Știu că într-o oarecare măsură m-am născut sub o stea norocoasă. Sunt complimentată adesea pentru tenul pe care îl am și știu că rețeta lui este formată din 50% noroc de la mama natură și 50% îngrijire adecvată. Dacă noroc de la mama natură știm cu toții ce înseamnă, că nici cu acneea nu prea am avut tangențe în viață, în ceea ce privește îngrijirea primesc multe întrebări, majoritatea dintre ele repetându-se atât de des încât aproape că răspunsurile mele au devenit mecanice. Îngrijirea tenului pentru mine înseamnă să consum multă apă, să folosesc zilnic gel de curățare + cremă de față + cremă pentru conturul ochilor, să mă demachiez în fiecare seară (chiar și atunci când nu sunt machiată) și să încerc să dorm suficient (ceea ce nu prea îmi iese, drept pentru care cearcănele mă dau de gol). Însă de vreun an am început să mă îngrijorez pentru riduri – atât pentru cele de expresie, care par să fie din ce în ce mai vizibile, cât mai ales pentru ridurile ce îmi vor brăzda fața în următorii zeci de ani. Faptul acesta m-a determinat să mă interesez de tratamentele faciale de la Nomasvello, clinică la care merg lunar pentru tratamentul de epilare definitivă cu IPL. Și am decis să scriu pe blog despre unul dintre cele 3 tipuri de tratamente faciale disponibile – Rejuvenare Facială.
Pentru ce este recomandat tratamentul de rejuvenare facială
– riduri de expresie sau profunde
– pierderi de tonus
– urme lăsate de acnee
– pierderi de elasticitate
– hiperpigmentări
– pete cauzate de soare
– melasme (pete din timpul sarcinii)
– lentigo-uri (pete de bătrânețe)
Ce înseamnă rejuvenare facială
Sunt convinsă de faptul că la prima vedere un tratament care să lupte cu atât de multe probleme pare prea frumos pentru a fi adevărat. Însă veți înțelege cum e posibil imediat ce vă voi explica modul în care este realizat acest tip de tratament și cum acționează el. Când vorbim de rejuvenare facială la Nomasvello vorbim în primul rând de tehnologia pe bază de lumină intens pulsată (IPL). Echipamentul IPL Nomasvello este setat de către specialiștii din cadrul acestor centre în funcție de fototipul fiecărei persoane în parte, astfel încât experiența și rezultatele să corespundă așteptărilor, căci nu vorbim de un brand local, ci de un brand la nivel mondial, Nomasvello fiind prezent în peste 1200 de locații din 16 țări.
Cum acționează tratamentul de rejuvenare facială
Conform site-ului Nomasvello.ro, “Tratamentul constă în aplicarea impulsurilor de lumina pe piele, care transmit căldură la nivelul zonei tratate, ceea ce ajută la crearea naturală de noi fibre de colagen și elastină, reconstruind microfibrele din alcătuirea dermului și epidermului.”
Acum putem înțelege de fapt de ce acest tip de tratament acoperă o gamă largă de afecțiuni ale tenului, el fiind practic un tratament care ajută organismul să producă singur cantitatea necesară de colagen și elastină. Vedeți? Nu degeaba îmi place să merg acolo pentru epilare definitivă, chiar și tratamentele pentru îngrijirea tenului fiind cât mai naturale.
Cât durează acest tratament
La fel ca în cazul altor tratamente, și pentru rejuvenare facială este nevoie de mai multe ședințe. Care-i numărul norocos? Între 8 și 12 ședințe sunt necesare pentru a ameliora sau chiar a trata anumite probleme ale tenului. De ce este nevoie de mai multe ședințe? Cu o floare nu se face primăvară. Sau, în cazul de față, cu o singură ședință nu putem scăpa de probleme acumulate în decursul a câteva săptămâni, luni sau câțiva ani. În plus, ar fi și suspect dacă ar exista un tratament care să promită tratarea unor probleme majore dintr-o singură ședință. Un alt aspect de reținut dacă vă doriți să faceți acest pas pentru îngrijirea tenului este că ședințele se fac la un interval de 21 de zile (3 săptămâni). Se recomandă respectarea acestui interval de timp pentru a obține rezultate cât mai bune.
