îmi ammintesc de trecutul nu prea îndepărtat?
Când stăteam până dimineaţa ca să fac puzzle. Frumoase timpuri!
Eu cred că nu ai cerut cui trebuie. Îţi fac eu cadou un puzzle, pe care îl doreşti tu. Ce zici, accepţi?
Tu ai deja destule cheltuieli. Dar iti multumesc pentru intentiile bune. Te pup, Nicu!