Iubesc baschetul şi recunosc că nu acelaşi lucru puteam spune la început… În perioada în care schimbam şcolile am avut “norocul” să intru la profil sportiv. Nu pentru că îmi doream eu sau părinţii mei ci pentru că:
1) la altă clasă nu mai erau locuri (aş face o paranteză dar n-ar mai avea rost punctul doi);
2) la şcoala nr. 4 EDC Pucioasa elevii se împărţeau în funcţie de veniturile părinţilor (la clasă sportivă ăia cu venituri de la foarte mici până la mediocre, la a doua clasă cei cu venituri ok iar la ultima majoritar sponsori).
Da, aşa am ajuns să fac baschet. Din perspectivă pozitivă, rudele sperau că sportul pe care îl făceam mă va ajuta să cresc (fiind piticot din fire). Nu a fost aşa, însă partea bună este că sportul m-a învăţat ce înseamnă ordinea, disciplina şi perseverenţa. M-a învăţat şi ceea ce înseamnă o echipă dar şi faptul că trebuia să scot timp bun la viteză şi rezistenţă dacă nu voiam să iau bătaie zdravănă de la antrenoare. Eh, am trecut şi peste asta…
În final am ajuns să iubesc baschetul mai mult decât aş fi crezut. Am mers la câteva concursuri, am luat nişte diplome care zac pe undeva prin debara…
Una peste alta, sunt de părere că sportul joacă un rol esenţial în viaţa oamenilor şi mi-aş dori, atunci când va fi cazul, ca şi copilul meu să-l îndrăgească.
Nu mă pot abţine să nu postez asta: ieri am descoperit un scurt video cu slam dunk-urile anului 2013. Excelent material de vizionat!