Știu că e sfârșit de decembrie, dar gândul încă îmi stă la toamnă, așa că mi-am vopsit recent părul într-o nuanță de roșcat-violet, nuanță destul de tomnatică. Anul acesta toamna a fost jumătate caldă, jumătate rece. Inițial n-am simțit că e de fapt toamnă, iar apoi m-a lovit frigul de nu știam cum să dau mai repede drumul la centrală, bucurându-mă de caloriferele calde și gândindu-mă cam cât mai e până la primăvară. Da, așa funcționez eu 😀 . Deși-s născută în inima frigului, tocmai în februarie, nu suport frigul deloc. Toate ca toate, dar toamna e cam ultima mea fărâmă de bucurie din an, bucățica aia de anotimp când copacii își scutură frunzele frumos colorate și încă nu-i chiar atât de frig. Ei, pentru bucățica aia frumoasă de toamnă există și haine frumoase de toamnă (care nu includ geaca groasă și mănușile), dar și produse de îngrijire și de make-up oarecum altfel decât folosim în restul anului. Mai multă hidratare pentru ten, iar culorile pe care le alegem sunt în ton cu vremea – mai reci, mai puternice, mai impunătoare.
Buzele în nuanțe de toamnă pot fi pumpkin, maro, violet ori roșu-cărămiziu. Un ruj într-o nuanță caldă de dovleac am deja, cât și două rujuri maro, așa că cel mai recent membru al portfardului meu este un ruj lichid mat într-o frumoasă nuanță de violet. Îl cheamă Cheeky, iar numele lui de familie e Melkior. Da, e din familie bună 😀 . Zilele astea, la scurt timp după ce l-am adus acasă, m-a corupt să-i fac câteva fotografii, înainte să arate tubul ca după lupte seculare. Nu că i-aș face eu ceva în mod intenționat, dar obișnuiesc să car zi de zi cel puțin un ruj în geantă (unde nici nu știu exact câte chestii am, dar sunt multe și se cam ceartă între ele uneori).
Așadar i-am făcut poze înainte să-l bag în geantă și să se cunoască, de bună voie sau nu, cu restul obiectelor de acolo 😀 . Cheeky de la Melkior Professional, în toată splendoarea lui:
E frumos Cheeky al meu, nu-i așa? Fie vorba între noi, este cea mai închisă nuanță de ruj din arsenalul meu cu produse de make-up.
La partea de calitate îl știam deja cum e, că am și nuanța Wild (un roșu rece) din gama de rujuri lichide Matte Stain de la Melkior Professional. Se aplică ușor pe buze, având un aplicator specific gloss-urilor, este foarte foarte pigmentat și are și o rezistență bună. Practic se ia de pe buze numai cu demachiant pentru machiaj waterproof sau alte chestii pe bază de ulei (în contact cu alimentele uleioase, de exemplu). Știu persoane care nici măcar nu investesc în demachiant pentru machiaj rezistent la apă, ci folosesc ulei de măsline pe o dischetă din bumbac (chiar și eu am făcut asta de câteva ori, ștergându-mi buzele de ruj rezistent la final de zi).
Prețul lui Cheeky este de 50 de lei. M-am gândit că pot exista printre voi și persoane care vor să-l vadă cum vine pe buze. Păi… arată cam așa:
Eu sunt mai degrabă adepta rozului când e vorba de ruj. De la nuanțe de roz deschis baby-doll până la nuanțe puternice de roz, toate îmi plac. N-am folosit până acum culori închise, așa cum este noua achiziție violet de la Melkior, și admit că o să am nevoie de puțin timp să mă obișnuiesc. Dar e un mod interesant de a păși în afara zonei mele de confort în privința nuanțelor pe care le folosesc de obicei pentru a-mi colora buzele.
Nuanța aceasta de ruj lichid mat face parte din cele lansate la finalul lunii august de cei de la Melkior Professional. Am scris aici un material atunci când a fost lansarea. Iată că nu m-am putut abține și am mai adăugat un produs în portfardul meu 😀 . Sau în geantă, mai degrabă, că plănuiesc să-l țin aproape în perioada asta, să-l folosesc mai des.
Cheers!
P.S.: Pot fi văzute pe Melkior.ro restul nuanțelor în care e disponibil rujul lichid Matte Stain.
Îmi place cum îți stă ,foarte frumoasa și nuanța părului și a rujului.
Multumesc, Valeria! 😀
Sunt super misto ca textura si rezistenta aceste rujuri mate de la Melkior. Am prins si eu unul de Cyber Monday. Nu stiu exact nuanta, dar e ceva mai deschis. Asa cum ziceai si tu pe retelele de socializare si in articol, culoarea asta nu te defineste si nu as spune ca ti se potriveste sau cel putin nu acum, la par roscat. Poate blonda? Bine, eu in general nu sunt fan al nuantelor asa de inchise…
Da, chestia e că aproape orice nuanta inchisa nu simt ca imi defineste personalitatea. Eu sunt mai dulce asa, un om mai cald, deci nu e de mirare ca prefer rozul dulce ^_^.
mie imi place mult cum iti sta, mai ales in tandem cu nuanta parului! sa stii ca nici eu nu obisnuiesc sa port nuante tari pe buze (cand imi aduc aminte), dar as incerca si versiunea ta, totusi. cu blond-gri zic eu ca ar da bine!