Cărţi

Relația mea cu romanul “Magicianul” al lui John Fowles (&recenzie)

By | 20.10.2018 | 9 Comments

Am ales să numesc materialul de azi ca fiind relația mea cu romanul Magicianul, asta pentru că e o poveste destul de lungă nu doar cartea în sine, ci și modul în care am ajuns să o citesc. În urmă cu ani buni am primit de la un prieten un citat care am simțit că mă descrie atât de bine încât de atunci am decis să-l pun la secțiunea “despre mine” de pe blog. Citatul în cauză este acesta:

”The truth was I was not a cynic by nature, only by revolt. I had gotten away from what I hated, but I hadn’t found where I loved, and so I pretended that there was nowhere to love. Handsomely equipped to fail, I went out into the world.
(The Magus, John Fowles)

Nu vreau să intrăm atât de mult în detalii încât să stăm acum să disecăm rândurile de mai sus și să facem profilul meu psihologic în funcție de ele, ci voiam să știți de la ce a pornit totul, care este de fapt punctul în care am decis că vreau să citesc cartea Magicianul – a celebrului scriitor englez John Fowles. Lucrările lui au fost plasate de critici între modernism și postmodernism. Acum, că i-am descoperit și eu o operă, chiar pot confirma că e undeva între cele două.

Relația mea cu romanul

Din păcate, însă, cartea n-a fost așa cum mă așteptam. Dacă aș fi citit-o într-o altă perioadă a vieții, când eram mai mică și mai curioasă, poate mi-ar fi plăcut. Dar în prezent sunt un om pentru care jocurile nu mai prezintă interes, nici răzbunările, nici privitul în trecut.

Cele peste 700 de pagini ale romanului Magicianul prezintă povestea lui Nicholas Urfe, un tânăr de origine britanică ce ajunge să fie profesor de engleză la un liceu de pe o insulă grecească. La început totul pare normal, ca și cum ar fi povestea unui tânăr căruia i s-a luat de toate lucrurile din spațiul pe care-l cunoaște, astfel că vrea să exploreze, vrea și altceva pentru viața lui, alegând să plece să lucreze în străinătate, departe de agitația din Anglia, în frumoasa și însorita Grecie, pe o insulă unde grijile par să nu existe.

În aparență totul e frumos, desigur. Uneori, însă, ghinionul și-l face omul cu mâna lui. Personajul Nicholas Urfe, în timpul său liber, adică atunci când nu preda la liceul de pe insula Phraxos, se plimba și descoperea diferite locuri din împrejurimi. Într-o zi a dat de o casă undeva departe de sat, iar treptat au apărut în peisaj și alte câteva personaje, bătrânul Conchis fiind unul dintre cele mai prezente. Și apoi cam toată povestea este despre naivitatea și curiozitatea constantă de care dă dovadă Nicholas, băgându-se singur în situații de care e dezgustat, dezamăgit, înfuriat – sentimente care însă nu-l determină să înceteze și să își vadă mai departe de drumul lui, ci întărâtă mai rău mușuroiul curiozității și tot felul de întâmplări au loc din pricina asta.

“Cu Conchis aveai întotdeauna senzația că te scufunzi și aveai impresia că ai atins fundul, dar, în cele din urmă, îți dădeai seama că se putea merge și mai jos.” (pag. 582)

Romanul Magicianul, după părerea mea, este un labirint al curiozității și naivității ce marchează tinerețea. Nu consider că un om matur s-ar băga într-un joc atât de viclean, unde el însuși devine o victimă, dar care are de multe ori șansa de a se retrage și cu toate astea nu o face. Deși… pot recunoaște că mă înșel, că naivitatea nu dispare complet din viața noastră.

Din poveste nu lipsește nici dragostea, fiind la fel de tumultoasă ca restul întâmplărilor, dar și la fel de tânără. Alison este numele ei, numele fetei pentru care personajul principal Nicholas are sentimente profunde. Alison, însă, deși pretinde că sentimentele ei sunt la fel de puternice, îl părăsește pentru un alt bărbat, iar apoi se întoarce la Nicholas și e deranjată, chiar furioasă, că el începuse să-și continue viața fără ea. You just can not do that. E… cum se numește? Ipocrizie?

