Totul despre zodii

Născuți în ziua 1: Liderii

Personalitate
Fire puternică și independentă. Spirit de inițiativă și organizare, calități de lider. Gândire rapidă și foarte inventivă. Majoritatea celor născuți pe 1 sunt ambițioși, competitivi, apți să-și croiască un drum în viață și dornici să atingă succesul. Nu le place să li se dicteze ce trebuie să facă și au oroare de rutină. Curajoși, loiali și ușor idealiști, au nevoie de un scop, o provocare, un țel. Dețin darul minunat de a-i motiva pe ceilalți.

Defecte
Grabă, încăpățânare, gust pentru risc, agresivitate, individualism și tendință de a forța nota când lucrurile nu evoluează în direcția sau în ritmul dorit.

Dragoste
Pasionați și înclinați către extreme. Se aprind rapid, sunt predispuși la iubiri fulgerătoare, le place să cucerească. Au magnetism și o sexualitate plină de forță.

Născuți în ziua 2: Cooperanții

Personalitate
Pașnici și prietenoși, cei născuți pe 2 depind mult de anturaj și de mediu. Sunt sensibili, afectuoși și au nevoie de atenție. Caută armonia și siguranța. Diplomația e o calitate de bază. Sunt buni mediatori și colaboratori. Au intuiții excelente și abilități psihologice. Iubesc frumosul, au gusturi rafinate și adesea au talente artistice. Atenți la detaliu și perseverenți, le este mai la îndemână să definitiveze un proiect decât să-l inițieze. Nu le place să iasă în față, preferând planul secund.

Defecte
Timiditate, neîncredere, vulnerabilitate, nervozitate, lipsă de combativitate, pesimism și înclinația de a accepta prea multe compromisuri.

Dragoste
Sunt romantici, tandri și foarte sentimentali. Iubirile lor se nasc mai lent, prin tatonări succesive, fiind profunde, liniștite și discrete.

Născuți în ziua 3: Imaginativii

Personalitate
Inspirați, plini de vitalitate, sociabili, veseli și entuziaști, cei născuți pe 3 au capacitatea de a le transmite celorlalți emoțiile, mai ales în dragoste și în artă. Au carismă, grație, strălucire. Sunt imaginativi, au simțul culorii, scenei, micului și marelui ecran. Scriu frumos. Buni comunicatori, se descurcă minunat în negocieri și vânzări. Inteligența ascuțită și spontană e dublată de o mare sete de cunoaștere.

Defecte
Superficialitate, nestatornicie, toane, frivolitate, nerăbdare și tendința de a risipi, de a trăi mai scump decât le îngăduie veniturile.

Dragoste
Reacționează viu la stimulii erotici, sunt afectuoși, atrăgători și foarte căutați de sexul opus. Se poate să umble din floare-n floare până întâlnesc partenerul potrivit, dar cand îl întâlnesc îi sunt foarte devotați.

Născuți în ziua 4: Conștiincioșii

Personalitate
Disciplinați și responsabili, cei născuți pe 4 își iau sarcinile în serios, atât în profesie cât și în viața particulară. Sunt oameni cu principii, cu simț moral. Iubesc munca și dau dovadă de disciplină și precizie. Foarte realiști, trebuie mai întâi să vadă ca să creadă, vor situații clare și construiesc doar pe teren verificat și solid. Sunt rezervați și mândri (dar nu aroganți), dar au înțelegere pentru ceilalți, cărora le inspiră încredere.

Defecte
Rigiditate, încordare, scepticism, încăpățânare și pornirea de a-și reprima emoțiile, ceea ce poate antrena o serie de frustrări.

Dragoste
Nu agreează efuziunile amoroase, sunt prudenți și nu-și dăruiesc inima prea ușor. Chiar dacă din afară par mai reci, leagă relații temeinice, sunt fideli și își prețuiesc partenerul de viață.

Născuți în ziua 5: Isteții

Personalitate
Inteligenți, inventivi și foarte curioși, cei nșscuți pe 5 știu totul despre orice, sau măcar câte un pic din toate și au marele talent de a găsi rapid soluții. Mereu în căutarea noului, sunt adaptabili, progresiști și deschiși către schimbări. Le place să călătorească, să cunoască fețe noi, să comunice, să socializeze. Iubesc libertatea, nu suportă restricțiile și caută provocările, mai ales de natură intelectuală.

Defecte
Neliniște, nerăbdare, impulsivitate, încăpățânare și înclinație către excese (mâncare, alcool, sex, medicamente sau droguri) cu efecte nocive asupra sănătății.

Dragoste
Au o mare putere de seducție, de care nu sunt însă întotdeauna conștienți, mai ales în prima tinerețe. Romantici și pasionați, au nevoie de o pereche cu care să rezoneze mental și spiritual.

Născuți în ziua 6: Familiștii

Personalitate
Înțelegători, sociabili și generoși, cei născuți pe 6 sunt fericiți când pun umărul la fericirea altora, în special a familiei. Vor urmări calea de mijloc, armonia. Sunt corecți, de încredere și sar în ajutorul semenilor la cel mai mic semn. Știu să-i îngrijească, să-i trateze, să-i aline, să-i încurajeze. Adesea au virtuți medicale sau terapeutice. Au simț estetic, imaginativ și artistic. Bunăstarea și liniștea căminului rămân țelurile lor majore.

Defecte
Fire oscilantă, înerție, sentimente extreme și vulnerabile, credulitate, slăbiciune în fața rugăminților, laudelor și lingușelilor.

Dragoste
Au sentimente puternice și sunt foarte tandri. Cuplul e esențial pentru ei. Pot avea mai multe relații, dar când găsesc omul potrivit își găsesc tihna și echilibrul. Știu să-și facă partenerul fericit.

Născuți în ziua 7: Înțelepții

Personalitate
Capabili de o percepție profundă și analitică, cei născuți pe 7 sunt înclinați spre cultură, spiritualitate, filosofie, știință și tehnică. Îi atrag misterele, lucrurile oculte. Dispun de vaste facultăți mentale, au un spirit de observație ascuțit și o intuiție deosebit de dezvoltată. Preferă să lucreze singuri și duc la bun sfârșit ceea ce încep. Introspectivi, meditativi și uneori enigmatici, au totuși un caracter puternic și plin de curaj.

Defecte
Egocentrism, obstinație, orgoliu și faptul că-și exteriorizează greu sentimentele, ceea ce le poate aduce neajunsuri relaționale.

Dragoste
Își trăiesc intens emoțiile, dar nu le dau frâu liber și-i consideră pe cei ce o fac drept labili sau imaturi. Distanți, exigenți, critici și crispați, își reduc singuri șansele de fericire afectivă.

Născuți în ziua 8: Afaceriștii

Personalitate
Având o personalitate de anvergură, ambițioasă și plină de forță, cei născuți pe 8 detestă mediocritatea. Nu se tem de nimic, au inițiativă, talent organizatoric, putere de muncă și sunt competitivi și originali. Își folosesc înzestrarea pentru a porni pe cont propriu, pentru a făuri și dezvolta, de cele mai multe ori cu rezultate spectaculoase. Au simțul afacerilor și al banului. Asocierile le lasă adesea un gust amar.

Defecte
Tendințe dominatoare sau extremiste, nerăbdare, impulsivitate. Șansele irosite, lipsa de scrupule, greșeala de a risca gratuit ceea ce au construit sau acumulat se răzbună sau aduc eșecuri.

Dragoste
Pentru ei, pasiunea e la ordinea zilei. Au un mare apetit sexual, se înflăcărează repede, se dăruiesc total, dar le trece repede. Magnetici și fascinanți, cuceresc fără efort.

Născuți în ziua 9: Idealiștii

Personalitate
Dotați cu vederi largi, mărinimie și mult idealism, cei născuți pe 9 par a fi meniți unor cauze înalte. Sunt altruiști, caritabili, plini de compasiune, dar dinamici și eficienți. Adesea joacă un rol important în societate și se implică în acțiuni umanitare sau progresiste. Imaginația, inspirația și talentul îi împing frecvent spre sfera artistică. Sunt un pic ciudați, extravaganți, rebeli și aventuroși.

Defecte
Neliniște, reacții subite și neașteptate, idei fanteziste, inconstanță, orgoliu, lipsă de tact.

Dragoste
Cei de sex opus îi găsesc seducători și fascinanți. Cuceresc ușor dar, romantici și visători fiind, uneori suferă deziluzii din cauza credulității și naivității.

Născuți în ziua 10: Ambițioșii

Personalitate
Având o mentalitate de învingător, cei născuți pe 10 sunt răzbătători și își croiesc drumul în viață fără să aibă nevoie de sprijin. Sunt puternici, curajoși, dinamici, siguri pe ei și foarte ambițioși. Au spirit de comandă, abilități strategice și manageriale și sunt inventivi. Răspund prompt la provocări. În general ajung oameni de succes, mai cu seamă când își stabilesc obiective precise și constructive. Prețuiesc prietenia și o cinstesc prin loialitate și devotament.

Defecte
Fire iute, posesivitate, gelozie, idei fixe, tendințe dominatoare, refractare la sfaturile venite de la ceilalți.

Dragoste
Au iubiri intense, sunt pasionați. Posedă o mare forță de atracție iar faptul că sunt eleganți le sporește farmecul. Le place să cucerească dar trebuie stimulați continuu, căci altfel se plictisesc.

Născuți în ziua 11: Inspirații

Personalitate
Cei născuți pe 11 sunt dintre “cei aleși”. Se disting prin însușiri aparte precum: vocație, iluminare, inspirație, intuiție, imaginație, abnegație. Sunt niște idealiști cu un destin deseori special, călăuzit de puterea convingerilor și marcat frecvent de un talent timpuriu, de o revelație sau de chemarea unei misiuni. Au forță morală, sunt înțelepți și diplomați. Le place studiul. Uneori au o percepție atât de ascuțită încât poate duce la apariția unor manifestări parapsihice.

Defecte
Lipsă de realism, exaltare, excentricitate, aroganță, individualism.

Dragoste
Sunt romantici, deosebit de sensibili, au sentimente nobile și tendința de a idealiza ființa iubită. Au nevoie de un partener de viață cu care să comunice spiritual, dar care să aibă în paralel ceva mai mult simț practic decât au ei.

Născuți în ziua 12: Artiștii

Personalitate
Fie că evoluează sau nu în domeniul artelor, cei născuți pe 12 au un simț dramatic dezvoltat și pun talent în ceea ce fac, chiar dacă e vorba doar de lucruri banale. Au o fire prietenoasă, le place să socializeze, să lucreze în colaborare. Sunt liantul grupului și sufletul petrecerilor. Îi măgulește să se afle în centrul atenției. Energici și dornici de schimbări, sunt mereu în mișcare, preocupați mereu de altceva.

Defecte
Stări de spirit schimbătoare, nervozitate, instabilitate, dispersie, atribute ce-i pot împiedica să-și exploateze resursele.

Dragoste
Înclinați mai mult către flirt decât spre ceva serios, rareori au legături stabile. Chiar când iubesc sincer, independența lor și dorința de a face doar ce-i taie capul, indiferent că celălalt e sau nu de acord, poate compromite relația.

