Mă plimbam liniştită să cumpăr şi ultimele cadouri de Crăciun, când s-a întâmplat să dau iar cu nasul de o husă de toată frumuseţea pentru telefon. Îmi amintesc foarte clar că era o husă iPhone 6 într-o frumoasă nuanţă silver (cred că era din aluminiu). A fost pentru a nu ştiu câta oară când mi-a părut rău că nu am iPhone. Da, nu sunt un fan al acestui smartphone, dar mă oftic uneori când văd câte huse există pentru el. Deocamdată am un Allview P6 Energy şi sunt în căutarea unei huse care să îmi placă cu adevărat, să simt că mă reprezintă.
Găsesc pentru iPhone, indiferent de model, ori de câte ori intru într-un magazin de profil, fie el online sau offline. Băi, şi chiar mă oftic, serios! Până şi în magazinele din mall, când mă duc să-mi cumpăr un tricou, o rochiţă sau un hanorac, ajung la casă şi fix acolo sunt vreo 3 sau 4 modele de huse pentru smartphone-urile produse de gigantul Apple. Online, e drept, gama este mult mai variată. Cele mai frumoase pe care le-am ochit până acum erau (încă sunt, de fapt) la Accesoriul.ro, iar raportul calitate-preţ este chiar bun, spre deosebire de cifrele magazinelor din mall-uri.
Uite, mi-ar plăcea să găsesc pentru Allview-ul meu nişte huse de genul acesta:
Cel mai mult mă atrag husele simple, eventual din aluminiu, dar nu e un criteriu obligatoriu. Înainte am avut un Sony Xperia SL şi o husă din plastic (subţire dar foarte rezistent). A fost husa mea preferată dintre toate pe care le-am avut de-a lungul anilor.
Dincolo de criteriul practic al unei huse, apreciez şi faptul că îi oferă un aspect aparte smartphone-ului. Nu sunt genul de tipă care să-şi schimbe husa în funcţie de pantofi sau geantă, deci nu fac tumbe când găsesc una care să îmi placă foarte mult. Dar asta nu înseamnă că nu ştiu să o apreciez. Uite, n-aş putea să îmi cumpăr o husă care să nu mă reprezinte. Ştiu că mi-am luat una din silicon într-o vreme şi… n-am făcut deloc casă bună împreună. Pur şi simplu nu este genul meu, chiar dacă, admit, husele din silicon sunt foarte bune (nu se sparg, nu se zgârie, au aderenţă mai bună etc.).
Mi-ar plăcea ca producătorii de huse iPhone 6, fie ei chinezi sau de altă naţionalitate, să se gândească la faptul că există şi oameni în lumea asta care nu au iPhone. Pretty please! Eu chiar îmi doresc o husă frumoasă pentru telefonul meu. Se mişcă bine şi mă ţine bateria aproape o săptămână (da, e smartphone, dar are bateria de 5.000 mAh) 😉 de aceea nu-mi doresc să-l schimb.
*Toate imaginile din acest articol au fost preluate de pe site-ul Accesoriul.ro
Prea multe vrei si tu :)). Si eu tot Allview am si tot P6 dar e Qmax :X
Mai scump al tau, cu camera mai buna, memoria RAM dubla comparativ cu a mea etc. Te respecti 😀
Ioana, iphone a fost la reducere de Black Friday…cum de l-ai ratat? 😀
Mi-am luat Allview de vreo 3 luni. Imi place ca are bateria foarte buna. In schimb mi-e ciuda ca nu exista asa de multe huse cum exista pentru iPhone.
Eu zic să înveţi o poezie, că poate vine Moşul şi îţi aduce!
Husa sau iPhone? :))