Probabil ştii momentele în care ai de aşteptat şi în tot timpul respectiv îţi trec prin minte tot felul de întrebări. Unele dintre aceste întrebări nici măcar nu au legătură cu viaţa noastră personală, aşa cum se întâmplă să ne gândim la tot felul de chestii când punem capul pe pernă şi închidem ochii (iar pentru vreo jumătate de oră, sau chiar mai mult, ne gândim la tot felul de nonsensuri). Aşa mă gândeam, în vreme ce stăteam la rând la autoservire, de unde se pot achiziţiona (sau unde se pot face pe comandă) piesele de mobilier dintr-un astfel de local. Toate chestiile de acolo, de la confecţii metalice mici şi medii, aşa cum sunt tăvile, sitele şi cutiile compartimentate pentru tacâmuri, până la mobilier inox de mari dimensiuni – cazul meselor de lucru şi vitrinelor care ţin mâncarea caldă.
Îmi vine rândul, plătesc mâncarea şi mă aşez apoi la o masă mică.
Apoi plec de acolo şi, în vreme ce merg singură pe stradă, mă uit la clădirile pe lângă care trec aproape zi de zi, la oamenii care par să nu se schimbe, la copacii care ţin piept schimbărilor de temperatură fără să se vaite, aşa cum noi o facem adesea. Trec şi pe lângă vreo 3 pub-uri, moment în care zâmbesc în gând pentru faptul că proprietarii au fost obligaţi să instaleze scări metalice pentru incendiu. Şi scările astea, până la urmă, intră tot în categoria confecţiilor metalice, aşa cum este şi cazul mobilierului de la autoservire şi chiar cazul balcoanelor şi teraselor cochete de la diverse case. Şi în toată singurătatea care îmi ţine de cald în vreme ce mă plimb prin oraş cu diverse treburi, fix atunci încep să mă gândesc, pentru cazul în care mi-aş deschide vreodată o astfel de afacere, de unde se pot achiziţiona sau comanda toate aceste chestii metalice, de la cele mai mici detalii până la cele mai mari.
În încercarea de a găsi un răspuns cât mai bun la această întrebare am dat drumul la internet pe telefon şi am început să caut pe google în funcţie de cuvintele care-mi treceau prin minte: confecţii metalice, mobilier inox, mobilier metalic ş.a.m.d. Pare că cea mai mare firmă din România specializată pe acest tip de produse este Cautis.ro – având o gamă suprinzător de mare de produse. Unele dintre produsele pe care le realizează nici măcar nu ştiam că există. E interesant că există firme atât de complexe şi la noi, care să se ocupe cu toate detaliile în ceea ce priveşte realizarea de produse dintr-un anumit material.
În concluzie, am găsit răspunsul întrebării din titlu, care începuse să îmi dea de gândit în vreme ce aşteptam să plătesc mâncarea. Sut convinsă că toţi avem o grămadă de întrebări care poate n-au legătură cu viaţa noastră din prezent, nu în mod direct, prin faptul că nu noi deţinem anumite firme astfel încât să avem nevoie de respectivul mobilier metalic sau alte chestii confecţionate din inox, însă, până la urmă, noi beneficiem de servicii prin intermediul acestor produse. Zbuciumul unei zile obişnuite de miercuri… 😀
Credeam ca numai eu am intrebari de genul asta :)). Cine aude ca ai plecat dintr-un loc intrebandu-te de unde iau oamenii aia mobila metalica, zice ca ai probleme, zau.
Multi cred ca ne gandim la verzi si uscate. Numai la chestii serioase nu ne sta mintea :)). Cred ca uneori ne-am gandi la orice numai sa evitam un pic sa ne gandim la lucrurile/problemele cu care trebuie sa ne confruntam.
Ei, stai linistita, si eu sunt mai curioasa! Oricum, scarile alea de incendiu sunt una din cele mai bune alegeri pentru “in caz de”.
Adevarat! Chiar sunt extrem de utile!