Născuți în ziua 13: Profesioniștii

Personalitate
Uzând de calități ca simțul practic, creativitatea și disciplina, cei născuți pe 13 au darul de a ști să îmbine frumosul cu durabilul și funcționalul. Sunt oameni realiști, logici, organizați, meticuloși și de încredere, care pun preț pe muncă, familie și tradiție. Profesia e de bază pentru ei, dar este esențial să le placă ceea ce fac. Se poate să-și schimbe ocupația până își găsesc vocația, dar când o găsesc, fac din meserie o artă. Sunt în general serioși, vorbesc puțin, sincer și cu miez.

Defecte
Rigiditate, încăpățânare, conservatorism, scepticism, care pot bloca accesul la o serie de oportunități favorabile. Mai multă deschidere!

Dragoste
Au sentimente profunde și statornice. Prudenți, se leagă greu, în timp. Chiar dacă nu sunt prea expansivi în dragoste, au un farmec al lor care atrage.

Născuți în ziua 14: Jucătorii

Personalitate
Curioși, independenți și adaptabili, cei născuți pe 14 au nevoie de informație, provocări și schimbare. Sunt curajosi, riscă deseori și cred în steaua lor norocoasă, având o fire de jucător. Inteligenți, ingenioși, practici și creativi, găsesc rapid soluții la orice și sunt talentați în multe domenii. Dacă-și consacră aptitudinile unei cariere pe placul lor, daca fac apel la voința și realismul cu care sunt dotați, pot munci foarte mult și pot atinge mari succese. Altfel, s-ar putea irosi în van…

Defecte
Impulsivitate, lipsă de echilibru, înclinație către dependențe (alcool, tutun, mâncare, medicamente, drog, jocuri).

Dragoste
Fermecători și plini de temperament, nu duc lipsă de oferte. Totuși, preferă să aleagă decât să fie aleși. Au o viață sentimentală bogată și adesea destul de furtunoasă.

Născuți în ziua 15: Creativii

Personalitate
Pentru cei născuți pe 15 familia pare a fi cel mai important lucru din lume. Totuși au propriile lor nevoi care nu trebuie neglijate, cum ar fi: de a-și exersa talentele și funcțiile mentale, de a dovedi că pot funcționa independent, fără sprijinul altora, de a se pune în slujba unei cauze sau a unei activități caritabile. Sunt sensibili și generoși, au o aplecare spre arte și deprind lesne limbile străine. Sunt curioși, dornici să călătorească și să învețe lucruri noi.

Defecte
Neîncredere, timiditate, sensibilitate exagerată, mai ales la critici sau la lipsa de atenție a celorlalți.

Dragoste
Sentimentali, visători și senzuali, sunt însetați de dragoste. Uneori tind să-și facă iluzii, să se lege de persoane nepotrivite. Cu timpul învață să-și gestioneze mult mai bine enorma afectivitate.

Născuți în ziua 16: Spiritualii

Personalitate
Intuitivi, inteligenți, analitici și profunzi, cei născuți pe 16 sunt aplecați spre cercetarea subiectelor serioase, de fond, ale vieții. Sunt interesați de cultură, filosofie, religie, etică, psihologie, legislație, ezoterism etc. Dar chiar dacă lumea spiritului predomină, sunt oameni cu personalitate și temperament, fiind împliniți doar când au o familie și o bună integrare socială. Darul de a aprofunda poate face din ei excelenți specialiști sau experți, foarte apreciați în domeniul lor.

Defecte
Dogmatism, suficiență, vanitate, spirit de contradicție, critică, replici caustice.

Dragoste
Au sentimente adânci dar nu și le exteriorizează usor. Adesea se îndrăgostesc de persoane diferite de ei ca temperament, vârstă, preocupări etc. Când decid să se fixeze aleg parteneri stabili, de încredere.

Născuți în ziua 17: Managerii

Personalitate
Ambițioși, plini de energie și cu o viziune largă și sintetică, cei născuți pe 17 au un talent special pentru afaceri. Sunt excelenți organizatori, manageri și promotori. Au o minte iute, progresistă, cuprinzătoare. Proiectele lor sunt ample și îndrăznețe; mijloacele de împlinire sunt originale, ingenioase și eficiente. Pot să facă bani, uneori chiar foarte mulți, dar nu banul este scopul în sine, ci provocarea de a realiza ceva deosebit. Adesea au în paralel preocupări spirituale.

Defecte
Autoritarism, impulsivitate, posesivitate, lipsă de scrupule, obsesia controlului și puterii.

Dragoste
Personalitatea lor radiantă, plină de forță atrage ca un magnet. Au mai multe iubiri, mai toate intense, și adesea ajung într-un punct când trebuie să facă o alegere importantă în viața sentimentală.

Născuți în ziua 18: Finaliștii

Personalitate
Capabili, cu caracter puternic, curajosi și hotărâți, cei născuți pe 18 împlinesc aproape mereu ce-și pun în minte. Sunt independenți, înflăcărați și idealiști, dar nu până într-atât încât să piardă contactul cu realitatea. Au un acut simț al afacerilor și al banului, pot să administreze firme mari și prospere. Au succes mai ales în comerț și servicii. Pot fi fini psihologi, pot avea talent artistic, ba chiar și… politic!

Defecte
Încăpățânare, despotism, dificultatea de a înțelege și a ierta, a evita gândurile de răzbunare (care se pot întoarce împotriva lor).

Dragoste
Au sentimente pasionale, arzătoare, pe care nu se tem să și le exprime, ba chiar să le însoțească de gesturi impresionante, dramatice. Chiar dacă nu sunt exemplu de fidelitate, își respectă și ocrotesc familia cu dragoste.

Născuți în ziua 19: Hotărâții

Personalitate
Hotărâți și iubitori de libertate, cei născuți pe 19 nu fac decât ce doresc ei. Sunt ambițioși și mânați de imboldul de a reuși, de a câștiga putere, de a ajunge să fie recunoscuți și respectați. Organizați și eficienți, ajung să fie piloni de rezistență ai sectorului în care activează. Au aspirații nobile, sunt foarte intuitivi și înzestrați cu imaginație și talent. Iubesc noul și schimbul de idei. Năvalnici la interior, își controlează emoțiile cu destulă abilitate.

Defecte
Neliniște, stări de spirit schimbătoare, orgoliu, infatuare, impresia că sunt superiori celorlalți.

Dragoste
Au o sexualitate puternică și mult farmec. Sunt foarte căutați de sexul opus. Iubesc cu pasiune, însă nu le place să-și etaleze sentimentele în public. Sunt capabili de sacrificiu pentru omul iubit.

Născuți în ziua 20: Sensibilii

Personalitate
Foarte sensibili la mediu înconjurîtor, cei născuți pe 20 își acordează emoțiile la acesta. Aspiră la armonie, frumusețe și afecțiune. Deși par liniștiți și retrași, au cultul prieteniei și sunt făcuți să trăiască în pereche. Sunt foarte buni colaboratori, asociați sau consultanți, aportul lor este deosebit de prețios, dar nu le place să iasă în față. Au o gândire profundă, analitică și imaginativă, iau lucrurile în serios, sunt atenți la detalii.

Defecte
Reticență, stări de spirit schimbătoare, lipsă de încredere în propriile forțe, incapacitatea de a răspunde “nu” la solicitări, care-i face lesne de exploatat.

Dragoste
Pot dărui mult, dar cer mult în schimb. Au foarte mare nevoie de iubire și căldură, de atingeri tandre și de vorbe dulci. Sunt parteneri fideli, înțelegători și diplomați.

Născuți în ziua 21: Sociabilii

Personalitate
Comunicativi și foarte deschisi către ceilalți, cei născuți pe 21 au un talent social înnăscut. Dețin darul de a-i antrena, entuziasma, atrage, înveseli etc. pe oameni. Se remarcă la petreceri sau alte evenimente mondene. Sunt plini de vitalitate, iuți de minte, talentați. Au putere de convingere, sunt extrem de dotați pentru intermedieri și vânzări. Provocarea pentru ei este să-și canalizeze bogatele aptitudini către scopuri precise și să persevereze în atingerea lor.

Defecte
Instabilitate, lipsă de disciplină, superficialitate, tendința de a se risipi în mai multe direcții fără să finalizeze.

Dragoste
Sclipitori și plini de farmec, nu întâmpină nicio dificultate în a lega o relație. Problema se poate ivi în a o menține… Le trebuie un partener ager și sensibil, dar ceva mai stabil.

Născuți în ziua 22: Plutocrații

Personalitate
Dispunând de forță, stăpânire de sine și de o mare ambiție, cei născuți pe 22 au spirit de anvergură. Au un caracter puternic, simț practic, creativitate, initiativă, talent de lider și abilitatea de a-i influența pe ceilalți. Acțiunile lor se îndreaptă către afaceri de mare întindere, imperii financiare, putere politică, faimă. Orientarea către materie predomină iar pornirea de a acumula, de a face avere îi propulsează adesea în lumea plutocrației. Destinul lor e măreț, promițător, dar poate fi dificil.

Defecte
Înfumurare, lipsă de scrupule, inflexibilitate, nesiguranță, lăcomie, tendințe acaparatoare și manipulative.

Dragoste
Sentimentele lor nu cunosc cale de mijloc: iubesc sau detestă. Caută un partener din același aluat, cu aceleași ambiții, de preferat care provine dintr-o clasă socială de vârf.

Născuți în ziua 23: Spontanii

Personalitate
Inteligenți, flexibili, agili si ingenioși, cei născuți pe 23 au o mare capacitate de a se adapta la situații. Reacționează spontan, rapid și adecvat. Pentru ei viața este o aventură prin care pot experimenta mereu lucruri noi și incitante. Socializează ușor și au darul comunicării. Imaginativi și perspicace, au talente diverse și interese multiple. Au un destin schimbător, dar nu le lipsește șansa.

Defecte
Inconstanță, nerăbdare, lipsă de tenacitate, înclinare către adicții, mai ales alcool, mâncare, tutun, eventual droguri.

Dragoste
Sunt afectuoși și sensibili, dar marea lor curiozitate îi îndreaptă spre mai multe legături, dintre care unele nepotrivite sau imposibile. Își doresc totuși un echilibru afectiv, până la urmă făcând tot posibilul să fondeze o căsnicie armonioasă și stabilă.

Născuți în ziua 24: Prietenoșii

Personalitate
Mărinimoși, săritori și gata să răspundă prompt la solicitări, cei născuți pe 24 sunt foarte buni prieteni. Pentru ei, cercul apropiaților este sfânt și sunt gata să facă sacrificii pentru a păstra bunele relații. Pe umărul lor fidel și devotat poți să te sprijini sau poți să plângi. Altfel, sunt persoane casnice și responsabile, dar care au adesea, grație sensibilității, veleități artistice, mai ales dramatice sau actoricești.

Defecte
O prea mare sensibilitate și emotivitate, o indulgență exagerată, de care alții pot încerca să abuzeze; indolență.

