Puțină lume știe despre mine faptul că sunt tot timpul pe baterii, iar aici cred că se încadrează prietenii foarte apropiați și o mare parte din colegii de muncă pe care i-am avut de-a lungul anilor & diferitelor job-uri. Nu mă mulțumesc cu puțin și de cele mai multe ori fac ceva în sensul ăsta, astfel încât seara, când pun capul pe pernă, să zâmbesc a mulțumire știind că am făcut ceva mai mult decât aș fi putut face în mod normal. Nu dorm niciodată ziua (pe motiv că timpul e prețios și nu reușesc să pun geană pe geană), nu beau cafea (ba chiar nu am nevoie de ea nici măcar dimineața, mă trezesc fără probleme) și-mi place să mă implic în tot felul de proiecte în timpul pe care-l am după job. Nu dau niciodată înapoi de la muncă, ba chiar simt că mă împlinește într-un fel pe care nu-l pot explica.

Am avut mai multe proiecte de-a lungul anilor, proiecte pe care le-am derulat suplimentar față de job, unul dintre acestea fiind de realizare de cărți de vizită. M-am implicat întru totul, fiind una dintre acele activități extra de care chiar sunt mândră. Nici măcar ambalajul în care livram cărțile de vizită nu era la întâmplare, optând pentru plicuri cu burduf pe care le personalizam cu ajutorul unui timbru sec, după care le închideam cu niște cleme colorate. La final le ambalam în plicuri cu bule pentru a mă asigura că nu vor fi probleme de niciun fel și că vor ajunge la destinatari în stare perfectă. Îmi plăcea atât de mult proiectul acesta cu cărți de vizită încât am investit în tot felul de “jucării”, de la plicuri de calitate până la timbru sec și ghilotină. Am printat zeci de mii de cărți de vizită și m-am bucurat de fiecare dată când mi s-a confirmat că produsele corespund așteptărilor.

A venit însă o vreme în care am decis să plec în străinătate, moment în care m-am gândit cam ce ar fi fost de făcut cu proiectul meu, dacă să pun pauză ori dacă să-l vând. A fost ceva de suflet, drept pentru care n-am vrut să îl vând și mi-am zis că voi reveni la el pe viitor, punând pauză. Adevărul e că pauza a fost atât de lungă încât ar putea fi numită abandon. Mai iau comenzi când vin în România, însă lucrurile nu mai stau la fel ca înainte, ca atunci când poate aveam de tăiat cu ghilotina sute de cărți de vizită zi de zi. Îmi pare rău că am abandonat acest proiect și că nu l-am lăsat să prindă aripi la momentul potrivit. Mă bucur însă că nu mi-am pierdut energia și că încă mai pun la cale diverse proiecte, chiar dacă nu mai locuiesc în România.

Pentru mine e important să fac ceva cu timpul, să nu-l las să treacă fără să-l valorific. Asta e una din chestiile care-mi pun un zâmbet pe chip.

Cheers!