Ce zici de cererile în căsătorie? Nu mă refer la tine sau la mine, ci în general.
În străinătate, oamenii sunt suficient de deschişi şi de optimişti încât să zâmbească şi să aplaude când o cerere în căsătorie are loc chiar sub ochii lor. Oamenii se bucură de momentele de fericire ale altora, chiar şi atunci când respectivii sunt nişte străini. Pe de altă parte, în România oamenii-s suficient de ipocriţi încât… nu doar că îi iau peste picior pe cei care plănuiesc să înceapă o viaţă împreună (ca la carte), ci mai comentează o vreme pe marginea subiectului. Că s-a mai dus unu’, că încă una a fost fraierită, că „vai, ăştia habar nu au ce îi aşteaptă” ş.a.m.d.
Dar, stai, că oricum românul clasic, din topor, ăla care reprezintă majoritatea, se bucură doar când iarba din curtea vecinului se usucă. Sau râde cu poftă când X-ulescu o bate pe Cutăreasca pe youtube. Omul ăsta, care poate ne e vecin, coleg sau chiar rudă, ştie să se bucure de eşecurile oamenilor… şi să fie nesimţit când altul pare să fie fericit. Şi apoi arată cu degetul şi spune, cu spume cu tot, „Sistemul, sistemul!”. Iar sistemul este, de fapt, chiar el. Că mai mult decât liderii din fotolii pufoase contează masa de oameni (nu mereu, dar în cazul ăsta da). Dacă oamenii ar Încerca să aibă mai mult obraz, ar fi o schimbare pe care am putea-o percepe. O schimbare greu de omis.
Nu înţeleg, şi poate-s eu mai înceată la minte, de ce le este oamenilor greu să se bucure de succesul şi fericirea celor din jur? Trebuie să fii altruist pentru asta, de acord. Dar poate aşa cum nu toţi ne-am născut înalţi şi frumoşi, poate nu toţi ne-am născut altruişti. Însă putem avea decenţa de a Încerca să fim. N-o facem pentru alţii, o facem pentru noi! Schimbarea nu începe atunci când îi arătăm pe alţii cu degetul, ci atunci când facem ceva şi ne dăm drept exemplu de „aşa da”. Poţi să încerci şi tu! Măcar două zile pe săptămână, fii schimbarea pe care vrei să o vezi în ceilalţi!
Lead by example!
Cu prietenie,
Ioana.
Asta spun si eu mereu,nu e devina sistemul..de vina sunt oamenii.
Daca incerci sa zambesti in fiecare zi din lucruri mici,sa multumesti pentru lucruri marunte o sa atragi lucruri pozitive. La fel e si cu gestutile mici ,o usa tinuta vecinului cu bagaje ,sa ti usa liftului unui coleg de birou. Toti putem sa schimbam griul asta ce ne apasa..
Cand am ajuns prima oara in strainatate, mi s-a spus de cineva care locuia acolo de multa vreme sa ma obisnuiesc sa multumesc pentru orice, ca asa e acolo. Si era un sentiment placut. Oamenii acolo multumesc pentru absolut orice. Pentru cine te lasa sa treci cu caruciorul prin supermarket, pentru angajatul care iti da restul, pentru soferul care iti da prioritate, pentru nenea care iti da bilet in autobuz s.a.m.d. E altfel de mentalitate. M-am simtit bine din punctul asta de vedere peste hotare. Cand m-am intors in tara… nimeni nu-mi raspundea la “va multumesc”. Unii chiar se uitau ciudat la mine. Dar continui sa fac asta.
Cand revii in Romania e ceva de genu’ “welcome to the jungle!” 😀
Avem si oameni civilizati. Dar nu ei sunt majoritatea.
Romanii sunt un popor de oameni al naibii de primitor, oameni credinciosi, oameni cu suflet bun … nu stiu cum se face ca eu nu prea i-am intalnit in drumurile mele prin viata de pana acum. Nu incerc sa dau vina pe nimeni dar trebuie sa spun ca o parte din izolarea mea si atacurile de panica sunt rezultatul modului in care am fost tratata de oamenii care n-au loc de tine daca esti prea gras sau considera ca pot tipa in gura mare prin tramvai “ia uite ba ce mustata are asta”. Si eram doar un copil, unul caruia mama nu ii spusese inca de existenta epilatului cu ceara.
Suntem un neam de campioni la a pune etichete si a le striga in gura mare, cu ranjetul pe buze (bonus). Ce de porecle umilitoare am avut pe vremea cand eram la scoala… Nu stiu de ce memoria selectiva nu functioneaza tocmai in favoarea noastra.
Ai dreptate. Si eu multumesc de fiecare dată si pentru un cat de mic gest. Si ma bucur când cineva îmi tine usa sa ies, sau îmi dă prioritate sa intru. Mai rare gesturile astea, dar din fericire, mai există. E greu, dar trebuie să ne obisnuim cu ideea că nu toti oamenii sunt la fel. Important e sa trăiești frumos si să poti face un gest cât de mic daca poti sa aduci un zâmbet pe fata cuiva. Contează.
Ma oftic uneori ca… Am invatat pe pielea mea ce-nseamna “Nicio fapta buna nu ramane nepedepsita”. Au fost cazuri in care am atins pe cineva cu geaca in supermarket, ceea ce eu consider ca e un fel de “am depasit limita personala, trebuie sa-mi cer scuze”. Si am facut-o, mi-am cerut scuze. Si am simtit ca imi cer scuze, adica am facut asta cu sufletul, nu doar de complezenta. Mi s-a raspuns, in schimb, cu injuratura. Sau cand am vrut sa ajut pe cineva… si am intrat tot eu in belele. De parca ar fi trebuit sa-mi vad de patratica mea si sa las niste chestii urate sa se intample. Lumea functioneaza tare ciudat.
Multe exemple mai am şi eu pe tema aceasta. Mai ales acum de când sunt cu dizabilitate. Să vezi cum bârfesc “oamenii” pe la colţuri…..”uite-l şi pe ăsta, se dă mare că ştie să facă……că a fost la tv”….şi multe altele.
Nu mai zic de modul în care sunt marginalizat……..cred că din lipsa civilizaţiei…..Şi mă opresc aici.
E urât ce se-ntâmplă. Eu sunt de părere că nu e treaba nimănui ce fac alţii, că fiecare e stăpân pe propria viaţă şi liber să aleagă ce vrea să facă, fie că e vorba de o meserie ciudată sau de o căsătorie cu o persoană cu 20 de ani mai mare sau mai mică. Este exclusiv treaba fiecăruia ce vrea să facă în viaţă.
Să fii puternic, căci ai oameni care te respectă! Te pup!
De fapt, cine e “sistemul”?
Si da, exista fel si fel de oameni. Pentru ca suntem crescuti altfel, cu alta mentalitate….
Da, e firesc să existe fel şi fel de oameni. Ai dreptate.