Dragoste
Sunt romantici, au emoții puternice, le place să-și arate dragostea. Au o enormă nevoie de afecțiune. Sunt plăcuti de sexul opus și pot avea avantaje prin intermediul lor. Plini de farmec, sunt iubiți de soții/soțiile lor.

Născuți în ziua 25: Intelectualii

Personalitate
Posesori ai unei judecăți logice și pătrunzătoare, cei născuți pe 25 strălucesc prin facultățile intelectuale și prin dorința de studiu, de instruire. Le place să afle, să cerceteze, să investigheze și trebuiesc încurajați de mici în această direcție, fiindcă este păcat ca înzestrarea lor să nu fie folosită. Au o intuiție excelentă, pe care trebuie să se obișnuiască să o asculte. Sunt firi care nu suportă restricțiile și preferă să lucreze independent, în liniște și retragere.

Defecte
Răceală, aroganță, atitudine de superioritate, spirit critic, melancolie.

Dragoste
Sensibilitatea lor afectivă este mare, dar se feresc să lase să se vadă acest lucru. Sunt reținuți, nu-și comunică emoțiile și reușesc anevoie să lege sau să mențină o relație. Au putere de atracție, însă sunt greu de înțeles.

Născuți în ziua 26: Afaceriștii

Personalitate
Energici, eficienți și ambițioși, cei născuți pe 26 au stofă de afaceriști. Sunt buni organizatori, inteligenți, realiști, cu viziune de ansamblu și putere de răzbatere. Se descurcă excelent în hățișul finanțelor. Managementul lor este diplomat și cooperant. Relațiile sociale și familia contează la ei cel puțin la fel de mult cât cariera (care sigur contează!). Își găsesc siguranța când stabilesc un echilibru între toate acestea.

Defecte
Tendința de a se atașa excesiv de lucruri și oameni, scepticism, ranchiună, gelozie, încăpățânare.

Dragoste
Au pasiuni devoratoare, pe care se străduiesc să și le stăpânească. Pot dărui mult în dragoste, dar cer la fel de mult. Dilema lor este cum să balanseze setea de absolut cu compromisul necesar menținerii cuplului, de care au atât de mare nevoie.

Născuți în ziua 27: Organizatorii

Personalitate
Deschiși la minte, dinamici, entuziaști și idealiști, cei născuți pe 27 au darul de a-i inspira și organiza pe ceilalți. Sunt autoritari fără să fie duri. Au talente multiple. Îi întâlnim des în mediul cultural, științific, politic, artistic. Sunt performanți în comunicare, relaționeaza ușor, iubesc călătoriile. Au simț social. Cu cât fac mai mult pentru ceilalți, cu atât vor primi mai mult în schimb.

Defecte
Exigență, tendință de a dezvolta atașamente nocive; au adesea senzația că nu au primit ce meritau în viață, autoinducându-și o serie de frustrări.

Dragoste
Fascinează prin ținută și carismă. Sunt romantici și își exprimă simțămintele cu patos, uneori puțin cam prea dramatic. Poartă inconștient în minte portretul partenerului ideal, ceea ce poate fi un handicap în calea împlinirii afective.

Născuți în ziua 28: Asociații

Personalitate
Plini de inițiativă și mânați de dorința de a se impune, cei născuți pe 28 au stofă de lider, dar au mai mare succes în asociere decât singuri. Au o fire puternică, dar contradictorie. Cooperanți și totodată independenți, se simt în largul lor când au libertate de mișcare însă au nevoie de încurajări pentru a reuși. Sunt prin excelență niște inițiatori și le trebuie cineva care să finalizeze ceea ce ei încep. Buni strategi, au o minte analitică, inovatoare și lucidă care vede bine în perspectivă.

Defecte
Încăpățânare, rigiditate, iritabilitate, agresivitate, înclinația către risc.

Dragoste
Pasionali, plini de vigoare erotică și magnetici sexual. Însetați de iubire, dar rar au răbdare să construiască o relație stabilă. Destinul lor amoros e frământat, plin de suișuri și coborâșuri.

Născuți în ziua 29: Vizionarii

Personalitate
Personaje cu totul speciale, cei născuți pe 29 se bucură de instincte și intuiții ieșite din comun. Sunt niște vizionari. Detestă banalitatea, au țeluri înalte și proiecte ambițioase. Pot face multe lucruri în viață, dar indiferent ce fac, le trebuie mereu hrană pentru spirit (cultură, religie, filosofie, știință etc.). Se disting întotdeauna prin ceva și au mare nevoie de atenție. Adesea întâmpină frustrări sau provocări spre mijlocul vieții (30-35 ani).

Defecte
Tendința de a alterna perioadele de exaltare cu cele de depresie și anxietate; sensibilitate la influențele mediului, imprudență.

Dragoste
Au mult sex-appeal, emoții năvalnice și nevoi afective uriașe. Dar relația de cuplu e o zonă fragilă, în care nu fac cele mai fericite alegeri. Îndoieli, decepții, neîmpliniri legate de sexul opus.

Născuți în ziua 30: Creativii

Personalitate
Dăruiți cu sensibilitate, dragoste pentru frumos și o doză neobișnuită de creativitate, cei născuți pe 30 au un suflet de artist. Caută armonia, sunt inspirați, au talent și simt pornirea să-l manifeste, dacă nu prin profesie, măcar ca hobby sau în viața de zi cu zi. Sunt simpatici, entuziaști, își fac repede prieteni, au darul vorbirii și foarte multă putere de convingere. Problema lor este că tind să se risipească în lucruri mărunte în loc să-și focalizeze energiile pentru a-și exploata potențialul.

Defecte
Dezordine, lipsă de consecvență, superficialitate, stări de spirit schimbătoare, încăpățânare.

Dragoste
Fermecători, seducători, tandri și iubitori cuceresc fără efort. Totuși, au tendința de a-și controla partenerul, lucru pe care acesta s-ar putea să nu-l tolereze. Au noroc în dragoste, dar un noroc cam schimbător…

Născuți în ziua 31: Făurarii

Personalitate
Harnici, pricepuți, practici, responsabili și atenți la detaliu, cei născuți pe 31 sunt niște maeștri făurari. Au talentul de a prelucra materia și tot ce iese din mâna lor iese temeinic, frumos și funcțional. Se concentrează bine, sunt disciplinați, perseverenți și organizați. Au o minte clară, lucidă, învață ușor, reușesc bine și în activitățile de natură intelectuală. Sunt oameni cu principii, care pun preț pe valorile solide și consacrate, precum familia, tradiția, munca.

Defecte
Rigiditate, încăpățânare, intransigență, avariție, orgoliu, reprimarea emoțiilor.

Dragoste
Au sentimente profunde, pe care le exteriorizează doar atunci când sunt siguri că nu vor fi respinși. Nu se lasă duși de valul pasiunii, iar iubirea lor se instalează progresiv, în timp. Sunt loiali partenerului și familiei.

Mulţi dintre voi m-aţi rugat să mai public câte ceva despre zodii pentru că nu s-a mai întâmplat asta de ceva vreme.
Am promis că ţin cont de cereri, aşadar iată care sunt calităţile şi defectele pe care bărbaţii le remarcă imediat la o femeie în funcţie de semnul lor zodiacal:

BERBEC
Calităţi care îl atrag la o femeie: o femeie inocentă şi gingaşă, care este entuziastă în faţa lucrurilor mărunte şi care îi gustă glumele piperate.
Defecte care îl pun pe fugă: femeia care dispare din peisaj şi îl ignoră, care stă mereu bosumflată şi care are multe pretenţii materiale.

TAUR
Calităţi care îl atrag la o femeie: femeia care îl tratează cu respect şi cunoaşte bunele maniere, care ştie să gătească şi care se comportă şi arată cât mai natural.
Defecte care îl pun pe fugă: femeia care ridică tonul când se contrazice, care una spune şi alta face şi care se laudă de una singură.

GEMENI
Calităţi care îl atrag la o femeie: femeia care discută deschis despre sex, fără inhibiţii, care acţionează impulsiv şi care ştie cum să-i menţină interesul treaz.
Defecte care îl pun pe fugă: femeia care planifică până în cele mai mici detalii, care încearcă să-l flateze fiind de acord cu tot ce zice el şi care se intimidează în pat.

RAC
Calităţi care îl atrag la o femeie: femeia optimistă, care îl copleşeşte cu gesturi de afecţiune şi care adoră copiii.
Defecte care îl pun pe fugă: femeia petrecăreaţă, care stă mereu peste program la serviciu şi care preferă să rămână independentă şi să nu împartă totul cu iubitul ei.

LEU
Calităţi care îl atrag la o femeie: cochetărie, fie că este vorba de aspectul fizic sau de modul în care vorbeşte cu el, femeia cu un stil de viaţă aventuros, care iese din tipare şi care posedă un talent artistic.
Defecte care îl pun pe fugă: nesiguranţa de sine, femeia care rămâne tăcută în cercuri sociale şi cea care nu pune deloc accent pe aspectul ei fizic.

FECIOARĂ
Calităţi care îl atrag la o femeie: eleganţa în înfăţişare şi comportament, discreţia şi atitudinea răbdătoare şi calmă.
Defecte care îl pun pe fugă: femeia impulsivă, care nu analizează deloc modul în care acţionează, femeia fără ţeluri profesionale şi cea care încearcă să pară dură.

BALANŢĂ
Calităţi care îl atrag la o femeie: compasiunea, popularitatea şi înfăţişarea foarte feminină.
Defecte care îl pun pe fugă: atitudinea superioară, egoismul şi irascibilitatea.

SCORPION
Calităţi care îl atrag la o femeie: onestitatea, femeia pregătită să-i răspundă la cele mai intime întrebări, care are o putere de decizie rapidă şi care nu se teme de necunoscut.
Defecte care îl pun pe fugă: nu suportă preţiozitatea, agresivitatea şi pasivitatea.

SĂGETĂTOR
Calităţi care îl atrag la o femeie: femeia care ştie să-i ofere spaţiu şi care are preocupări independente de el, cu simţul umorului şi un stil de viaţă dinamic.
Defecte care îl pun pe fugă: femeia posesivă, pusă pe criticat şi care renunţă la tot felul de experienţe din comoditate.

CAPRICORN
Calităţi care îl atrag la o femeie: o femeie care ia iniţiativa şi îl invită în oraş, cu o carieră înfloritoare şi un spirit întreprinzător.
Defecte care îl pun pe fugă: emotivitatea, superficialitatea şi stilul vestimentar încărcat.

VĂRSĂTOR
Calităţi care îl atrag la o femeie: femeia care ştie ce vrea să facă peste cinci ani, dar care nu se teme să se abată de la planuri, lipsa prejudecăţilor şi gândirea creativă.
Defecte care îl pun pe fugă: atitudinea corporatistă, indiferent că este vorba de viaţa personală sau profesională, inabilitatea de a-i înţelege glumele şi ironiile, dar şi naivitatea.

