Un vis realizabil

Am primit o provocare extrem de interesantă de la o firmă de contabilitate din Bucureşti: Să spun ce tip de afacere aş demara dacă aş dispune de 10.000 de euro. Pe de o parte e un vis care sper să nu-mi fie furat de sub nas. Pe de altă parte sunt conştientă că nu am deocamdată posibilitatea să îl realizez. Fără introduceri inutile şi plictisitoare, mă apuc să scriu despre afacerea la care visez…

Ce tip de afacere?
Sunt un om activ şi am optat mereu fie pentru job-uri „pe teren”, fie pentru locuri de muncă la care nu sunt nevoită să stau toată ziua la un birou. Îmi doresc o afacere realizabilă, ceva la care pot ajunge, un vis pe care într-o zi îl voi putea împlini. Îmi doresc ceva care să vină în sprijinul oamenilor. Ideea mi-a venit anul trecut, într-o zi în care umblam zgribulită prin oraş cu diferite task-uri de îndeplinit. Nu am avut de unde să-mi iau un ceai cald „la pachet”, oricât de lungă a fost distanţa parcursă pe jos. În ce priveşte automatele de cafea, nu sunt fanul lor. Sunt doar nişte prafuri (inclusiv laptele) amestecate cu apă care cine ştie de când zace în bidonul ăla…

Pentru detalii şi/sau suport pentru înfiinţarea unei firme, click aici!

Ce afacere?
Mi-aş dori să am o dubă mică pe care să o transform în ceainărie şi cafenea ambulantă. Aşa cum sunt maşinile/furgonetele de taco pe continentul american. Să o mut de colo-colo, azi în centru, mâine în cartierul cutare, poimâine în alt oraş şi tot aşa. Să pot să ofer oamenilor posibilitatea de a se încălzi cu un ceai din plante într-o zi rece de toamnă, sau o cafea fierbinte într-o iarnă geroasă. Am fost barman (barwoman, actually 😀 ) vreme de 8 luni, timp în care am dezvoltat o pasiune aparte pentru toate combinaţiile de băuturi care se pot realiza din cafea. Aşadar, cu o astfel de afacere aş avea ocazia să le ofer oamenilor nu doar o simplă cafea, ci şi un cappuccino clasic (cu spumă de lapte) sau un cappuccino vienez (cu frişcă), un latte delicios, fie el clasic sau cu vanilie, ciocolată, alune de pădure… plus o grămadă de alte băuturi pe bază de cafea.

Totodată, aş oferi şi ceaiuri din plante pentru persoanele care nu pot consuma cafea din cauze medicale (diferite afecţiuni biliare, de exemplu). Sunt o iubitoare de ceaiuri (infuzii, nu pliculeţe de 2 bani) şi mi-ar plăcea să împărtăşesc această pasiune cu oamenii care sunt în căutarea unei licori perfecte pentru vremea neprietenoasă.

Sunt convinsă de faptul că o astfel de afacere este bună cu precădere în anotimpurile reci, dar am eu planuri şi pentru zilele toride de vară. Un barman pasionat de munca lui va încerca întotdeauna să satisfacă chiar şi cele mai mofturoase persoane. O spun nu doar în calitate de barman, ci şi în calitate de persoană mofturoasă.

Dacă până acum v-am spus la ce afacere visez, ce mă motivează să o pun pe picioare şi care ar fi abilităţile care m-ar recomanda, e timpul să mă îndrept şi către partea tehnică.

De ce ar fi profitabilă o astfel de afacere?
Pentru mine profit înseamnă să-mi iasă măcar salariul minim pe economie. Nu aş pune preţuri de cafenea, căci nu mi s-ar părea corect atâta vreme cât ofer cafeaua într-un spaţiu deschis, fără mese şi scaune, fără grup sanitar, fără umbreluţe sau alte chestii. Preţul ar fi undeva la mijloc, între cafeaua/ceaiul din localuri și cafeaua/ceaiul de la automat. Undeva la… să zicem 3 lei. Afacerea nu ar putea să-mi aducă sume colosale, dar cred că mi-ar putea asigura o mie de lei pe lună (după plătirea taxelor şi restul obligaţiilor pe care le presupune firma).