“Eterna sursă a tuturor spaimelor, a tuturor ororilor, a tuturor răutăților e omul.” (pag. 562)

Magicianul - roman de John Fowles / The Magus

Jocuri, pioni și multe minciuni de dragul artei (sau de dragul unui experiment medical, unde Nicholas e supus mai multor chestii pentru a fi studiat). Cam la asta se rezumă romanul Magicianul. Sunt atât de multe minciuni încât m-am gândit de multe ori să renunț la cartea asta. Experiment medical sau nu, minciuna atinge niște cote grețoase.

Poate că aș fi avut o altă părere despre acest roman dacă l-aș fi citit în adolescență, când și curiozitatea mea era mare, fiind o caracteristică a perioadei respective. Sau poate de vină e faptul că am pus acest roman pe un piedestal înainte de a-l citi, el ajungând să mă dezamăgească din cauza așteptărilor prea mari. În esență, însă, este un roman extrem de complex și bine construit, cum rar mai găsim. Dacă ținem seama de faptul că a fost publicat în anul 1966, valorea lui e cu atât mai mare, fiind abordate lejer în paginile lui subiecte care pe atunci poate erau interzise.

Cu siguranță că John Fowles este un autor desăvârșit și o să vreau să citesc și alte cărți de-ale lui, chiar dacă Magicianul nu a fost pe aceeași lungime de undă cu mine. Nu am rezonat cu acțiunea, nu s-a pliat pe convingerile mele despre viață, eu nefiind curioasă în privința altor oameni și a lucrurilor care nu mă privesc și totodată nedorindu-mi să-mi complic viața așa cum a făcut Nicholas, personajul principal, de prea multe ori. El nu e genul meu de om, nici de personaj pe care să-l urmăresc cu drag până la final. Și-a dus crucea, nu încape îndoială aici, așa cum toți ne-o ducem pentru greșelile pe care le facem.

“Nu poți să urăști pe cineva deja înfrânt. Care, fără tine, nu va mai fi niciodată om întreg.” (pag. 751)

Personajul principal prima oară mi s-a părut că e un tip deştept. Apoi am descoperit că e curios până la pătrunderea pe spații private, cu care n-am fost de acord. A treia părere despre el s-a rezumat la ideea că-i un tip fraier şi credul, ca spre final să îl văd doar ca pe un fraier care, deşi ştie cât de cât ce se întâmplă în jurul lui, dansează după cum i se cântă. Ca o marionetă.

O chestie interesantă pe care țin să o menționez despre autorul romanului Magicianul e faptul că el s-a născut în 1926, iar la vârsta de 24 de ani obținea deja o diplomă în literaturile franceză și germană la Oxford. Chiar a fost un om inteligent și a avut și ceva aparte, ceva ce l-a scos din anonimat și l-a determinat să scrie opere precum romanul de față poate cu mult timp înainte de vremea lor.

Nu vă lăsați descumpăniți de faptul că Magicianul a fost publicat în urmă cu aproximativ 50 de ani, povestea fiind de actualitate pentru mulți oameni curioși și naivi din ziua de azi. Poate că astea sunt două caracteristici care nu vor muri nici în următorii 50 de ani (ori chiar mai mult). Sunt etape, până la urmă, prin care cred că trecem cu toții.

În loc de încheiere, notez o chestie pe care John Fowles o scria în anul 1976 cu referire la sensul romanul Magicianul și modul în care asimilează oamenii povestea în sine:
“Dacă acest roman are vreo semnificație reală, ea nu este cu nimic mai mult decât testul Rorschach din psihologie. Sensul lui se regăsește în reacția pe care o provoacă fiecărui cititor și, în ceea ce mă privește, nu există nicio reacție corectă dată.” (pag. 10)

Mai fair play de atât nu se putea. V-am zis că autorul e extraordinar.

Această carte face parte din top 10 cărți de citit în 2017. E destul de frumoasă lista respectivă, în cazul în care vreți să aruncați un ochi asupra ei. Totodată, romanul se găsește de cumpărat în magazinele online Libris, Elefant și Cărturești.