PEŞTI
Calităţi care îl atrag la o femeie: femeia cu o ţinută senzuală, care îşi punctează vorbele atingându-l uşor, femeia visătoare cu ţeluri idealiste şi care îşi dezvăluie sentimentele fără reţineri.
Defecte care îl pun pe fugă: femeia care gândeşte mereu raţional, fără strop de spiritualitate, făţărnicia şi pesimismul.

Sursa: Unica.ro

Ieri mi-au cerut două persoane să mai scriu câte ceva despre zodii. Am promis că voi ține cont de cerință și, iată, mă țin de cuvânt!
Menționez că datele de mai jos nu sunt reguli pentru fiecare zodie ci sunt cele mai posibile cazuri la care el poate fi predispus.

BERBEC: NU ŢII PASUL CU EL
Cea mai mare frustrare a Berbecului, care se aprinde repede şi se stinge la fel de repede, este că trebuie să aibă răbdare cu o parteneră prea încordată sau inhibată. Preferă o femeie dezgheţată care ştie cum să se motiveze, astfel încât să fie prima la capitolul sex.

TAUR: TE GRĂBEŞTI PREA TARE
Taurul este un bărbat senzual care face sex pe-ndelete, toată noaptea, dacă se poate! Cel mai tare îl frustrează femeile care vor să termine cât de repede partida, pentru că mai au multe lucruri de făcut după aceea. Decât să-l repezi, mai bine îl refuzi şi-l anunţi când îţi faci timp pentru el.

GEMENI: NU ÎŢI MANIFEŞTI ZGOMOTOS PLĂCEREA
Bărbatul Gemeni este foarte comunicativ în pat. Îi place să se manifeste în pat, atât verbal cât şi non verbal. Sigur îl va frustra o femeie care închide ochii şi refuză să-i mai acorde vreo atenţie. El are nevoie de feedback, pentru a şti dacă te satisface sau nu în pat.

RAC: NU-I OFERI PIC DE AFECŢIUNE
Racul este un bărbat generos în pat. Pune plăcerea ta pe primul plan şi vrea să fii pe deplin satisfăcută. Va strânge însă frustrări dacă de fiecare dată profiţi de dărnicia lui fără să-l răsplăteşti cu gesturi de afecţiune. Te va considera interesată doar de sex.

LEU: NU ÎI PREGĂTEŞTI NICIO SURPRIZĂ
Bărbatul Leu are nevoie să fie răsfăţat din când în când. Este extrem de vizual în pat, aşa că te vrea mereu în cea mai sexy formă! Dacă tu nu depui niciun efort pentru a arăta bine, nu-i faci nicio surpriză care să implice o lenjerie provocatoare, fii sigură că va deveni un tip frustrat.

FECIOARĂ: NU TE MAI ÎNGRIJEŞTI
Acest nativ vrea ca femeia din patul lui să aibă părul strălucitor şi pielea catifelată. Asociază aceste lucruri cu feminitatea desăvârşită. Aşadar, începe să simtă frustrare atunci când partenera uită să se epileze, de exemplu. Nu vede cu ochi buni dezinteresul în acest plan.

BALANŢĂ: NU AI ORGASM
Balanţa, după cum te aştepţi, merge pe principiul echilibrului. Plăcerea trebuie să fie egal împărţită. Aşadar, bărbatul Balanţă va începe să devină frustrat de faptul că tu nu reuşeşti să atingi orgasmul. Va începe să se concentreze doar pe tine şi să refuze să mai aibă el orgasm.

SCORPION: REFUZI O PARTIDĂ DE SEX
Pentru orice Scorpion plăcerea pe care ţi-o oferă în pat este un instrument cu care te manipulează şi te ţine lângă el. Faptul că tu refuzi să faci sex, nu este doar o negare a abilităţilor lui de a te satisface, ci şi un semn că te răzvrăteşti împotriva lui. Instinctul lui de a te domina va naşte frustrări.

SĂGETĂTOR: EŞTI PREA TRADIŢIONALĂ
Săgetătorul, care vrea să încerce mereu ceva nou în pat, va deveni foarte repede frustrat din cauza reţinerilor partenerei care vrea să facă sex într-o singură poziţie. Pentru acest nativ cantitatea înseamnă calitate! Dacă nu eşti dispusă să experimentezi, îl frustrezi.

CAPRICORN: EŞTI PERVERSĂ
Capricornul visează la o partidă de sex tradiţională, în care acoperă patul de petale de trandafir şi te aşează mai apoi pe el. Este important ca el să conducă, altfel se simte frustrat. Pentru acest nativ, o femeie independentă cu diverse preferinţe sexuale ieşite din comun nu este feminină.

VĂRSĂTOR: ÎI IMPUI REGULI ÎN PAT
Vărsătorul va simţi imediat frustrare dacă vede că partenera sa are tot felul de limite în pat, născute din stereotipuri. Nu poate accepta ca sexualitatea lui să fie îngrădită de o femeie care vrea doar lucruri „normale” în pat.

PEŞTI: NU TE LAŞI DUSĂ DE VAL
Un bărbat născut în zodia Peşti parcă intră în transă atunci când face sex. Simte că se contopeşte cu cea de lângă el şi uită de tot din jurul lui. Cu siguranţă va fi frustrat să constate că tu te gândeşti la sarcinile de la birou sau la faptul că poate pari plinuţă în acea poziţie.

Sursa: Ce frustrări sexuale au bărbaţii în funcţie de zodie: Relaţii: Unica

.

Berbec
           Berbecul este un semn zodiacal guvernat de trăsături precum curaj, dinamism şi un mod instinctiv de a acţiona.
           Recunoşti uşor un Berbec, căci puţini sunt cei atât de sinceri şi oneşti. Cu un Berbec lângă tine nu ai de ce să îţi faci griji. Nu are intenţii ascunse, nu posedă nici cea mai mică urmă de şiretenie, el este mereu fairplay.
           Acest semn zodiacal adoră joculeţele în interacţiunea cu ceilalţi, posedă un entuziasm molipsitor, vrea să atragă atenţia celorlalţi şi este mereu în căutarea emoţiilor puternice, pentru că se plictiseşte destul de repede şi nu suportă să stea degeaba.
           Este primul semn din zodiac, aşa că se spune că este un lider înnăscut, însă Berbecul ştie cum să lucreze în echipă, fără să işte conflicte de orgoliu. În niciun caz nu este necioplit sau agresiv, dar este condus de o mare pasiune pentru ceea ce face şi debordează de energie. În realitate este un idealist, un inocent, dar posedă şi o doză de egoism şi egocentrism. Se decide uşor şi vrea să primească pe loc ceea ce doreşte. L-am putea cataloga copilul zodiacului.
           Nu este însă aşa grăbit precum se spune. Când e vorba de evidenţe sau explicaţii se transformă într-un minuţios, ducând uneori lucrurile până în pânzele albe.

Taur
           Printre trăsăturile principale ale Taurului se numără febleţea pentru frumos, creativitatea şi senzualitatea. Taurul îşi ascultă simţurile mai mult decât orice alt semn zodiacal, motiv pentru care trăieşte sexul mai intens decât celelate zodii, inclusiv decât Scorpionul.
           Este adevărat, cu un Taur lângă tine te simţi în siguranţă, pentru că sunt statornici şi leagă uşor relaţii interdependente. Semnul zodiacal posedă un mare grad de determinare, care se transformă uşor în încăpăţânare. Totuşi, nu merg la extrem, aşa cum se spune, căci latura lor ascunsă, generozitatea, îi înmoaie, astfel că ştiu când să cedeze.
           Încă un lucru demn de menţionat este bunul simţ ce caracterizează Taurii, dar şi faptul că sunt foarte răbdători şi loiali. La fel de valabil este şi că posedă un calm aparte, pe care îl vezi în modul greoi cu care iau o decizie, dar şi în felul senzual în care se mişcă.
           Deşi Taurul pare să se priceapă mai mult la ascultat, nu este un introvertit şi nici nu are reţineri în a face dezvăluiri despre el, dacă acele detalii mai intime sunt relevante pentru conversaţie. În contextul potrivit sunt parteneri foarte buni de conversaţie.

Gemeni
           Gemenii sunt un semn zodiacal caracterizat de dualitate, ingeniozitate şi relaţionare. Sunt duali, în sensul că una spun şi alta fac. Mânuiesc vorbele ori cu fler, ori cu o inconştienţă teribilă, astfel că vorbele îi bagă în belele, dar îi şi scot din ele. Inteligent, are multe idei inspirate şi ştie cum să negocieze pentru a le vinde celorlalţi.
           Gemenii sunt un semn zodiacal cu o mare putere de adaptare la nou şi o poftă nestăvilită de relaţionare, astfel că ei au cei mai mulţi prieteni şi cunoscuţi în diverse domenii profesionale. Nu suportă să stagneze pe niciun plan, fiind într-o continuă evoluţie, mai ales intelectuală.
           Se spune că Gemenii sunt vicleni şi răutăcioşi, dar asta se întâmplă doar atunci când sunt provocaţi. Cei care nu i-au călcat pe coadă pot beneficia chiar de ajutorul lor necondiţionat, căci ei obişnuiesc să facă fapte bune, dar într-un mod tacit, nu publicitar.
           Nu posedă însă o libertate în gândire aşa de mare precum s-ar crede. Uneori se agaţă de o idee şi cu greu îi convingi contrariul, moment în care par chiar rigizi în gândire şi teriblişti. Totodată, în ciuda inteligenţei native, nu o sa vezi mulţi Gemeni că se aventurează pe căi filosofice, de exemplu.

Rac
           Racul este un semn zodiacal ce are ca trăsătură de bază sensibilitatea, trăsătură adesea greşit interpretată în descrierea personalităţii Racului. Adesea se spune că Racul este emotiv şi vulnerabil, lucru total eronat.
           Racul posedă o forţă interioară deosebită, are un instinct de a-i proteja pe cei din jurul lui, astfel că ceilalţi se simt mai buni şi mai iubiţi în preajma lui. Racul este un prieten de nădejde care ştie cum să îţi asculte problemele şi cum să intervină, simţind că ţi-a luat durerea cu mâna.
           O slăbiciune a Racului este însă aceea că nu se simte în apele lui decât atunci când îi este de folos cuiva. Tocmai de aceea, în relaţiile informale poate cerşi atenţie, în încercarea de a-şi dobândi liniştea interioară. Racul are nevoie de stabilitate emoţională, iar fără ea are schimbări bruşte de dispoziţie.
           Totuşi, în plan profesional Racul nu este un jucător fragil, dimpotrivă! Sensibilitatea lui vine la set cu o intuiţie desăvârşită, armă pe care nu-i este frică să o folosească pentru a avansa în carieră. Au şi un spirit de observaţie dezvoltat, sunt empatici aşa că sunt excelenţi oameni de afaceri, nicidecum emoţionali şi uşor de înlăturat.

