Una, alta… de zi cu zi.

Nu-mi fac planuri de viitor. Nu mă gândesc ce o să fiu peste un an, doi sau cinci, cu atât mai puţin peste 10 ani. Nu vreau să ştiu ce o să fie, nu vreau să ştiu cum o să fie pentru că, la un moment dat, s-ar putea să nu mai fie. Nu vreau regretul că mi-am ocupat prezentul pregătindu-mă pentru altceva decât pentru el (pentru prezent). Nu vreau să ajung peste câţiva ani, având fitilul terminat, să privesc cum ceea ce îmi doream să fac sau să ajung nu se va mai întâmpla. Nu mă umplu singură de regrete, ăsta e masochism pur şi mulţi îl practică zilnic.

Mă enervez pentru azi, nu pentru mâine. Iert azi, nu mâine. Spun azi ce am de zis, nu mâine. Mă obsedează ideea că n-o să prind foarte mulţi ani pentru că rude (da, la plural) de gradul întâi au decedat devreme, când încă nu apucaserău să trăiască momente pe care majoritatea oamenilor le experimentează în viaţă.

Din partea mea… nu e pesimism sau paranoia, e doar gândul/frica de a nu avea timp să fac într-o viaţă toate lucrurile pe care vreau să le fac. De aici mi se trage şi cantitatea substanţială de nepăsare faţă de lucrurile de care chiar nu ar trebui să îmi pese.
Gen:
– Nu mă interesează dacă prietena mea se îmbracă în pijamale când mergem la cafea (e treaba ei cu ce se îmbracă şi în ce se simte bine).
– Nu mă interesează ce a făcut X sau Y, cu cine umblă, ce mănâncă, ce locuri frecventează etc. (din nou, e treaba lor ce aleg ei să facă).
– Nu mă interesează dacă renunţ la facultate. N-o să fiu mai puţin fericită, n-o să întâmpin mai multe greutăţi doar pentru că îmi va lipsi o patalama. Contează ce faci şi cum faci, nu teancul de diplome pentru care ai tocit ca un robot şi din care abia dacă îţi mai aminteşti ceva. Pe mine teoria mă omoară, din cauza asta am şi restanţe. Am note maxime la seminarii (lucrări practice) şi note mici la examenele scrise. Mi-ar fi fost ruşine dacă ştiam teorie şi nu ştiam practică, atunci chiar era o problemă.
– Nu mă interesează dacă mă placi sau nu (e problema ta, nu a mea).
– Nu mă interesează o grămadă de lucruri (pe care mi-e lene să le înşir).

De cele mai multe ori sunt întruchiparea miserupismului. Nu mereu. Pentru că mai sunt şi lucruri de care îmi pasă în viaţă.