Exact ca-n dramele romantice filmele cu proşti, am intrat într-o horă din care n-am ieşit onorabil dar am ajuns în punctul în care cred că e benefic să mă împiedic din când în când. Nu de dragul de a-mi şterge genunchii de praf, conotativ vorbind, ci din plăcerea de a mai gusta şi altfel de întâmplări. Mai schimbăm registrul evenimentelor altfel riscăm să dăm nas în nas cu rutina.
Ne-am întâlnit de câteva ori (amical) şi mi-a plăcut că e genul de pradă grea. Îmi zâmbea rar, mă complimenta rar, ne vedeam rar dar vorbeam des. L-am luat ca pe un proiect cu care să-mi umplu o parte din timpul liber. Pentru amuzament şi pentru a-mi demonstra că pot. Recunosc, a fost şi un fel de pariu cu o prietenă.
M-am comportat cu el aşa cum mă comport cu oricine. O seriozitate prietenoasă. O răceală indulgentă. În sinea mea sunt un complex de contradicţii şi tocmai asta mă face să ies din mulţime. Nu mi-e ruşine că sunt mai critică decât multe persoane sau că am replici acide ocazional. Nu mi-e ruşine nici că-mi ascund latura soft. E alegerea mea. Nu trăieşte altcineva prin mine ca să-mi spună ce şi cum să fac. Trecând peste cum sunt… Proiectul era să îl îndrăgostesc pe El de mine. Poate că aş fi reuşit asta dacă după un timp nu ajungea să-mi fie drag. Am fost precum Shane West în “A walk to remember”, am căzut în propria mea plasă.
Am pierdut un joc ale cărui reguli le stabilisem chiar eu. Şi ca să fie amuzamentul unora mai mare, am dat şi mai tare cu capul de pragul uşii în momentul în care am căzut de comun acord să încetăm să ne mai vedem. Mi-a părut extrem de bună decizia asta. Ulterior mi-am dat seama că îi simt lipsa. Dar “niciodată înapoi” se aplică şi aici. Sunt prea orgolioasă pentru a mă întoarce. Nu contează cât de drag îmi e, cât de greu mă ia somnul seara sau pe câte sticle aleg să-mi sparg banii. De întors tot nu mă-ntorc. Îmi pare rău pentru amândoi dar strada pe care merg eu e cu sens unic. Faptul că nu privesc înapoi e un mod de a mă pedepsi că am pierdut controlul propriului meu pariu.
Chiar daca imi pare sincer rau pentru tine si pentru felul tau de gandire… povestea este minunata, dar asta este provocata de felul tau de a vedea lucrurile.
Aş spune că te contrazici un pic pre finalul textului. Un pic mai mult. Bănuiesc că încerci un fel de stivuire a experienţelor tale de viaţă… Doar bănuiesc 🙂
@Marius Ola
E fix o singura experienta, cap-coada.
Ah. Clasic! Toate cred că facem chestia cu "hmmm hai să văd dacă pot să-l fac pe X să mă iubească" măcar o dată în viaţă.
Stă în natura noastră, ca femei, bănuiesc,să ne demonstrăm nouă însene că ne putem juca cu bărbaţii.
Totuşi, te-ai gândit vreodată că poate ar fi fost chiar ceva frumos dacă ai fi acceptat să faci un compromis şi să nu aplici şi acum "niciodată înapoi"?
Fără compromisuri e posibil să laşi fericirea să treacă pe lângă tine.
@Tedi
"Totusi" a fost si este in continuare decizia mea.
Sorry
bravo tie!
ce zapaceala! :))) nu as vrea sa fiu in in locut tau… nici in locul ghinionistilor :)))
…habar nu am de ce te inyeleg atat de mult, si ma regasesc in tine…???!!!
Banuiesc ca multe dintre noi am fost puse intr-o situatie asemanatoare. Decizia de la final este cea vazuta diferit de fiecare. Eu am facut aceeasi alegere. Nu m-am mai intors si n-am facut compromisuri. Numai ca, probabil, circumstantele au fost diferite. Imi pare ca in cazul tau a fost o decizie calculata si la rece. Foarte posibil sa ma insel, dar asa am reusit eu sa inteleg. In cazul meu, eu sunt mereu cu capu' in nori si… mi-e pur si simplu lene sa ma ocup de lucruri complicate. Asa am fost mereu. 🙂
Titlul blogului tau imi aduce aminte de o carte pe care am rasfoit-o de curand in Diverta…Act like a Lady, think like a Man..
Imi pare bine ca te-am descoperit.. dragut pe aici. 🙂
@Ana Maria
Stiu cartea, am vazut-o si eu in Kaufland de curand dar eram intr-o pasa proasta cu banii si am lasat-o pe altadata.
Merita sa o achizitionezi, poate la un targ de carte!