Leu
           Leul este adevăratul lider al zodiacului, dar nu în sensul că îi place să deţină controlul, ci în sensul că vrea să fie respectat şi ascultat de ceilalţi. Dacă ceilalţi îi recunosc poziţia sa superioară, nu îl deranjează să lase pe altcineva să ţină frâiele. De fapt, Leul lucrează foarte bine în echipă. Este entuziast, are tact, dar îi este greu să împartă cu altcineva succesul.
           Unii spun că este foarte pretenţios, snob chiar, dar Leul doar pare aşa, pentru că îşi construieşte o imagine fără de cusur. În realitate, acest nativ preferă să ţină partea minorităţilor şi îi respectă pe cei care aleg să fie altfel, considerând că aceştia posedă un curaj aparte, la care el aspiră. Leul este însă uneori axat pe păstrarea aparenţelor. În plus, acest nativ iartă uşor şi tolerează multe lucruri.
           Leul este o persoană foarte încrezătoare în forţele proprii şi fiecare compliment primit îi confirmă ceea ce el deja ştie. Prea multe complimente îl fac să umble cu nasul pe sus, fiind foarte predispus să devină îngâmfat. Ar mai fi de menţionat latura romantică a Leului. Ea nu este chiar atât de mare, din nou, imaginea lui şi dorinţa de a păstra aparenţele induc în eroare. În dragoste, este mai degrabă prudent, iar gesturile măreţe nu-i sunt caracteristice.

Fecioară
           Fecioara este un semn zodiacal cerebral, care îşi ascultă mereu raţiunea, nu inima. Departe de a fi naiv, acest nativ tinde să analizeze în detalii lucrurile şi are un simţ practic ieşit din comun, astfel că, cu o Fecioară alături, vei fi mereu pe drumul cel mai scurt în rezolvarea unei probleme. Într-adevăr, Fecioara are ca trăsătură de bază perfecţionismul, dar are mereu intenţii onorabile, aşa că acţionează în direcţia cea bună. Totuşi ar fi bine dacă şi-ar mai coborî standardele.
           Aceşti nativi sunt mereu aprofundaţi în gândurile lor, ceea ce îi face să pară detaşaţi emoţional de mediul înconjurător. Totodată, Fecioara nu este genul care să vorbească despre sentimentele ei, nici când este fericită, nici când are o problemă, aşa că, per ansamblu, acest semn zodiacal emană mult mister.
           Un mit care circulă despre Fecioare este că sunt prudente şi acţionează cu moderaţie în aşternut. Este adevărat că au o preocupare faţă de igienă, dar atitudinea lor propriu-zisă faţă de sex nu este deloc inocentă. Dimpotrivă! Au o imaginaţie provocatoare şi le place să se joace cu limitele sexuale, etice şi culturale, aşa că te pot surprinde cu propunerile lor indecente. Când vine vorba de sex, au foarte puţine reţineri morale.

Balanţă
           Balanţa, după cum îi spune şi numele, tânjeşte după armonie, iar acesta este motorul tuturor acţiunilor ei. Are o înclinaţie pentru estetic, aşa că Balanţa se înconjoară numai cu lucruri frumoase, de la oameni până la vestimentaţie. De aceea, tinde să fie percepută superficială. Balanţa excelează la capitolul socializare, fapt care izvorăşte dintr-o mare frică de singurătate. Rareori vei vedea o Balanţă că stă singură în casă, asta dacă nu cumva socializează pe internet.
           Se spune că Balanţa este cel mai promiscuu semn zodiacal. Nimic mai fals. Da, adoră să flirteze şi să îşi pună şarmul la treabă, dar nu va călca strâmb, dacă primeşte aceeaşi atenţie şi din partea partenerului de cuplu. Totuşi, o Balanţă care se simte singură va comite lucruri pe care le va regreta mai apoi.
           Este foarte adevărat că Balanţa tinde să le facă tuturor pe plac şi îi ia mult timp să se supere pe cineva. Dacă se umple însă paharul vei cunoaşte o altă faţă a Balanţei care te va ignora cu eleganţă şi determinare.
           Un mit care mai circulă despre acest nativ este faptul că se decide extrem de greu. În realitate, Balanţa ştie ce vrea şi în ce direcţie să acţioneze, doar că ezită, pentru că nu este de fiecare dată sigură pe ea.

Scorpion
           O prezenţă enigmatică în zodiac, este dificil să trasezi trăsăturile Scorpionului de vreme ce el şi le ascunde atât de bine. Acest nativ este foarte secretos, dar acţionează cu violenţă, dacă întâlneşte pe cineva la fel de reţinut ca el. Scenele de gelozie nu îi sunt străine.
           Are reacţii vulcanice şi vrea să ştie că el deţine controlul. Deşi este foarte dificil să ai o relaţie armonioasă cu el, niciodată nu rămâne singur. Are puterea de atracţie a unui magnet şi cu greu te poţi sustrage farmecelor lui. Este sensibil, mai sensibil decât Racul, dar are o atitudine care maschează tot ce simte. Este ambiţios, termină tot ce a început şi nu se lasă doborât cu una, cu două. Cu el alături stai fără grijă, căci Scorpionul este foarte responsabil şi un bun organizator.
           Deşi este orgolios, trebuie să ştii că Scorpionul recunoaşte cu fruntea senină când greşeşte, dacă ştii să-i evidenţiezi cu calm greşeala. Este foarte receptiv la comparaţii şi, în general, la abordări rezonabile, aşa că o poţi scoate la capăt cu el destul de uşor.
           Un alt mit este că ar fi cel mai bun amant al zodiacului, însă află că Scorpionul nu este atât de generos în pat precum e Taurul. Scorpionul trăieşte şi el cu intensitate sexul, dar nu neapărat pentru plăcerea fizică, ci pentru scopurile sale ascunse. Da, foloseşte sexul ca armă de manipulare!

Săgetător
           Săgetătorul este petrecăreţul zodiacului, fiind recunoscut pentru dorinţa sa de a trăi în libertate. Aleargă după experienţe noi şi provocatoare, de aceea nu te poţi baza întotdeauna pe el. Totuşi, deşi nu îţi oferă stabilitate, este în stare să îţi ofere un ajutor nesperat, de mare amploare, exact când te aştepţi mai puţin, lucru mai puţin precizat despre Săgetători.
           Este adevărat, Săgetătorul este foarte competitiv şi adoră să îşi petreacă timpul în sânul naturii. Este atletic, dinamic şi greu de urmărit.
           Te binedispun cu glumele lor piperate care, de regulă, întrec o limită şi te fac chiar să roşeşti. Totodată, au simţul umorului şi în sensul că nu-i deranjează să fie luaţi peste picior, dacă gluma este făcută bine.
           Săgetătorii intră destul de des în discuţii aprinse şi ai putea spune că le place să se contrazică. Nu se simt bine, dacă nu stârnesc artificii ocazional. Deşi este un petrecăreţ, află că Săgetătorul nu este şi un pierde-vară. Are ţeluri bine trasate, pe care şi le îndeplineşte în mare parte, datorită spiritului său competitiv.
           Da, se simt foarte uşor îngrădiţi, de aceea le este greu să păstreze o relaţie, dar acest lucru nu înseamnă că nu îşi doresc o relaţie serioasă. Dimpotrivă, şi-ar dori să aibă alături un partener devotat, dar care să-i lase să fie liberi şi care să poată ţine pasul cu ei.

Capricorn
           Capricornul este caracterizat de disciplină, de aceea este perceput ca fiind matur şi calculat. Acţionează întotdeauna cu prudenţă şi preferă să îşi fixeze ţeluri înalte şi să investească mult timp şi energie în atingerea lor. Drept urmare, Capricornul îşi face multe planuri de viitor şi nu trăieşte de pe azi pe mâine în niciun aspect al vieţii sale.
           Unii i-ar reproşa că îi lipseşte spontaneitatea şi că este o fire temătoare, dar Capricornul nu este nici rigid, nici fricos. Pur şi simplu, preferă să o ia pe calea bine bătătorită. Nu înseamnă că nu ar răspunde provocării de a merge pe un drum sălbatic, nestrăbătut de nimeni.
           Printre trăsăturile importante ale Capricornului se numără eficienţa, care îi aduce câştiguri considerabile în cel mai scurt timp. În carieră sa este deosebit de productiv. Totuşi, a nu se trage imediat concluzia că atitudinea lor profesională este cea mai inspirată. Uneori ei sunt axaţi pe a-şi duce treaba la bun sfârşit într-un mod impersonal.
           Un mit despre Capricorni este că sunt introvertiţi. În realitate, Capricornul nu vrea să se dea în spectacol, dar nu îl deranjează să fie în centrul atenţiei, dacă acest lucru duce la îndeplinirea unuia dintre scopurile sale.
           Mai trebuie ştiut că acest nativ nu tânjeşte după complimente, ci doar după rezultate concrete.

Vărsător
           Vărsătorul poate fi descris în trei cuvinte: independent, original şi umanitar. Acest nativ este uşor de recunoscut după convingerile sale neconvenţionale pe care şi le exprimă în mod public, fără reţineri, poate şi cu o doză de umor negru – caracteristic Vărsătorului.
           În ciuda atitudinii reci, care nu te îmbie chiar de la început să te simţi în largul tău, află că Vărsătorul posedă multă consideraţie pentru nevoile celor din jurul lui şi răspunde cu multă compasiune celor care au mai puţin decât el. Acest nativ îi ajută pe cei nevoiaşi fără jenă şi fără amânări.
           Îi place să se inventeze şi să-i surprindă pe cei din jurul lui, chit că îşi schimbă des stilul vestimentar sau acceptă un loc de muncă atipic lui, doar pentru că este altceva, deci reprezintă o provocare mult mai mare. Mereu ţinteşte către unicitate şi neconvenţional, de aceea tinde să încalce regulile uneori doar de dragul de a fi încălcate.
           Adoră să fie înconjurat de oameni şi este un sfătuitor excelent pentru că ştie cum să găsească soluţii inspirate.

Peşti
           Peştii sunt nativi foarte spirituali, înzestraţi cu un şaselea simţ foarte dezvoltat şi cu un talent artistic desăvârşit. Aleg să îşi trăiască viaţa într-un stil boem, sentimental şi creativ, de aceea Peştii sunt inconfundabili.
           Sunt într-adevăr uşor de rănit, mai ales că se încred cu prea multă uşurinţă în oameni. Tind să îşi plângă de milă şi să exagereze unele probleme, de aceea le-ar face bine compania unei persoane afectuoase şi optimiste, căci sunt uşor de influenţat spre calea cea bună.
           Peştii sunt visători, drept urmare îşi pot imagina marea cu sarea, moment în care realitatea poate deveni prea dură, dar această trăsătură le hrăneşte creativitatea. Sunt emoţionali, în sensul că îşi exacerbează orice stare, indiferent că vorbim de fericire sau de tristeţe.
           Le este frică să nu fie respinşi şi posedă o bunătate ieşită din comun. Indiferent ce au de pierdut, Peştii nu vor face cuiva un rău intenţionat, chiar dacă este vorba de a-şi face dreptate.
           În ciuda sensibilităţii desăvârşite, trebuie însă menţionat că acest nativ nu îşi acceptă înfrângerile cu uşurinţă, ci găseşte căi subtile, atent calculate, la care nimeni nu s-ar fi gândit, de a ateriza la final în picioare. Aşadar, Peştii sunt adversari de temut, pentru că armele lor te surprind întotdeauna!

