Review produse & servicii

Ultimul modul din cadrul cursului de machiaj de la Eurocor

By | 07.08.2019 | 2 Comments

Ultimul modul din cadrul cursului de machiaj de la Eurocor

Am ajuns la finalalul cursului de machiaj și, privind în urmă, pare că cele 8 luni de când l-am început au trecut extrem de repede. Am ales varianta asta de a studia bazele machiajului, cursurile prin corespondență adică, pentru că programul nu-mi permite deocamdată să urmez un curs practic și, pe de altă parte, nici nu vreau să pierd timpul fără să studiez ceva. Cursul de machiaj este al doilea pe care îl urmez din cadrul Institutului Eurocor, pentru că în trecut am urmat un curs de un an pentru specializare în domeniul Publicității.

Care este părerea mea despre cursul de machiaj de la Eurocor? Ei bine, este un curs extrem de bun pentru cine își dorește o bază teoretică bună. Și sunt mulți în industria machiajului care nu cunosc foarte bine teoria și care fac greșeli, precum conturarea incorectă a feței, fără a ține cont de tipul feței și de particularități; sau folosirea unei nuanțe nepotrivite de fond de ten, care se alege nu numai în funcție de ton (închis, deschis), cât și de subton (cald, rece, neutru). Acest curs de machiaj chiar este o bună bază teoretică pentru oricine își dorește să devină make-up artist sau cine activează deja în acest domeniu și își dorește aprofundarea cunoștințelor. În cadrul cursului există, desigur, și teme, atât practice cât și teoretice. Pentru fiecare modul de studiu (un modul este un caiet de curs în format A4, de aproximativ 40-50 de pagini) am avut o temă cu vreo 7 exerciții, dintre care două exerciții au fost întotdeauna practice, fiind nevoie să realizez două tipuri de machiaj în funcție de anumite criterii. Temele sunt ulterior corectate de profesorul coordonator și se primesc calificative, uneori chiar însemnări ale profesorului la finalul temei, care să ne ajute în eventualitatea în care am greșit ceva și totodată să ne susțină demersul.

Cum mă simt acum, la final de curs? Înainte credeam că știu multe despre machiaj și că autoeducarea și practica sunt suficiente pentru a realiza ceva bun. Acum, însă, știu că e nevoie de mai mult de atât și că informațiile de la cursurile preponderent teoretice există pentru a ne contura mai bine tehnica de lucru și pentru a ne ajuta să ne perfecționăm. Lucrurile acestea mă determină să recomand cu drag cursul de machiaj de la Eurocor (filială a ESCC – Școala Europeană de Cursuri prin Corespondență).

Acum nu-mi mai rămâne decât să dau testul final și să primesc diploma. Trebuie să am un anumit punctaj pentru a absolvi cursul și a primi diploma, dar nu-mi fac griji pentru că știu că informațiile studiate sunt încă bine stocate la mine în memorie 😀 .

Cheers!

2 Comments

  • Reply

    Andra

    08/08/2019

    Multumesc mult pentru recomandare, de abia astept sa incep cursul ^^

    • Reply

      Ioana Radu

      20/08/2019

      Succes! 😀

Leave a Reply