Kum Fu @ Webstock 2015

Capitolul 1

De ce am vrut la Webstock?
Pe de o parte ar trebui să-mi fie ruşine că după 8 ani în blogosferă mă gândesc şi eu să iau parte la eveniment. Dar, fie vorba-ntre noi, câteodată e bine şi mai târziu. Am vrut să ajung acolo pentru informaţie, în primul rând. Că eu aşa îmi sunt de când mă ştiu. Dacă-mi zici că mă înveţi ceva, vin şi asimilez cât de mult pot. Sunt în stare să-ţi fiu şi ucenic, dacă lucrul ăsta mă ajută să mă dezvolt. Nu neapărat ca blogger, ci ca om în general. Că eu, de fel, sunt om.

Despre cum mi-am purtat badge-ul…
M-am trezit pe la 5:30, luându-mi marja de eroare pentru timpul pe care aveam să-l pierd în trafic după ce intram în Bucureşti, mai ales că nu ştiam exact drumul până la Hotelul JW Marriott. Am avut emoţii, chiar am avut. Cu o seară înainte m-am stresat până-n cele mai mici detalii, gândindu-mă că am o singură şansă să fac o “primă impresie”. Deşi cu unii bloggeri mă ştiam de ani de zile, ei cunoscându-mi aciditatea, pe alţii aveam să-i cunosc abia acum. Uneori sunt pretty, alteori mi se rupe. Poţi să te dai şi peste cap şi tot nu mă impresionezi. Şi uite-mă în dimineaţa zilei cu pricina, uitându-mă la perechea de pantofi în culoarea sângelui şi la sacoul negru… Apoi deschizând şifonierul şi aruncând pe mine tricoul cu echipa mea preferată de fotbal american, Oakland Raiders, prima pereche de blugi şi o cămaşă în carouri, kinda cozy. Am fost eu cea din fiecare zi. Am vrut să fiu impresionată de oamenii care se lasă băgaţi în seamă de mine, eu cea care nu arătam ca scoasă din cutie şi nici de pe coperta vreunei reviste de fashion. Alături de mine a fost Florin, unul dintre cei mai puternici bloggeri de pe nişa sportului şi totodată cel mai bun prieten.

Capitolul 2

Nerecunoscătorii din grădina Webstock-ului
Am auzit bloggeri mici spunând “eu n-am învăţat nimic de la Webstock”. Aşa de ipocrită mi s-a părut afirmaţia, că-mi venea să-i trec pe o listă neagră şi să fac o cerere să nu li se mai dea vreo invitaţie la alte ediţii. Şi când zic bloggeri mici mă refer la prospături care n-au habar de page rank, backlinks, aşezare în pagină, încadrări pentru foto şi restul pomelnicului. Bloggeri d-ăia care sunt aroganţi de la prima postare, greţoşi până în măduva oaselor. Doi am auzit lăudându-se, cu buzele încreţite a dezgust, că n-au învăţat nimic de aici. Nu dau nume, că poate se simt şi alţii şi se perpelesc un pic. Nu dau nume nici pentru că habar n-am care ar fi (şi asta, prietene, se întâmplă pentru că eşti mic). Eu ştiu că asta e o industrie care se schimbă constant, ceea ce înseamnă că avem mereu de învăţat. Dacă acum 5 ani mergea să faci cutare chestie pe blog, acum nu mai ţine. Şi mai bine decât de pe 30 de forumuri… mai bine înveţi de la colegi din blogosferă, oameni care s-au lovit de aceleaşi probleme de care te-ai lovit şi tu sau de care urmează să dai cu fruntea, oameni care au învăţat în timp îndelungat lucrurile pe care ţi le prezintă ţie într-o jumătate de oră. Dar dacă o zi întreagă n-ai vrut să caşti ochii şi urechile, de ce ai face-o tocmai acum?

Oamenii mişto
Da, am scris zilele trecute despre cei pe care i-am cunoscut şi care m-au impresionat. Dar am promis o continuare. Pentru că la fel de şmecheri au fost o parte dintre reprezentanţii companiilor care au luat parte la event. Spun “o parte” pentru că mă refer strict la cei pe care i-am urmărit. Şi bloggerii ca Manafu şi Chinezu (pe care, apropo, îl votasem la secţiunea Intel Online Personality of the Year), oameni pe care am ales să nu-i stresez şi eu, că probabil mulţi alţii făcuseră deja ciorchine în jurul lor la fiecare pauză. Deşi obişnuiesc să mă infiltrez peste tot, de data asta am fost mai cuminte. Nu foarte, dar pe acolo…

Capitolul 3

The end & sumthin’ more
Mi-am luat notiţe şi sper să reuşesc să ajung şi la ediţia de anul viitor. Dincolo de sentimentul plăcut (extraordinar, admit) cu care am plecat de acolo, am două regrete: 1. că a trebuit să plec înainte de gală, nefiind din Bucureşti; 2. că aveam o întrebare, la un moment dat, dar nu şi dorinţa de a strica buna dispoziţie din sală (sala B, de unde lumea a plecat zâmbind) 😀

After all, când eram convinsă că Webstock este cea mai grozavă chestie care există pe partea de social media, fiind pe deplin mulţumită de volumul de informaţii şi calitatea acestora, dar şi de oamenii pe care i-am cunoscut şi modul în care am interacţionat, am avut parte de încă o surpriză. Poate a fost karma sau poate a fost pur şi simplu noroc, căci surpriza de la McVitie’s, un card de cumpărături în valoare de 1500 de lei la eMag, a venit exact în momentul în care eram mulţumită de mine şi de tot conceptul Webstock. Punctul ăla în care îi mulţumeşti în gând Universului, oricât de crazy ar suna, iar Universul îţi răspunde printr-un astfel de gest. Şi, culmea, înainte să aflu că am câştigat la tombola McVitie’s, tocmai cumpărasem două pachete de biscuiţi digestivi cu cioco.

Long live Webstock!
Long live McVitie’s, Evensys and Vodafone as well! I’m the happiest cookie around 😀