Tocmai m-am întors din vacanță, poate chiar una dintre cele mai frumoase vacanțe pe care le-am avut. Am fost cu cortul în 4 țări, iar Cehia m-a cucerit cel mai mult. Deși are multe zone sărace, e o țară absolut superbă! Am mai fost în Norvegia, Danemarca și Germania. Ei bine, într-unul din camping-urile din Germania a fost o chestie pe care nu o voi putea uita în următorii câțiva ani :)). De obicei zona dușurilor din camping-uri nu are prea multe reguli, poate doar cele de bun simț. Ei bine, am nimerit într-un camping din Germania în care dușul trebuia să dureze 3 minute. Era cu fisă și dura fix 3 minute.
Auzisem că nemții sunt stricți din anumite puncte de vedere, dar chestia asta nu-mi trecea vreodată prin minte. Un duș ar trebui să fie de 10-15 minute, dar mi-am dat silința să-l comprim în 3 minute, bombănind în șoaptă :)). Însă… să-mi spăl părul chiar n-am reușit. Mission impossible. Nu știu cum e la alte fete, dar părul lung (și cât de cât des) are nevoie de cel puțin 5 minute numai pentru clătirea șamponului și alte 5 pentru clătirea balsamului/măștii reparatoare. Știți ce mi-a trecut prin minte? Că nu mi-am mai cumpărat un șampon uscat de ceva vreme, dar că tare taaaaare bun era în situația cu pricina. Partea bună e că restul camping-ului era super. A doua zi am plecat spre altă destinație din Germania și am stat acolo 2 nopți. Spre bucuria mea dușul funcționa fără vreo restricție de timp. Pfiu!
O altă chestie căreia i-am dus dorul pe tot parcursul vacanței de vreo 10 zile a fost manichiura. De câțiva ani am renunțat la manichiura cu gel și am trecut la cea clasică, adică cu lac de unghii. Back to basics. Deși am multe oje de calitate, nici măcar cea mai scumpă dintre ele nu mi-ar fi ținut pe unghii 10 zile și, fiind în camping, e mai complicat cu retușurile, așa că nu le-am avut colorate cu nimic. Dar a fost unul dintre chestiile pe care abia așteptam să le fac imediat cum ajung acasă. And I did it! Chiar în prima zi după ce am ajuns ^_^. Când am mers la programarea la epilat chiar vorbeam și cu Nuți despre cât de nerăbdătoare am fost să îmi fac manichiura. Fiecare fată are nebuniile ei, nu-i așa? 😀
Între timp am mai avut alte programări, unele pe la medici, pentru niște intervenții nu chiar plăcute (dar necesare), iar acum mă recuperez. În vreo trei zile ar trebui să mă pun pe picioare și să reușesc să scriu mult mai mult despre frumusețile pe care le-am văzut în frumoasa vacanță de luna aceasta.
Lots of hugs!
sa stii ca la mine dusurile dureaza putin atunci cand nu imi spal parul. Sunt cea care sta cel mai putin in baie. Eu in 10 minute ies. Sotul sta vreo 20 de minute si mama peste juma de ora. Dar in 3 minute marturisesc ca nu cred ca m-as fi descurcat. Slava Cerului ca au inventat sampoanele uscate. Si eu le folosesc mai ales cand merg la tara, unde nu am conditii sa imi spal parul la 2 zile sau zilnic (vara).
hei, sper ca esti ok si n-ai probleme de sanatate majore! in alta ordine de idei, ma bucur ca te-ai distrat si te-ai simtit bine. eu recunosc, nu-s adepta cortului, mie da-mi un pat si o perna, nimic altceva. n-am nevoie de spatiu, de lux, de jacuzzi, dar macar strictul necesar
Asa ziceam si eu in urma cu vreo 3 ani, ca nu sunt adepta cortului, dar dupa cateva experiente prin strainatate (Grecia, Croatia, Venetia, plus cele de anul acesta) mi-am dat seama ca a merge cu cortul e o experienta inedita. Ma simt cu adevarat libera, departe de cei 4 pereti de acasa si de la serviciu, departe chiar si de internet (ca am nimerit cateva camping-uri care nici net nu aveau) :D.
In Romania am mers pana acum cu cortul doar in Delta (unde m-au mancat tantarii prin haine, unsa cu o gramada de Autan) si in statiunea Mamaia (dar nu prea sunt conditii, nu recomand).
3min si pt mine e putin ?. Noroc ca merg in camping in franta, unde e nelimitat…
Si noi am fost in camping in multe tari pana acum, dar in Germania am dat pentru prima oara de dus cu fisa si timer 😀 . Mi s-a parut asa ciudat incat chiar nu m-am putut abtine sa nu scriu si pe blog despre asta ^_^.