Ce paşi aş urma înainte de demararea afacerii?
M-aş documenta pe cât de mult posibil în aşa fel încât să pornesc cu dreptul. Obligatoriu să am banii necesari pentru a pune afacerea pe picioare. În cazul în care n-ar merge, să nu fiu nevoită să fac rate la bancă pentru restituirea banilor împrumutaţi. Cred că demararea unei afaceri presupune un dosar destul de bine documentat şi, obligatoriu, bine organizat. O afacere care nu porneşte de la ceva clar, nu se ştie niciodată către ce se îndreaptă sau… dacă va mai exista după două luni de funcţionare.

Cum ar evolua acest tip de afacere pe termen lung?
Consumatori de cafea şi de ceai vor fi mereu. În schimb, dacă produsul meu nu aduce ceva nou, va fi destul de greu să păstrez clienţii. Plus că nu trebuie modificată calitatea produsului iniţial, excepţie făcând cazurile în care calitatea creşte. Dar niciodată, absolut niciodată, o firmă care începe cu produse bune şi apoi le strică d.p.d.v. al calităţii… nu va avea succes. Oamenii, mai ales românii, se ghidează în funcţie de calitate şi simt atunci când sunt păcăliţi. Eu, de exemplu, am încetat să mai fiu clientul fidel al unui fast food local în momentul în care au început să fure la gramaj. Aşadar, dacă respect clienţii, cred că acest tip de afacere ar putea evolua frumos. Chiar dacă aş fi nevoită să stau iarna în furgonetă cu vreo două-trei geci pe mine… pasiunea cere sacrificii!

Ca formă juridică, aş opta iniţial pentru PFA. Costurile sunt mai mici comparativ cu cele ale SRL-ului. Ambele, de fapt, au avantaje şi dezavantaje. Dar există riscuri mai mici, din punct de vedere financiar, în cazul PFA-ului. E drept că mi-aş dori SRL, cine n-ar vrea asta? Dar până aş ajunge la acel nivel de siguranţă, aş opta pentru PFA. Încep cu paşi mici dar fermi.

În ceea ce priveşte numărul angajaţilor, mi-ar plăcea să pot să mă ocup personal de aprovizionare, să mă asigur că aleg ce e mai bun. Eu aş fi pionul de bază în propria mea afacere, mai ales că e cu semnul întrebării profitul, aşa că mă bazez în primul rând pe mine. Pentru hârţogăraie aş opta pentru o firmă de contabilitate. Nu cred că aş mai avea puterea, atunci când ajung acasă după o zi întreagă petrecută în aer liber, să stau cu ochii în acte şi să le fac aşa cum trebuie. Mă-nclin în faţa celor care se descurcă să-şi gestioneze singuri afacerile, dar eu nu mă simt în măsură să fac asta. Aşadar, în afară de mine, aş avea cu siguranţă un contabil.

Fonduri europene sau ba?
E complicat, sincer. Fondurile europene implică nu doar beneficii ci şi riscuri. Ştiu că, în funcţie de proiect, banii sau o parte dintre aceştia trebuiesc restituiţi. Ştiu că există anumite praguri pe care trebuie să le ating, cele care de asemenea sunt menţionate în proiectul iniţial. Sunt nişte riscuri pe care mi-e teamă să mi le asum. Pentru că implică bani pe care nu aş avea posibilitatea să îi restitui, în cazul în care firma nu ar aduce profit. N-am părinţi sau alte rude care m-ar putea scoate din groapă. Aşadar, nu aş opta pentru fonduri europene.

Ştiu că e un proiect realizabil, ştiu că o persoană cu ceva bănuţi ar putea demara acest proiect într-un timp foarte scurt. Sper să am şansa de a-l demara chiar eu în oraşul în care locuiesc. Dar… niciodată nu se ştie. Speranţa moare ultima, totuşi. 😀