Sursa: Unica.ro

Berbec

Verb caracteristic: a fi”
Berbecul vorbeşte despre ceea ce face.

Berbecul vorbeşte mult şi repezit sau din contră poate fi omul acţiunilor, preferând să facă mai înainte de a spune. Pe berbec trebuie să îl asculţi când vrea el să spună ceva pentru că altfel s-ar putea să fie prea târziu şi să nu mai aibă chef să îţi mai spună nimic. Dacă ai pierdut trenul comuncării cu un berbec, nu se ştie când mai vine în gară, căci berbecul pleacă mereu spre o nouă destinaţie necunoscută. Despre ce poţi vorbi cu un berbec? Despre orice dar să presupună acţiune, competiţie, lucruri noi şi nemaifăcute de nimeni. Poţi vorbi despre sporturi şi mişcare în general, intreţinerea formei fizice şi antrenarea corpului şi a minţii, căci contrar aşteptărilor berbecii au o minte tot atât de puternică pe cât le este trupul. Poţi vorbi despre orice, dar trebuie să le laşi spaţiu de exprimare. Dacă te angajezi într-o conversaţie cu un berbec să nu te surprindă faptul că nu prea are răbdare să te asculte, are în schimb mare nevoie să fie ascultat. Uneori vorbeşte foarte energic şi pare că se ceartă sau că vrea să provoace o ceartă. Marte acela care îl guvernează este de vină. Când se ceartă, Berbecul este ca o ploaie de vară, aruncă în dreapta şi stânga cu tot felul de cuvinte, ba chiar mai scapă şi câte o înjurătură de gust, dar totul trece foarte repede fără ca berbecul să păstreze ranchiuna sau să vrea să se răzbune. Nu îi cereţi cuvinte de iubire şi declaraţii, căci la capitolul ăsta nu stă prea bine. De fapt ar fi corect să precizăm că le va spune doar când va crede el de cuviinţă şi mai ales cui crede el de cuviinţă. Pe berbec este bine să nu îl forţezi să spună ceva căci se va simţi controlat şi constrâns şi asta îl va face să fugă. Dar îi place să i se spună că este iubit şi să fie lăudat. Cui nu îi place? Cât despre tăcere…ei bine un berbec tăcut nu este o veste prea bună pentru interlocutor, pentru că fie coace ceva ce va răbufni neaşteptat, fie l-ai plictisit şi în următoarele minute se ridică şi pleacă. Însă să ştiţi că şi berbecii tac totuşi, tac când admiră, când iubesc şi mai ales când fac ceea ce le place. Tac după un efort susţinut şi mai ales pe vârful unui munte abia cucerit!

Taur

Verb caracteristic: „a avea
Taurul vorbeşte despre ce are.

Este interesantă conversaţia cu un taur, mai întâi ai senzaţia că nu îl interesează ce spui, ba chiar că îl plictiseşti, dar mai târziu îţi dai seama că a ascultat cu mare atenţie tot ce ai spus şi că şi-a pregătit cu mare atenţie fiecare replică, apoi nu îl mai poţi opri din vorbit căci da, taurului îi place să vorbească, îi place chiar şi timbrul plăcut al vocii sale (cine a auzit vreodată taur care să nu aibă voce frumoasă să ne spună şi nouă, caci noi nu am întâlnit aşa ceva). La el vorbitul este important pentru că el trebuie să povestească despre ceea ce are şi i-ar plăcea să aibă, despre munca lui, despre familia lui, banii şi proprietăţile lui. Deci dacă vrei să îl inciţi la o discuţie, alege un cadru plăcut, căci asta sigur îi va stârni cheful de stat la taclale. Caută subiecte pe placul lui variind de la ce se mai întâmplă pe piaţa financiară, la ce parfumuri au mai apărut sau ce mai găteşte. Este bine să ştim că taurului îi place mult să gătească şi despre asta poate vorbi ore în şir. Un alt subiect pe placul său este natura şi mai ales plantele care par că îi cresc de sub mâini ca prin farmec. Întreabă-l ce îi mai fac florile, cât a mai crescut ficusul, cât de des le udă, ce a mai plantat şi aşa mai departe. Legătura puternică pe care o are taurul cu pământul este cea care îl face să vorbească ore în şir despre natură. Taurul va folosi cuvinte destul de serioase şi aşezate pentru că îi place să facă impresie bună. Când se ceartă este destul de brutal şi de violent, dar o face rar pentru că se urneşte greu până şi la ceartă. Odată pornit însă este bine să nu îi stai în cale, căci te poate spulbera cu o vorbă şi la propriu şi la figurat. La cuvintele de iubire este mare maestru căci Venus, cea care îl guvernează, nu stă degeaba şi îl ajută să spună cuvinte frumoase care în cazul lui nu sunt doar un flirt, ci preludiul unor clipe senzuale fierbinţi căci nu-i aşa taurul este unul dintre cele mai senzuale semne, care trăieşte pentru a iubi şi iubeşte pentru a trăi. Îi place sa fie lăudat pentru ce are mai ales. Cât despre tăcere… taurul tace de multe ori fiind prea preocupat să asculte fiecare sunet, sau să adulmece aroma vocii celui care vorbeşte. Uneori pare distant şi la distanţă de conversaţie, dar nu vă luaţi după aparenţe căci imediat ce începe să vorbească îţi dai seama că era cât pe ce să vă înşelaţi.

Gemeni

Verb caracteristic: „a ştii”
Gemenii vorbesc despre tot şi despre toate.

Gemenii adevăraţi vorbesc chiar şi când ai senzaţia că tac, pentru că în mintea lor se desfăşoară în paralel şi concomitent cel puţin încă două discursuri. Ei sunt nativii care au mereu ceva de spus despre orice căci orice îi interesează. Nu te întreba cum să iniţiezi discuţia cu un geamăn ci mai degrabă cum să îi captezi atenţia, cum să îl faci să tacă şi să te asculte, căci asta este adevarata provocare. Da, este greu de oprit un geamăn din discursul său căci de fapt el când vorbeşte mult vrea să îţi comunice care sunt domeniile lui de interes şi să te incite şi pe tine la discuţie ca să mai afle şi el ceva nou. Aşa că nu uitaţi acest amănunt, dacă vreţi să opriţi mintea unui geamăn şi să îl faceţi să vă asculte, ascultaţi-l câteva minunte ca să vedeţi ce îl interesează şi apoi veniţi cu ceva nou. Orice, fie chiar şi opinie surprinzătoare. Dacă el va spune că soarele e galben, spuneţi-i că asta ştie toată lumea, dar că se pare că soarele are altă culoare şi că doar de pe pământ se vede aşa. Este doar o metaforă, dar merită luată în seamă. Geamănului îi place mult să vorbească, să schimbe păreri, să cunoască cât mai mulţi oameni, să scrie, să citească, să petreacă timp pe chaturi. Ei vorbesc cu şarm şi mare dar de a lega cuvintele şi i-ai asculta ore în şir. Le place să fie ascultaţi, lăudaţi, apreciaţi, răsfăţaţi… Spun foarte repede “te iubesc” şi nu doar într-un singur fel, căci Mercur cel degrabă vorbitor le dă acces la cea mai variată paletă de declaraţii de dragoste. Unii spun să nu ne încredem în cuvintele dulci ca mierea ale gemenilor. Totuşi ei nu sunt mereu fiinţele acelea superficiale de care vorbeşte toată lumea, adică din când în când au şi ei sentimente. Dacă le spuneţi “te iubesc” se poate să nu vă audă, aşa că mai bine faceţi un gest care să le comunice asta, sau spuneţi-le aşa cum nu a mai făcut-o nimeni, cu o poezie, o scrisoare mai specială sau invitându-i la teatru sau la o conferinţă. Tăcerea le este gemenilor refugiu uneori, chiar şi ei obosesc să acumuleze informaţie, atunci preferă să tacă şi să proceseze, dar să nu credeţi că asta ţine mult, doar gemenii se hrănesc cu cuvinte.

Rac

Verbul caracteristic: „a simţi
Racul vorbeşte despre ceea ce simte, dar mai ales despre ceea ce simţi.

Racii sunt reflexivi şi mult mai meditativi. Am putea spune că sunt la polul opus faţă de gemeni. Pentru ei orice gând începe cu un sentiment şi sentimentul acela poate fi pus într-o mie de cuvinte şi tot nu li se pare că reuşesc să spună exact ce simt cu adevărat. Pentru rac contează foarte mult tot ceea ce are legatură cu trecutul şi cu familia, cu emoţiile sale şi cu stările pe care le trăieşte de la o clipă la alta şi de la o zi la alta. Pentru raci lucrurile acestea sunt de maxim interes şi ar vorbi despre ele ani de zile. Aşa că dacă vrei să demarezi o discuţie cu racul nu îl întreba cum se simte, întreabă-l mai degrabă ce mai fac ai lui, căci nu îi place să vorbească despre sine, cât mai ales despre cei dragi. Racul este un excepţional ascultător, o fiinţă empatică foarte interesată să afle cum se simt ceilalţi, prin ce trec ei, ce îi supără şi ce îi bucură, din această cauză ei pot să tacă ore în şir, ascultând cu atenţie tot ce aveţi de spus. Nu încercaţi să îl faceţi să vă răspundă cu aceeaşi monedă, căci racului nu îi place deloc să se destănuie celor din jur, dacă nu îi consideră din familie. Lui nu îi place să vorbească despre sine decât la trecut, va începe cu părinţii săi, mai ales cu mama, apoi cu fraţii şi persoanele iubite şi nu va obosi povestindu-vă totul cu lux de amănunte, arătând poze şi mici suveniruri pe care le are mereu la îndemână. Îi place de asemenea foarte mult şi istoria şi tot ce ţine de aceasta. Când vă certaţi cu un rac aveţi grijă să nu ziceţi nimic de ai lui căci devine foc şi pară. Ar trebui să vă atenţionăm că racul se poate schimba de la o clipă la alta şi de la fiinţa deschisă şi plină de atenţie şi empatie, poate să se retraga în carapacea sa aparent fără niciun motiv, ceea ce poate să-i sperie pe unii. Să nu uităm cât de schimbătoare este Luna, cea care îi guvernează pe raci, aşa se explică stările lor, trecerile de la dorinţa de a comunica, la dorinţa de a fi lăsaţi în pace, de a tăcea ore în şir. În asemenea momente nu încercaţi să îl faceţi pe rac să vorbească. Nu va înţelege ce vreţi de la el. Îşi declară des iubirea şi îi place mult să audă acelaşi lucru, dar cel mai uşor este nu doar să îi spuneţi ci să îl faceţi să se simtă ocrotit.

Leu

Verbul caracteristic: „a voi
Leul vorbeşte despre voia sa.