9 Comments

  • Pingback: TOP 10 cărţi de citit în 2017 ⋆ Ioana Radu

  • Reply

    Cristina Dragomir

    20/10/2018

    Nici eu nu am citit Magicianul lui Fowles pana acum, dar o am pe lista. Sa nu crezi ca m-a descurajat cumva recenzia ta si m-a facut sa o sterg de pe lista cu lecturi de bifat! Eu nu cred in chestia asta cu oamenii care sunt destepti si carora li se permite sa cada in curse doar pana la o anumita varsta. Putem fi fraieri si vulnerabili la orice varsta. Noi oricum nu prea suntem pe aceeasi lungime de unda la capitolul carti, deci mie s-ar putea sa imi placa Magicianul asta.

    • Reply

      Ioana Radu

      20/10/2018

      Ma bucur cand oamenii vor sa citeasca unele carti indiferent de cum mi s-au parut mie sau altcuiva. E semn ca suntem deschisi sa incercam si ca acceptam ca e firesc sa nu ne placa tuturor aceleasi lucruri ^_^. Si-s de acord cu tine, ca putem fi vulnerabili la orice varsta.

  • Reply

    Ana-Maria

    21/10/2018

    Ha!
    Am crezut prima oara cand am vazut titlul ca citisem Magicianul dar nu am facut-o. Am inceput si… nu m-a prins deloc asa ca am renuntat. Tot asteptarile mele prea mari m-au facut sa renunt.
    Ce am citit de John Fowles totusi a fost Colectionarul. Romanul asta mi l-a recomandat o prietena, eram in liceu atunci, si l-am citit pe nerasuflate pentru ca a fost un subiect care mi-a parut foarte foarte interesant. Nu stiu daca acum l-as putea reciti totusi, nu cred… Acum parca i-as da o sansa magicianului :)).

    • Reply

      Ioana Radu

      01/11/2018

      Am auzit pareri bune despre “Colectionarul” si s-ar putea sa-l pun pe lista cartilor de citit pentru anul ce urmeaza. Iti multumesc pentru sugestie! 😀

  • Reply

    Miss I.

    22/10/2018

    Eu am citit-o cred acum vreo 7-8 ani și îmi amintesc că m-a ținut cu sufletul la gură, eram tare curioasă și uneori nu mai știam de capul meu, mă întrebam dacă e ceva adevărat din ce citesc 🙂 Chiar mă gândeam să o recitesc, că sunt curioasă dacă aș mai percepe-o la fel, numai că e destul de mare și am atâââtea cărți pe listă! Ai scris un text foarte fain despre cartea asta, oricum 🙂

    Eu am mai citit de el “Colecționarul” și, deși este creepy și mi-a dat stări de rău fizic uneori, aș recomanda-o. Mie îmi place stilul lui de a scrie, am în plan cât de curând să citesc și ”Iubita locotenentului francez” 🙂

    • Reply

      Ioana Radu

      25/10/2018

      O sa tin cont de recomandarile tale, stiind ca suntem pe aceeasi lungime de unda cu muuulte chestii 😀 . Stilul lui Fowles e chiar fascinant si de asta sunt curioasa si-n legatura cu alte carti scrise de el. Mi se pare a fi un autor foarte bun, complex.

  • Reply

    Bratu Gabriela

    26/10/2018

    Eu am citit la Mihaela numai lucruri faine despre Fowles, e mare fana 😀 acum, nu stiu in ce directie sa inclin balanta. poate la un moment dat o sa incerc sa ii citesc si eu cartile. momentan nu am avut curiozitatea. poate pentru ca sunt adepta altui stil literar si prefer altfel de carti? eu zic ca asta ar fi motivul. si pentru ca am deja destul de mult de citit si nu mai termin teancul de pe noptiera…

    • Reply

      Ioana Radu

      01/11/2018

      Eu il recomand cu drag pe Fowles, considerandu-l a fi unul dintre acei autori de citit macar o data in viata :D. Nu prea m-a prins pe mine romanul acesta, dar sunt curioasa sa descopar si alte povesti la care a lucrat.

Leave a Reply