Fiecare dintre noi a auzit cel puţin o dată că “sănătatea înseamnă frumuseţe”. De câteva ori nici n-am luat în seamă vorba aceasta, de alte câteva ori m-am gândit că este vorba de strălucirea din obraji şi de lipsa acneei, dar niciodată n-am vrut să despic firul în patru cu acest subiect. Noaptea trecută, însă, când nu aveam deloc somn, citeam pe net tot felul de articole, printre care şi unul despre vergeturi. Ei bine, prima întrebare ar fi de ce citeam tocmai eu un articol despre vergeturi? Căci nu am genul de corp predispus la aşa ceva (în ideea că eu îmi imaginam că vergeturile apar doar atunci când sunt scăderi sau creşteri bruşte în cee ce priveşte greutatea corporală). Dar am găsit un articol foarte bine structurat şi cu foarte multe informaţii utile, articol care mi-a dat nişte lecţii esenţiale şi m-a făcut să-mi amintesc de sănătatea ca frumuseţe.
Cum scapi de vergeturi nu este o reţetă, ci mai mult un stil de viaţă. Chiar dacă vergeturile apar ca rezultat al ruperii ţesuturilor subcutanate şi nu se vindecă niciodată în totalitate, rămânând ca nişte cicatrici, mai mult sau mai puţin vizibile, ele pot fi totuşi tratate. Cheia către estomparea lor, pe cât de mult posibil, stă în consumul mare de lichide (a se citi “apă”), alimentaţie sănătoasă, produse profesionale intens hidratante, sport, tratamente cu lumină intens pulsată şi multe MULTE alte soluţii pe care le găsiţi aici:
https://www.nomasvello.ro/blog/2016/07/28/tratamente-pentru-vergeturi-cum-scapam-de-ele/
Deşi încă nu am vergeturi şi am presupus greşit că nu sunt predispusă la aşa ceva, am aflat că o alimentaţie săracă în vitamine, sedentarismul, stresul şi consumul mic de apă, printre multe alte motive, pot duce la apariţia acestei afecţiuni inestetice. Ştiu că ar trebui să mă îngrijoreze mai mult ceea ce se petrece în interior, adică sănătatea ţesuturilor subcutanate, însă recunosc faptul că mă sperie mult mai tare aspectul vergeturilor. Întotdeauna mi-a plăcut să am o piele cât mai frumoasă, motiv pentru care am îngrijit-o constant cu produse cât mai bune.
Pe viitor, însă, apropo de îngrijire, vreau să încep să apelez şi la tratamente faciale şi masaj corporal. Ba chiar aş încerca şi acupunctura pentru reducerea stresului. Însă tratamentele faciale sunt primele pe lista chestiilor pe care vreau să le încerc şi să continui să apelez la ele cu regularitate. Ştiu de o firmă renumită care se ocupă de tratamente faciale în Craiova, care din fericire are sedii în multe alte oraşe ale ţării, dar şi în străinătate (mă interesează şi acest aspect, având în vedere că în curând o să plec iar din ţară şi chiar aş apela la o firmă pe care o ştiu deja şi care are şi foarte multă vechime în acest domeniu).
Revenind la vergeturi, ideea de bază este că e important să avem un stil de viaţă cât mai sănătos (pe cât posibil, căci ştiu că e destul de greu cu vieţile agitate pe care le avem), dar la fel de importante sunt tratamentele în cadrul clinicilor specializate. Ţesutul odată lezat nu poate fi tratat doar în confortul propriei case, motiv pentru care avem nevoie de îngrijire suplimentară. After all, să mergem să ne răsfăţăm cu diferite tratamente corporale nu sună chiar rău 😀
Go for it, my ladies!
Știi când arată pielea mea perfect? în lunile în care nu consum carne.
Am avut si eu un an intreg in care nu am consumat carne deloc, insa acum nu mai pot renunta la ea pentru ca m-am apucat de sala si doresc cresterea masei musculare. Fara proteine ar fi imposibil sa fac asta. 😀
Ah, eu am cateva vergeturi dobandite in perioada cand am crescut mult si rapid in inaltime. Nu sunt cele mai groaznice chestii existente, sunt destul de putine si de fine, asa ca m-am acomodat cu ele 😀
Putine si fine se incadreaza la categoria “aproape inexistente” :D. Insa sunt femei care se confrunta cu vergeturi extrem de inestetice si care nu stiu ce sa mai faca pentru a estompa macar pe jumatate aspectul lor. Si eu sunt un caz fericit, caci deocamdata nu am. Insa mi-a prins bine sa citesc despre ele ^^
La mine vergeturile sunt ultima problema. Intai ar trebui sa scap de kilograme si abia apoi sa ma gandesc la ele. Cand o mai vad si pe Teo cu vergeturile ei invizibile, imi vine sa bag capul sub nisip fix ca strutul.
Din perioada in care am fost vegetariana stiu ca exista multe retete yummy pe internet, slabe in calorii si grasimi. Daca iti doresti sa slabesti, ai internetul de partea ta in privinta retetelor :D. Insa nu lipsesc nici tentatiile… Bafta cu ceea ce iti propui! Te pup, Cris!
Nu am vergeturi. Nici nu am avut cresteri bruste in greutate, am fost mereu disciplinata si atenta la asta.
Sfaturile de sus sunt de bun simt, oricine le poate tine, doar vointa si disciplina sa fie, si chiar daca nu scapa de vergeturi, sunt sigura ca vor fi si castiguri in sanatate.