Cinci zile. Ultimele trei, o povară. Și vor urma multe altele asemeni celor din urmă.
Una peste alta, dacă n-apuc să vă mai scriu, să știți că n-am fost o pacoste toată viața. Am făcut multe lucruri de care sunt mândră, am desenat sincere zâmbete pe chipurile oamenilor la care am ținut. Sunt mândră de mulți dintre voi.
Am învățat că cea mai mare bucurie este să fii împăcat. Iar sentimentul ăsta impecabil vine atunci când te aștepți mai puțin.
Ioana, mă îngrijorează postarea ta. Multă sănătate! Sper să nu fie atât de grav precum reiese din ce am citit. Dacă te pot ajuta cu ceva… ştii unde mă găseşti.
Ai grijă de tine! Te pup cu drag!
Încă mă lupt cu materialul ăsta din care suntem făcuți. O să văd dacă reușesc să mă adun și să scriu puțin mai detaliat despre perioada asta…
Sor’mea, stii ceva ce eu nu stiu? 😀
Nu știu câte mai știu în momentul ăsta dar, vorba aia, cu optimismul tot înainte…
Asa, asa. uite, daca vrei iti dai si eu un camion de optimism. :*