Recenzie: Amsterdam, de Ian McEwan

Cartea aceasta mi-a lăsat un gust… căruia mi-e greu să-i găsesc adjectivul potrivit. Am cumpărat-o întâmplător, cred că în urmă cu 2-3 ani, la prima mea vizită la Cărtureşti Carusel. Am insistat să am ceva de acolo, chiar dacă preţurile erau mai mari decât ceea ce-mi putea oferi internetul. Însă cărţulia asta mică n-a fost scumpă. Cele de la Polirom, din colecţia “Top 10+”, au preţuri de bun simţ în general. Pornesc de pe la 16 lei, deci sunt ok. Pe „Amsterdam” nu-mi amintesc cât am dat, dar ştiu că am ales-o după ce am citit jumătate din rândurile notate pe coperta din spate. Rândurile respective erau/sunt următoarele:

„Amsterdam, roman câştigător al Booker Prize în anul 1998, spune o poveste care pune la îndoială creaţia, iubirea şi firava moralitate umană. După ce Molly Lane îşi pierde viaţa din pricina unei boli necruţătoare, doi dintre foştii ei amanţi îşi analizează trecutul alături de controversata lor iubită.” (copertă spate)

Cartea Amsterdam a lui Ian McEwan este destul de mică, atât ca dimensiuni (18x11cm), cât şi ca număr de pagini (povestea se încheie pe pagina 188). Primele pagini le-am citit cu mare interes, după care au intervenit câteva zone care m-au lăsat rece, ca mai apoi să mă determine să fac ochii mari şi să nu mai vreau să o las din mână. Punctul culminant pentru mine a avut efectul pe care autorul probabil a încercat să-l imprime cititorilor.

Moralitatea umană – un detaliu pe care nu l-aş fi luat în calcul în prima jumătate a cărţii dacă, la un moment dat, două dintre personaje nu şi-ar fi scos ochii reciproc. Fix pe baza moralităţii. Fiecare îi reproşa celuilalt că are o moralitate de joasă speţă. Diferenţa, însă, dintre cei doi, consta în faptul că unul dintre ei a decis să-şi ţină opinia pentru el, considerând că prietenia lor e mai importantă decât judecata şi faptul de a-i scoate celuilalt ochii referitor la deciziile pe care le ia. Cel de-al doilea, pe de altă parte, n-a văzut decât mizeria (conotativ vorbind) din curtea prietenului său, omiţând bârna din ochii lui. Lucrurile s-au aprins între ei, neavând scrupule în cadrul conversaţiei, ceea ce dă o notă aparte ideii de prietenie, indiferent de vechimea şi calitatea ei de până atunci. O scânteie. De atât e nevoie uneori pentru destrămarea unei prietenii sau oricărui alt tip de relaţie. O scânteie născută din faptul că oamenii nu ştiu să-şi vadă bârna din ochii lor, părându-le firesc să-i judece pe ceilalţi.

Amsterdam este o poveste care se învârte în jurul a două personaje, Clive şi Vernon. Primul este un compozitor desăvârşit, pe când cel de-al doilea este jurnalist. Ambii erau prieteni vechi, iar prietenia lor a fost chiar mai puternică decât faptul că obişnuiau să fie amanţii aceleiaşi femei.

La capitolul 3, îmi amintesc destul de clar, am început efectiv să ronţăi semnul de carte. Cam atât de intense deveniseră descoperirile personajelor. Însă modul în care evoluează lucrurile de acolo să zicem că n-ar fi aşa de greu de închipuit. E chiar comun pentru relaţiile din zilele noastre. Însă finalul este cel la care chiar nu mă aşteptam. Câteva pagini la început, punctul culminant şi finalul – trei elemente care fac din această carte una „must read”. Chiar am rămas în urma ei cu un gust pe care mi-e greu să-l definesc. Este un fel de tristeţe amestecată cu durere, realitate şi faptul că lucrurile merg mai departe. Cu sau fără noi.

Cred că nu oricine ar putea scrie o astfel de poveste. Cred, prin prisma acestei afirmaţii, că Ian McEwan este un scriitor desăvârşit. Dacă îţi plac poveştile despre moralitate, cartea aceasta ar trebui să fie pe lista ta.

Romanul poate fi achiziționat din următoarele magazine online:
Libris, Elefant și Cărturești.

Amsterdam este unul dintre titlurile apărute în TOP 10 cărți de citit în 2017 (articol pe care l-am scris cu mare drag la începutul anului 2017). Se pare că am ales bine, descoperind cu ocazia asta că îmi place stilul lui Ian McEwan, fiind prima carte scrisă de el pe care o citesc.