Skip to content
Menu
Ioana Radu
  • Home
  • Contact
  • Categorii
    • Adv. & Stuff
    • Cărţi
    • Diverse
    • Review produse & servicii
    • Women’s World
Ioana Radu

Trend report 2017: broderii

Posted on 12/04/2017

Anul acesta este destul de bogat în ceea ce priveşte trendurile. Pe de o parte se păstrează şi câteva din cele de anul trecut (volane, umeri goi, ciucuri, cămăşi reinventate, catifea), iar pe de altă parte apar în prin plan şi unele noi. Printre trendurile noi se numără broderiile. Este chiar segmentul meu favorit de anul acesta, astfel că mi-am achiziţionat deja o pereche de pantofi din catifea bej cu flori brodate, iar azi am zis că ar fi timpul să postez pe blog şi câteva piese vestimentare în acest sens.

Am găsit la SheIn 3 rochii care mi-au atras atenţia (cele tip cămaşă sunt favoritele mele) şi două bluze (ambele la fel de simpatice şi de practice). SheIn este unul dintre site-urile mele preferate, având foarte multe piese vestimentare în trend care apar cu mult timp înainte de a apărea în multe alte magazine.

rochii brodate

1. goo.gl/mYvEVT
2. goo.gl/QIe1dt
3. goo.gl/JsdeKz

Toate cele 3 par a fi foarte lejere. Ultima ar putea fi purtată inclusiv cu jeans rupt şi nişte sandale negre (fie un model rebel, fie unele finuţe). Broderiile au avantajul că sunt feminine, dar pot fi combinate şi cu piese aparţinând altor segmente vestimentare.

bluze cu broderii

1. goo.gl/H2xJ6g
2. goo.gl/nZjNwH

Şi în cazul bluzelor tot prima este preferata mea. Deşi încă port haine negre, acestea au cam încetat să mai fie printre favoritele mele. De vreo 2 ani mă îndrept mai mult către culori deschise, mai ales când e vorba de primăvară şi vară.

Profită de promoţiile din perioada aceasta de pe SheIn şi achiziţionează-ţi şi tu o piesă vestimentară cu broderii ♥

Banner promotii SheIn

Get $5 off over $55 CODE: AMJ5
Get $15 off over $105 CODE: AMJ15
Get $40 off over $200 CODE: AMJ40

Choose your new style from SheIn here: It’s Festival Time

2 thoughts on “Trend report 2017: broderii”

  1. Cristina Dragomir says:
    14/04/2017 at 00:10

    pacat ca nu se gasesc si haine mari asa frumoase, cu modele brodate. Eu chiar sunt fan. Si cand eram mica, eram tare mandra de bluzele pe care mi le broda bunica. Si nu-mi plac doar hainele. am vazut si niste super pantofi cu broderii colorate si trebuie sa recunosc ca sunt cei mai frumosi pantofi pe care i-am vazut vreodata. Rochia din mijloc din primul colaj imi place cel mai mult dar cea mai mare e L…

    Reply
    1. Ioana Radu says:
      15/04/2017 at 17:09

      Se gasesc prin magazine diverse modele de broderii pe care le cumperi si le aplici tu pe haine. Fie le cosi, fie le lipesti, fie le prinzi (cele de tip brosa). Mi se par super ingenioase cele de tip brosa, pentru ca le putem purta atat la rochii, cat si pe anumite geci de primavara. Le poti incerca 😀

      Reply

Leave a Reply Cancel reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Ioana Radu

Blogger acreditat Webstock 2015-2022.

Webstok

oglinda cu led

Agenda personalizata Web2Print

Stuff

Florin Filipescu, Hapi Riverwoman, StejarMasiv.ro

Follow me on Instagram ♥

terraioana

Ioana 💙
Hello, Barbie squad! 💕 Știai că mâine este Hello, Barbie squad! 💕 
Știai că mâine este ziua internațională a rujului? Găsește nuanța perfectă la notino_ro 💝.

p i n k k i s s e s 💋

#internationallipstickday #internationallipstickday💄 #notinoro #notinoromania #barbie #rujulperfect
#GunsNRoses #GNRworldtour2023 #GNRworldtour #welco #GunsNRoses #GNRworldtour2023 #GNRworldtour #welcometothejungle
Instagram post 17924747402733077 Instagram post 17924747402733077
Preparate românești de nota 🔟 într-un decor Preparate românești de nota 🔟 într-un decor fancy din apropiere de parcul Cișmigiu. 

Noua locație #LaCeaunuCrapat 📍 str. Luigi Cazzavillan

#explorebucharest #romanianfood #mancareromaneasca #cismigiu #bucharestfood
🥂 🥂
Acesta este un semn să nu uiți de SPF! 😂😘 Acesta este un semn să nu uiți de SPF! 😂😘

Găsește-ți produsul preferat la notino_ro 🛍️.

#SPF #SPF50 #batonSPF #notino #NotinoRomania
Load More... Follow on Instagram

Bloguri:

ioanaP.RO, StejarMasiv.ro, Florin Filipescu, Flawless, Piratul cinefil, Cartim, Dark Passion, Adizzy, Aniela Deby, Bogdan Stanciu, Alina lui Brumarel, Locuri de Munca.

• Politica de confidențialitate •



Licenţa Creative Commons
Această operă este pusă la dispoziţie sub Licenţa Atribuire - Distribuire-în-condiţii-identice 3.0 România Creative Commons. Preluarea textelor se face DOAR cu citarea sursei, în limita a 300 de caractere. La sfârșitul fiecărei preluări trebuie să existe un link do-follow către acest blog.
©2026 Ioana Radu | WordPress Theme by Superb WordPress Themes