Specialiștii IPL din cadrul centrelor Nomasvello din lumea întreagă sunt bine pregătiți și sunt evaluați permanent – atât de oameni din departamentul de formare, cât și de medicul dermatolog al acestei rețele de centre pentru îngrijire. Eu am ajuns chiar să îndrăgesc specialiștii IPL care au mereu grijă de mine la Nomasvello din AFI Palace Cotroceni. Weekend-ul acesta am fost pentru a șaptea ședință din cadrul tratamentului de epilare definitivă. Da, sunt foarte mulțumită de rezultate!
Practic, pentru programările la epilat la Nomasvello am ajuns să vin lună de lună în București, iar asta spune multe despre cât de mulțumită sunt în calitate de client. Totodată, dacă la început aveam nevoie de prietenele mele să reușesc să ajung de la gară până în mall-ul AFI Palace Cotroceni, acum sunt bucuroasă că reușesc să mă descurc singură cu mijloacele de transport în comun (taximetriștii de la gară nu vor să mă ia niciodată). Dacă vreți să vedeți lista completă a centrelor Nomasvello din întreaga țară, o găsiți aici. Sper să vă fie de folos și să vă puteți bucura de tratamentul de rejuvenare facială dacă vă confruntați cu una dintre problemele pentru care este recomandat.
Totodată, vă amintesc de faptul că tot timpul există o ofertă a lunii. Pentru octombrie această ofertă oferă două ședințe la preț de una pentru epilare definitivă mustață (adică 135 de lei în loc de 270 de lei). Doar până marți, 31 octombrie, mai puteți profita de această ofertă 😉 . Adică o puteți achiziționa până marți și apoi aveți la dispoziție 2 luni pentru a o putea folosi. O altă veste bună este că pot fi cumpărate 4 oferte în avans, valabile 8 luni (deci dacă vă doriți să epilați definitiv mustața, achiziționarea a 4 oferte vă asigură 50% reducere pentru 8 ședințe, ceea ce e de nerefuzat). Eu lună de lună sunt cu ochii pe ofertele lor 😀 .
În curând voi face un update și cu oferta lunii Noiembrie. O aștept să apară 😀 . Până atunci… Keep calm & take care of your skin! ♥
UPDATE 2 noiembrie
Știți cum s-a potrivit articolul meu? Ca o mănușă 😀 . În noiembrie există două oferte speciale, după cum urmează:
♥ achiziționăm două ședințe de rejuvenare facială și primim CADOU 2 fiole faciale (fiolele ne sunt aplicate de specialiștii Nomasvello în cadrul ședințelor);
♥ achiziționăm 3 ședințe de epilare definitivă și primim CADOU a patra ședință.
Ioana, draga mea esti tare draguta, sigur toata lumea te complimenteaza! Nu am vizitat Nomasvello pana acum, din nefericire la mine in oras nu este…dar ridurile ma ingrijoreaza si pe mine. Poate deschid si la noi si merg sa ma conving si eu ca sunt cei mai buni!
Iti multumesc pentru complimente! 😀
Nici la mine in oras nu exista Nomasvello, ci parcurg 3 ore cu trenul pana la Bucuresti (fiind orasul cel mai apropiat unde pot gasi centre Nomasvello). Sunt multumita de rezultate si ma bucur ca am ales acest brand, de aceea din cand in cand aleg sa impartasesc experientele mele de acolo.
Cat pe ce sa ma iau de tine ca te-ai apucat de tratamente de rejuvenare cand tu oricum arati de 18 ani. E bine ca te gandesti la viitor. Pana atunci oricum vor veni sigur cei de la nomasvelo si cu alte tratamente si mai noi. Niciodata nu se lasa pana nu aduc in toate centrele cea mai noua tehnologie in domeniu.
Sincer, mi-as fi luat un pachet de 8 sedinte de rejuvenare faciala, dar peste cateva luni plec iar in Suedia si n-as avea timp sa le fac pe toate pana atunci. Iar sa intrerup tratamentul nu ar fi in regula (stii ca imi place sa fac lucrurile ca la carte). Insa voi opta pentru el cand ma-ntorc in tara pentru mai mult timp.
Foarte interesant conceptul!