Leul vorbeşte cu emfază şi e plin de sine. Adevărul este că nu am întâlnit până acum un leu care să nu aibă ce să spună. Până şi cei care nu au ce spune, articulează atât de frumos nimicurile debitate încât ai senzaţia că ai avut onoarea să asişti la un discurs ce va fi reţinut de toţi cei care l-au ascultat. Este şi acesta un dar. Poate de aceea magnetismul său este atât de puternic încat deşi ai vrea să îl întrebi multe, cand îl vezi faţă în faţă, orice întrebare dispare şi nu îţi mai rămâne decât să îl asculţi. Leul va vorbi despre el, va povesti ce a făcut şi ce are de gând să facă, ce ar mai vrea să se mai întâmple cu el şi viaţa lui, dar să nu fiţi surprinşi dacă veţi auzi şi ce vrea să se întâmple cu viaţa voastră, cum crede el că v-ar fi mai bine. Leul are meteahna de a crede că ştie ce este mai bine pentru cei “din subordine”, dar când depăşeşte asta, grija lui adevărată şi generoasă bucură pe oricine, căci leul ştie să aibă grijă fie doar şi din cuvinte, de toţi cei pe care îi iubeşte.Leul vorbeşte cursiv, îi place să vorbească în public şi chiar caută aceste momente care să îi scoată în evidenţă talentul oratoric, totuşi sunt şi lei care nu sunt atât de vorbăreţi pentru că deşi au Soarele în Leu, Mercur, planeta comunicării, este fie prea aproape de Soare, fie se află în Rac sau Fecioară şi asta înseamnă că nu se poate exprima plenar, ca şi cei care au şi Mercur tot în Leu. Am explicat asta pentru că unii Lei nu se regăsesc deloc în descrierea de mai sus, şi acest lucru are o explicaţie astrologică ce merită ştiută. Este bine să nu te cerţi cu un leu pentru că nu ai sorţi de izbâdă şi te va face să te simţi mic şi neînsemnat. Este foarte interesant că Leul ştie să te facă din cuvinte, să te simţi vinovat pentru micile lui greşeli şi scăpări. Cu alte cuvinte el greşeşte şi tu îţi ceri scuze, dar acesta este şarmul lor, nu-i aşa? Leul ştie să spună te iubesc, dar nu o va face primul decât dacă voieşte să te cucerească considerându-te un trofeu pe măsura sa. In general este bine să i se spună că este iubit nu doar cu cuvinte, dar şi cu mici cadouri la care este extrem de sensibil. Vă întrebaţi dacă leul tace vreodată. Ei bine da., tace, pentru că leul guvernat de soare are capacitatea de a-şi depăşi egoul şi de a deveni extrem de atent la ceilalţi şi nevoile lor, lăsându-se pe sine deoparte pentru ca celorlalţi să le fie bine.

Fecioară

Verb caracteristic: „a analiza
Fecioara vorbeşte despre lumea ei perfectă.

Fecioara are un discurs elevat şi îşi caută mult cuvintele. Vocabularul său este extrem de vast, căci îi place să vorbească frumos şi mai ales corect. Va vrea să epateze cu felul ales în care vorbeşte şi adevărul este că poate fi o adevărată încântare să o asculţi deşi uneori devine obositoare prin mulţimea de cuvinte complicate şi structurile alambicate pe care le foloseşte. Să nu credeţi că fecioara este o vorbitoare în public sau vreo vorbăreaţă, dar îi place să îşi spună părerea şi când îi este cerută şi mai ales când nu îi este cerută, când simte că nu mai poate şi că trebuie să pună lucrurile la punct, să corecteze ceva sau pe cineva. Fecioara munceşte foarte mult la abilităţile sale de comunicare şi este conştientă că dacă exersează poate ajunge la performanţă aşa că nu se dă în lături de la a citi, a vorbi cu oameni de la care consideră că are ce învăţa. De fapt, doar pe aceştia îi ascultă cu mare atenţie, celorlalţi plăcându-i să le vorbească, puţin pe un ton superior şi a toate ştiutor. Mercurul acela neastâmpărat le dă totuşi un dar aparte care este greu de suportat după o vreme. Darul criticii şi al cicălelii. Dacă te înveţi să nu îţi mai pese că nimic din ce faci şi spui nu este suficient de bun pentru o fecioară, atunci este bine. Oricum trebuie să ştiţi că de cele mai multe ori fecioarele au dreptate cu ceea ce spun, doar felul în care spun este nepotrivit şi nu prea ţine cont de ceea ce simt ceilalţi. Cicăleala fecioarei ar putea uşor să fie luată drept ceartă, dar să ştiţi că nu e, căci nu îi place să se certe şi mai ales să audă cuvinte grele. Fecioara va spune foarte greu “te iubesc” sau chiar niciodată, pentru că nu consideră că asta este relevant. Când spune aşa ceva înseamnă că ai trecut cu bine toate testele şi că eşti o persoană potrivită, în schimb îi place să audă cuvinte frumoase şi afectuoase, deşi nu va fi prea grăbită să le spună la rândul ei. O fecioară tace cu uşurinţă pentru că în timp ce analizează sau migăleşte la nu ştiu ce proiect preferă să nu scoată niciun cuvânt. Atunci tăcerea vorbeşte în locul ei şi trebuie să o lăsaţi în pace până îşi termină treaba şi are în sfârşit chef să comunice.

Balanţă

Verb caracteristic : a echilibra”
Balanţei îi place să vorbească despre relaţiile sale şi arta sa.

Da, în sfârşit am dat peste un comunicator care are şi tact şi diplomaţie, ştie când să tacă şi când să vorbească şi mai ales cu cine să vorbească pentru că obţine efectul scontat. Vorbeşte în public foarte frumos, deşi preferă să vorbească rar unei audienţe numeroase, fiindu-i mai la îndemână să vorbească prietenilor, colaboratorilor, partenerilor şi apropiaţilor. Este darul lui incotenstabil de a ştii ce să spună, cui, în ce mod şi cu ce cuvinte, pentru a evita un conflict sau a-l stinge, pentru a lămuri interlocutorul ce are de făcut. Fiind zodie de aer şi guvernat de Venus, vă daţi seama ce încântare este să o asculţi şi să îi sorbi cuvintele unul câte unul. Balanţa vorbeşte frumos, dar nu preţios ca o fecioară ci prieteneşte, deschis şi la obiect. Uneori sub aparenta prietenie se află o distanţă pe care balanţa ştie să o pună din tonul vocii şi din postura adoptată, căci deşi pare “căsătorită” cu toată lumea, balanţei îi place să simtă un minim de respect din partea interlocutorului său. Foloseşte cuvinte frumoase şi asocieri surprinzătoare căci îi place să vadă pe chipul celor din jur efectele cuvintelor sale. Urăşte sincer să se certe şi dacă o balanţă a ajuns să ridice tonul să ştiţi că situaţia e gravă şi că e de rău, căci sunt foarte puţine lucruri pe lumea aceasta care să facă o balanţă să ţipe şi să îşi piardă cumpătul. Dacă vreţi să supăraţi o balanţă folosiţi cuvinte vulgare şi veţi vedea cum fuge, căci nu îi place nici să le spună, nici să fie expusă la ele. Cu balanţa poţi vorbi despre orice căci are orizonturi largi ca şi Gemenii, dar se centrează pe relaţiile dintre oameni, pe tehnici de comunicare, pe lucruri ce ţin de artă şi de frumos. Balanţa nu este nici ea prea darnică cu “te iubesc” dar ajunge să îl spună mai ales partenerului de viaţă, însă lasă impresia că ar spune mai des dacă nu ar şti că o simplă declaraţie o poate angaja. Dar îi place să audă des că este iubită şi asta o face să înflorească şi să vrea să se depăşească pe sine. Sunt balanţe şi balanţe, unele care nu riscă să spună cuvinte care să genereze conflicte şi altele care cu asta se ocupă pentru ca pe urmă să intervină şi să calmeze apele. De tăcut să ştiţi că unei balanţe chiar îi place să tacă, să asculte, să se reculeagă mai ales când scrie sau face lucruri frumoase cu propriile ei mâini.

Scorpion

Verbul caracteristic: a dori”
Scorpionul vorbeşte despre lucruri secrete, oculte, şi fireşte despre sex.

Şi scorpionului îi place să ştie cât mai multe, doar că el pe langa faptul că acumulează informaţie ca un geamăn (căci nu se ştie niciodată când îi poate fi de folos), el este interesat de cu totul şi cu totul alte lucruri, care nu sunt la îndemâna oricui. De aceea conversaţiile cu un scorpion se termină mereu în cu totul şi cu totul alt loc decât cel în care au început. Dacă mai întâi te studiază şi apoi începe să îţi vorbească, trebuie ca pe urmă să te aştepţi la momente de monolog pătimaş, căci uneori scorpionului îi place muzica propriei voci, de care se foloseşte precum un instrument muzical şi cu care te poate ridica pe culmile extazului sau te poate adânci în neagra deznădejde. El spune lucruri cu greutate şi de multe ori nu prea contează ce spune, ci mai ales tonul, căci te poate ucide cu un cuvânt aparent nevinovat spus pe un ton ce sperie şi lasă fără replică. Scorpionul ştie întotdeauna mult mai multe decât ştie şi de multe ori mimează incompetent şi lipsa de informaţie, tocmai pentru a vedea la ce nivel se află interlocutorul şi ce ştie acesta. Lui nu îi place să pozeze în atotştiutor, ştiind că o asemena atitudine poate fi o barieră în comunicare aşa că stă în expectativă. Este greu să surprinzi într-o conversaţie un scorpion pentru că ştie cam totul despre tine, altfel nu ţi-ar vorbi. Lui îi place să îşi facă lecţiile înainte de a iniţia o conversaţie şi te scanează ca să ştie cât mai multe despre tine fără a spune vreun cuvânt. Tema sa preferată, sexul, este doar o cortină pentru a ascunde celelalte cortine în spatele cărora se află de fapt sufletul scorpionului. Dacă treci de aparenta vulgaritate şi agresivitate verbală, de cinism şi răutate, vei descoperi un partener de discuţii savuros şi de la care ai ce afla, dacă vrea el să îţi permită accesul. Lumile şi ştiinţele secrete nu au pentru el niciun secret şi dacă va vorbi despre ele vei avea ce învăţa. Să nu te cerţi însă cu un scorpion, căci nu iartă şi nu uită, asta fiind una din metehnele lui. Va spune cuvinte grele căci Plutonul care îl guvernează îi dă darul acesta, dar să vă fie mai teamă de un scorpion care tace, căci acela este mult mai supărat şi mai periculos. Scorpionul care răbufneşte înseamnă că a adunat multe până la momentul respectiv, căci el nu reacţionează imediat ca un berbec. Cât despre “te iubesc”, vă lăsăm să aflaţi cât de uşor îl spune, s-ar putea să vă trebuiască mai multe vieţi… şi nici prea ahtiat nu este să îl audă, pentru că ştie valoarea unor cuvinte pe care le ia vântul şi care nu prea înseamnă mare lucru decât încercarea cuiva de a-l face să le repete. Tăcerea este însă haina lui preferată. Îmbrăcat în tăcere poate să observe zile si luni…dar şi când vorbeşte…

Săgetător

Verb caracteristic: a înţelege”
Săgetătorul vorbeşte despre viaţă şi îi place să spună poveşti.

