Unde e libertatea mea de circulaţie? Dar siguranţa?

Apar din ce în ce mai mulţi câini comunitari. Ştiu că este subiect sensibil, dar am obosit să mă apăr de fiecare dată când ies dintre blocuri. Fie că aleg scurtătura, fie că merg pe drumul cel lung, o haită e întotdeauna suficient de înfometată încât să mă latre ca pe un infractor şi uneori să sară pe mine. Am un metru jumate şi 37 kg, arăt ca un copil, însă în ochii câinilor sunt cu totul altceva.

Îi cred, pe cuvânt că îi cred că le e foame şi că trăiesc pe străzile astea reci şi neprimitoare. Pe unii îi văd atât de slabi încât le pot număra coastele… Alţii sunt adevăraţi politicieni, rotunzi şi mereu cu privirea sus, gata oricând să se ia de tine, să te latre doar pentru că îndrăzneşti să treci prin zona lor de cartier.

Mi-am schimbat de multe ori chiria din cauza câinilor comunitari. La un moment dat am locuit cu o fată şi împreună ne-am luat un căţel de la adăpostul pentru animale. Nu era de rasă, însă ne iubea cât de mult putea. Cu toate astea, ori de câte ori mă întorceam de la serviciu şi era întuneric afară, cei doi paznici patrupezi din faţa blocului mă înspăimântau. De câteva ori a ieşit vecina de la etajul 1 să îi zgornească să pot să intru în bloc. Alteori, când veneam cu taxiul, rugam taximetristul să meargă cu mine până la scară. M-am mutat şi de acolo, tot din cauză că nu reuşeam să mă împrietenesc cu câinii comunitari, stăpânii multor zone din România.

Acasă la mama am aceeaşi problemă. Chiar şi atunci când ies la un suc, trebuie să rog pe cineva să mă aducă acasă. Problema se datorează faptului că fix la intrarea între blocuri este spaţiul amenajat pentru gunoi. E greu să treci pe acolo când începe să se însereze.

Iubesc animalele, contrar judecăţilor care vor fi emise de anumiţi imbecili, dar câinii de pe stradă, înfometaţi, pe lângă locurile de joacă pentru copii, pe lângă blocuri, peste tot… nu sunt deloc o idee bună. Consider că cine vrea să îi scape de eutanasiere, îi adoptă. Am o gramadă de prieteni care au adoptat maidanezi şi alţi câţiva care au plătit pentru maidanezi să fie ţinuţi la adăposturi private pentru animale. Se plăteşte pentru fiecare câine în parte, evident. Aşa ca voi, cei care vă bateţi cu pumnii în piept că „vai ce insensibilă e bloggeriţa asta”, ar trebui să vă vedeţi lungul nasului. Nici voi nu ajutaţi câinii atâta vreme cât îi ţineţi pe străzi, prin ger, murind de foame. Sunt o grămadă de câini comunitari atât de slabi că le poţi număra coastele cu uşurinţă. Şi vouă vi se pare că îi ajutaţi, ţinându-i în continuare pe stradă… Cine e insensibil acum?
Decât să vă luaţi de mine, mai bine adoptaţi şi voi un câine. Asta daca îi iubiţi atât de mult precum lăsaţi impresia.

Dincolo de chestia asta, căci eu înţeleg că toţi avem dreptate, că şi eu aş vrea să îi protejez pe toţi, atât pe oameni cât şi pe câini, mi-ar plăcea totuşi să pot trăi în siguranţă. Să pot merge liniştită la mama acasă chiar şi după lăsarea serii, să nu mai schimb chiria de câteva ori pe an, să mă pot duce la spital ori de câte ori mi-e rău după lăsarea serii (nu, oraşul ăsta mic nu are taxiuri şi nici ambulanţe, deci sunt obligată să merg pe jos până la spital).

Cine se minte că problema câinilor comunitari nu este aşa o mare problemă, să o întrebe pe mama fetiţei din Moreni (Dâmboviţa), fetiţă care în urmă cu ceva timp a fost sfâşiată de o haită de câini chiar în faţa şcolii, cum a suportat singură operaţiile şi toate cheltuielile spitaliceşti. Şi cum a suportat să-şi vadă fetiţa în starea în care era… Da, ştiu, mulţi veţi sări la jugulara mamei, că de ce era fetiţa singură în faţa şcolii. Pentru că tatăl ei a murit iar cineva trebuie să muncească pentru a întreţine familia. Mama se învoieşte de la serviciu zi de zi, să o ia pe fetiţă de la şcoală şi să o ducă acasă.

Oameni buni, v-am spus că şi eu iubesc animalele. Dar la fel de mult iubesc şi siguranţa mea, inclusiv a copiilor şi bătrânilor, căci lor le este cel mai greu să se apere. Cum ar fi să te sune mama ta într-o zi şi să-ţi spună că e la spital? Nu exagerez. Cu problema asta se confruntă mii de români an de an.

Câinii comunitari, înfometaţi, sunt o problemă. Mama pleacă la serviciu înainte de ora 7, când e întuneric afară, şi are întotdeauna mâncare la ea, ca să scape de câini. ÎN FIECARE DIMINEAŢĂ! De două ori n-a avut suficientă mâncare pentru câini, aşa că au muşcat-o şi m-a sunat de la spital. Ţie ţi se pare normal?

Am scris acest articol pentru că vreau să atrag atenţia asupra dreptului la liberă circulaţie şi siguranţă. Recomand platforma DrepturiCivile.ro! Oferă informaţii despre drepturile noastre, dar şi consiliere. Platforma aparţine unui segment din cadrul Norwegian Helsinki Committee.