Aruncami-aş 10 lucruri într-un troler şi duceam-aş la celălalt capăt al lumii! Aşa mă enervez câteodată că-mi vine să îmi dau singură un bobârnac şi să ajung undeva departe de toate chestiile care mă dezgustă până în măduva oaselor. Să mă exilez singură departe de politica corupţia din România, departe de oameni puturoşi, undeva unde să pot lucra de dimineaţa până seara cu oameni la fel de activi şi dedicaţi ca mine. That would be a piece of heaven. Să fim o mână de oameni sau o companie întreagă, să creştem împreună, să învăţăm împreună. Dar fiecare pădure are uscăturile ei. Aşa că mă-ntorc la ideea de bagaj, mă gândesc doar la mine pentru că eu sunt singura asupra căreia am drepturi, închid ochii şi mă văd aruncând, efectiv aruncând câteva haine şi câteva obiecte cu valoare sentimentală într-un troler mare. Şi m-aş duce cât aş vedea cu ochii. Sincer, n-am numai trolere în cap la ora asta, deşi admit că am verificat de dimineaţă nişte site-uri şi nişte sfaturi pentru alegerea celui mai bun astfel de obiect. Poate de aici mi se trage şi postarea asta…
În mai puţin de două săptămâni vin în România şi mi-am dat seama că bagajul meu e aproape plin cu cadouri. Am un troler mare, însă am realizat că nu e suficient de mare când e vorba de oameni dragi. Cred că… ei sunt cam singurul motiv pentru care mă mai întorc în ţară. Dacă n-ar fi ei, tot restul vieţii aş sta numai printre străini, aş plăti taxe altor state şi aş contribui activ numai în alte comunităţi decât cele de pe teritoriul României. Dar acolo sunt oameni la care ţin şi oricât de departe aş pleca o să mă-ntorc mereu pentru o îmbrăţişare şi un pahar de vorbă.
Cam tot pe subiectul ăsta… mă întreb uneori pentru ce există trolere mici. Deşi… Mi-aş putea pune viaţa şi într-un bagaj de mână, numai să plec definitiv, să nu mai privesc înapoi, să-mi fac o viaţă nouă într-un alt colţ de lume. Apoi să plec şi de acolo şi să-mi fac o altă viaţă nouă… I’m almost a nomad. There is no particular place for me on this Earth. I belong in so many places… Cred că într-o oarecare măsură sunt o cauză pierdută. Sau aventura abia acum începe.
Doamne… m-am regăsit peste tot în articolul tău! Și noi ne gândeam serios să mergem să vizităm cât mai multe locuri ale lumii ca la un moment dat să tragem linie și să hotărâm unde să ne stabilim pentru că pe aici e deja o nebunie totală.
Despre troler… mereu am probleme pentru că niciodată spațiul nu este suficient pentru o femeie:))! Te aștept cu drag în România și-ți doresc zbor plăcut în avans! :*
Mulţumesc mult! :*
Îmi tot vine în cap întrebarea aia “Unde te vezi peste 5 ani?” şi… Deocamdată nu îndrăznesc să mă gândesc unde o să fiu peste vreo 2 ani, cu atât mai mult peste vreo 5. One day at a time, right? 😀
Eu peste 5 ani mă văd în ceață! :)) Sper să mă văd într-o vacanță-n jurul lumii! Parcă muncesc mai cu spor când mă întorc din vacanță,probabil pentru a o planifica pe următoarea până o să mă atașez prea mult de un loc, încât n-am să mă mai întorc în România. :*
Treaba sta asa: la dus, n-ai decat sa folosesti troler mic sau geanta de mana, nu ma deranjeaza. La intors insa, musai sa vii cu un troler mare in care sa incapa cadourile pentru toata lumea :))
Mi se pare corect :))
Te pupacesc, Cris!