Nici cu un săgetător nu te plictiseşti. El are o vorbă bună pentru oricine şi ştie să vorbească oricui. Jupiterul care îl guvernează îi dă o dispoziţie veselă şi deschisă faţă de orice om şi o jovialitate care îl face unul dintre cei mai fermecători parteneri de discuţie. El vorbeşte mult căci este o zodie de foc şi arde de nerăbdare să afle lucruri noi, să le înţeleagă şi să le integreze în sistemul său de valori. Discuţiile cu un săgetător sunt oarecum filosofice şi destul de rupte de realitate, căci îi place să pună în ordine mentală lumea în care trăieşte, oamenii pe care îi ştie dar şi lucrurile ce i se întampla. Săgetătorul ar sta zile şi luni de vorbă cu prietenii sau fiinţa iubită, sau pur şi simplu cu necunoscuţi. Pe el chiar nu îl sperie persoanele pe care nu le cunoaşte, fiind extrem de deschis. Va fi totuşi greu dacă nu imposibil să îi impui un subiect anume, căci săgetătorului nu îi place să vorbească despre ce îţi place ţie ci despre ce are el chef. Dacă se simte limitat şi condiţionat de o conversaţie, el fuge, sau se ascunde în tăcere, lăsând impresia că te ascultă, când de fapt mintea lui este în cu totul şi cu totul altă direcţie. Îi place să vorbească despre călătorii, despre străinătate, despre studiile şi micile sale descoperiri, despre cum funcţionează lumea, despre filosofia lui de viaţă şi despre marile lui bucurii, care sunt atat de multe. Îi place chiar să vorbească despre mâncare şi vinuri, despre cabane şi drumeţii. Dacă vrei să îi atragi atenţia cere-i să îţi spună o poveste, sau să te lase să îi spui o poveste. Să vezi cât de atent te va asculta, căci este fascinat de orice începe cu „a fost odată”. Îi place să spună te iubesc şi poate ca o spune mai des decât îi place partenerului, dar nu prea îi pasă de asta. Nici un “te iubesc” spus sau auzit nu este de prisos, toate îl fac să se simtă bine. Cearta cu un săgetător este un deliciu şi mereu te va uimi spiritul lui justiţiar şi pus pe făcut ordine în lume. Dar îi trece repede supărarea sau pur şi simplu te lasă vorbind şi pleacă undeva unde nu este obligat să îţi suporte nervii. Tăcerea îl învăluie de multe ori căci filosofiile lui despre lume şi viaţă se cristalizează foarte bine doar în tăcere.

Capricorn

Verbul caracteristic: „a folosi”
Capricornul vorbeste despre nevoia de ordine şi autoritate.

Pentru capricorn cuvintele şi comunicarea au doar o strictă şi austeră aplicabilitate practică. De când s-a inventat telefonia mobilă şi internetul, capricornii preferă aceste căi de comunicare în locul discuţiilor şi conversaţiilor faţă în faţă. Asta îi scuteşte de pierdere de vreme, căci ei au mereu atât de multe lucruri de făcut. Nu le prea place să vorbească despre ceea ce fac pentru că vor mai întâi să facă şi apoi să spună, preferă însă să spună alţii că ceea ce fac ei este nemaipomenit şi nemaivăzut. Capricornii fac economie la orice inclusiv la cuvinte, ei sunt introverţi şi îi poţi acuza de multe, dar nu şi de faptul că sunt nişte vorbăreţi care aruncă cu vorbele în stânga şi în dreapta fără să le pese. Nici vorbitori în public nu prea sunt, dar când sunt puşi în această postură, se achită cu brio de această sarcină. Vor învăţa pe cont propriu chiar să vorbească corect, îşi vor pregăti discursul pentru că sunt nişte autodidacţi perfecţionişti, meticuloşi şi care au tot timpul din lume pentru a se desăvârsi în tot şi toate. Saturnul acela care îi guvernează ne dă tuturor senzaţia că vorbim cu nişte înţelepţi, cu oameni mai în vârstă decât vârsta lor, care ştiu şi fac mai multe decât spun. Ei se folosesc de comunicare pentru a obţine ce vor, pentru a-şi atinge obiectivele şi nu doar ca să se afle în treabă sau ca să le treacă timpul mai uşor, aşa cum o facem noi ceilalţi. Nu prea ştim să vă spunem ce anume îi interesează pe capricorni căci ei ştiu multe şi ştiu foarte bine. Atenţia le-o atragi dacă te exprimi frumos şi eficient adică fără cuvinte în plus, direct şi la obiect fără să le insulţi auzul şi inteligenţa cu scuze, aprecieri personale sau comentarii inutile. “Te iubesc” nu ştim dacă veţi auzi vreodată. Demiurgii numiţi capricorni aflaţi în lumea lor rece nu cer afecţiunea nimănui în cuvinte, dar asta nu înseamnă că nu au nevoie de iubire şi că nu le face bine să audă că sunt iubiţi. Cearta cu un capricorn este o luptă pierdută înainte de a începe aşa că economisiţi-vă energia căci ei au întotdeauna dreptate. Tăcerea este a doua lor natură şi cu tăcere întâmpină pe oricine. Dacă reuşeşti să faci un capricorn să vorbească şi mai ales să te asculte înseamnă că eşti un comunicator desăvârşit.

Vărsător

Verb caracteristic: „a cunoaşte”
Vărsătorul vorbeşte despre viziunea sa asupra lumii.

Nici cu vărsătorul nu este rost de plictiseală, doar că din 5 în 5 minute vei avea senzaţia că vorbeşti cu un extraterestru. Paradoxal este că foloseşte aceleaşi cuvinte, ca noi toţi ceilalţi, dar rostite sau scrise de el parcă sună altfel şi capătă noi semnificaţii la care nu ne-am fi gândit niciodată. Este fantastic cât de bogat ştiu să comunice, încât până şi o înjurătură sună metaforic şi capătă altă nuanţă. Poate de aceea este atât de greu să te superi pe un vărsător, mai ales că el ştie să fie atât de prieten cu toată lumea. Nu ştim ce să vă spunem că ar face un Vărsător să vă asculte. Poate dacă sunteţi îmbrăcat mai extravagant decât el, sau dacă veniţi cu cele mai trăznite amintiri despre viitor, căci la el orice noutate este ştire de ieri. Totuşi are un respect mare pentru orice om şi mai ales pentru libertatea sa de expresie, aşa că va lăsa pe oricine să îşi spună părerea şi chiar va avea grijă ca toţi să aibă această ocazie. Vărsătorului îi place să vorbească despre computere şi despre tehnologie, despre cele mai noi descoperiri ştiinţifice, despre ceea ce altora pare science fiction şi lui îi pare ceva obişnuit şi de zi cu zi, care deja s-a întâmplat. Are o viziune total aparte despre comunicare şi nu se foloseşte doar de cuvinte pentru a-şi spune părerea. Discursul său este mai mult decât original şi nu prea ţine cont de nicio regulă, de aceea atrage oricui atenţia. Ceea ce este fascinant la discuţia cu un Vărsător este concluzia concisă şi genială pe care o trage el în orice situaţie, spunând în extrem de puţine cuvinte ceea ce alţii au spus în cărţi întregi. “Te iubesc” face parte din vocabularul vărsătorului dar îl spune des şi oricui, când însă auzi un vărsător spunând cu drag „azi arăţi ca naiba” să ştiţi că vă aflaţi pe calea cea bună. Cearta cu un vărsător este o experienţă de învăţare căci Uranus, planeta care îl guvernează, nu îl face prea răbdător şi nici prea zgârcit cu epitetele. Dar şi lui îi trece repede deşi dacă simte că nu faci parte din lumea lui şi nu i-o înţelegi, după ce va încerca să te facă să te simţi mai bine, te va lăsa cu ale tale şi el îşi va vedea de ale lui. Tăcerea este de multe ori o unealtă dragă vărsătorului căci se retrage în lumea lui în care meditează şi care îl încarcă de energie.

Peşti

Verb caracteristic: a crede
Peştii vorbesc despre lumile de vis, dar şi despre lucrurile în care cred.

Am ajuns la nativii care reuşesc să pună laolaltă multe din modalităţile de comunicare specifice celorlalte zodii, doar că fac asta altfel. Adică sunt curioşi şi vor să ştie multe, dar ştiu să tacă ore în şir. Cu cât tac mai mult cu atât îi interesează mai mult subiectul discuţiei. Să nu uităm că sunt zodie de apă şi că emoţiile sunt cele care fac regulile şi în comunicarea lor, dar nu sunt atât de schimbătoare ca la rac şi nici atât de pasionale ca la scorpion. Peştii vor fi cei care tac şi fac, ai impresia că nu fac prea multe, căci de multe ori nu se prea vede vreun rezultat palpabil, dar este bine de ştiut că lucrarea lor nu este neapărat din lumea aceasta. Lor li se potriveşte acel „ora et labora” („roagă-te şi lucrează”). Este greu să îţi dai seama ce anume îl interesează pe un nativ, căci pare ca îl interesează totul pentru ca peste un minut să simţi că nimic din ceea ce spui nu îi poate atrage atenţia, căci el a plonjat în adâncurile minţii şi imaginaţiei sale, unde nu îl ajunge nimeni. Sunt lucruri care îl interesează mai mult decât altele, dar nu ştim să vă spunem care sunt acestea pentru că ei ştiu cel mai bine. Le pasă de ceilalţi, îi doare când pe ceilalţi îi doare, vrea să le fie de folos şi face asta cu vorba. Peştii sunt cei cu care dacă vorbeşti simţi că te descarci, simţi că îţi iei o piatră de pe suflet. Terapia prin cuvânt este ceva natural pentru peşti, însă sunt puţini oameni în faţa cărora să îşi deschidă sufletul. Ei trăiesc într-o lume aparte şi nu reuşesc prea bine să o pună în cuvinte. Nu le prea place să vorbească despre ei sau în public, dar când au de vorbit mai multor oameni poţi avea senzaţia că nu vorbesc ei, ci se vorbeşte prin ei. Dacă vrei să înţelegi ce spune un peşte citeşte ceea ce scrie, căci sunt puţini cei care nu scriu măcar în secret. “Te iubesc” spun des dar mai mult divinităţii decât oamenilor, dar când o fac poţi să fii sigur sau sigură că te divinizează. Le place să li se spuna „te iubesc” dar nu sunt chiar impresionaţi, căci ştiu că în lumea asta cuvintele vin şi pleacă. Cearta cu un peşte nu prea are sens căci el este blând şi dacă a ajuns să se supere înseamnă că are motive mai mult decât întemeiate să o facă. Nu îi plac cuvintele urâte, dar la o adică le poate folosi mai ales atunci când vrea să pună capăt unei discuţii fără rost. Tăcerea este felul în care peştii se rup de realitate pentru a ajunge cât mai aproape de Dumnezeu. În tăcerea lor îi poţi auzi rugându-se chiar dacă nici macăr ei nu sunt conştienţi de asta.

Sursa: Astromagia.RadioLynx.ro

Enter the Headline

Enter the Sub-Headline

Enter a catchy description of your awesome newsletter here.