Un roman tulburător despre două prietene dintr-un cartier sărac ► Prietena mea genială, de Elena Ferrante

Încep prin a spune că e important în ce moment al vieții suntem atunci când citim o carte. Poate fi prea devreme pentru a o descoperi și să nu înțelegem nimic din ea, la fel cum poate fi prea târziu și derularea întâmplărilor să fie perimată și lipsită de importanță. Iar în cazurile ideale citim cartea la momentul potrivit. Nici prea devreme, dar nici prea târziu. Nici în toiul durerilor, dar nici când ele sunt complet uitate și fără noimă. Spre norocul meu, am descoperit povestea Prietena mea genială la momentul potrivit. Romanul scris de Elena Ferrante efectiv s-a nimerit să-l deschid și să-l devorez în perioada aceasta.

Cum am ajuns să cumpăr romanul “Prietena mea genială”? Sincer, l-am evitat ceva vreme. Îl tot vedeam în librăriile online din care-mi comand cărți și nu mă atrăgea deloc coperta, iar titlul mi se părea un pic deplasat. Nu eram departe de a mă întreba “Oare cine cumpără o carte cu un astfel de titlu?”, iar asta nu pentru că n-aș crede în prietenie genuină, ci pentru că n-aș vedea o poveste bună fondată numai pe atâta lucru. Am sfârșit prin a-mi cumpăra cartea Prietena mea genială după ce mi-au sărit în ochi câteva păreri despre ea, majoritatea persoanelor descriind-o ca fiind o poveste profundă, grea, cu o anumită încărcătură emoțională. Plecând de la premisa că nu e o carte drăguță ci mai degrabă una serioasă, am început s-o citesc la scurt timp după ce am cumpărat-o.

Coordonatele ediției
Data publicării: 2015 (la noi, tradus, pentru că romanul de origine italiană a apărut de fapt în 2011)
Editura: Pandora M
Nr Pag: 336
Colecție: Tetralogia Napolitana
ISBN: 9789731989709

Despre ce este cartea?

Contrar a ceea ce credeam eu inițial, cum că ar fi o poveste drăguță despre două prietene ca oricare alte două prietene, adică o poveste care ar fi putut fi a oricăreia dintre noi, Prietena mea genială este o carte despre mediul în care cresc Elena și Lila. E o poveste a copilăriei reci, dintr-un cartier sărac de la marginea orașului Napoli. Acțiunea se desfășoară în anii ’50 și pe alocuri seamănă izbitor de mult cu sărăcia și duritatea vremurilor pe care le-au îndurat și părinții noștri, ba chiar și noi, mai ales dacă suntem născuți cu vreo 10 ani sau mai mult înainte de actualul mileniu.

“Ea, Nino, Marisa aveau, spre norocul lor, părinți care-și duceau copiii la plimbare foarte departe, nu doar câțiva pași în părculețul din fața bisericii parohiale. Ai noștri nu erau așa, le lipsea timpul, le lipseau banii, le lipsea voința.” (pag. 69)

Elena și Lila sunt de aceeași vârstă, merg la aceeași școală, ba chiar sunt colege de clasă. Diferența majoră dintre ele este că Elena Greco e o fetiță cuminte, la locul ei, fiind chiar printre primii în clasă la învățătură și dându-și silința să nu se schimbe acest lucru. Lila Cerullo, pe de altă parte, e un fel de “oaia neagră” a clasei, poate chiar a generației ei. Vorbește urât cu profesorii și colegii, e agresivă, nu pare să o intereseze prea mult școala și-i place să facă tot felul de lucruri de care alți copii s-ar teme. Dar, pentru că întotdeauna există un astfel de “dar”, Lila este înzestrată de la natură cu o inteligență aparte. Dincolo de răutăți și agresivitate, ea este o fată care înțelege foarte repede lucrurile, o pasionează cititul și emite relativ des opinii pertinente, bazate pe ceea ce citește în cărți, chiar dacă uneori simte nevoia să le facă mai… interesante, adăugând informațiilor mici artificii.

Pentru că Elena simte în Lila un fel de marginalizare, dincolo de faptul că erau doar niște copile, dar și pentru că avea o oarecare admirație față de ea și hotărârea/agresivitatea ei, ajunge să se apropie de Lila urmând-o peste tot. Iar Lila, cumva, ajunge să o accepte. Cele două fete devin prietene nu pentru că le-ar lega ceva anume, ci din simplă împrejurare și faptul că locuiau în același cartier.

Cartea este într-o oarecare măsură și despre impactul pe care îl poate avea o persoană asupra alteia, chiar și în absență, chiar și-n ciuda unui comportament nepotrivit. Astfel, dincolo de toate nuanțele, Elena Greco părea să își dorească să experimenteze ceea ce Lila trăise deja, nu din vreo obsesie nebună de a fi ca prietena ei, nici chiar din ideea de competiție între ele, ci pentru că vedea in prietena ei un model din anumite privințe, iar experiențele pe care și le dorea pentru ea păreau să fie educative, să-i aducă mulțumire ori să o bucure, deci motivul în sine era unul bun. Cu alte cuvinte, ceea ce făcea Lila și părea să fie bun, Elena își dorea și ea. Ceea ce citea Lila voia și Elena să citească. Locurile în care voia Lila să meargă erau imediat și pe lista Elenei. Dar ideea aceasta de a copia dorințele și acțiunile Lilei se oprea la cele ce păreau să abă impact pozitiv. Aparent. Pentru că în detaliu Elena ajunsese să copieze uneori comportamentul nepotrivit al prietenei ei.

Cumva, ca cititori, ajungem să ne întrebăm: De ce ne plac lucrurile care ne plac? Sau, mai bine spus, prin prisma cui ne plac acele lucruri? Cartea asta acționează și ca introspecție, prin ea ajungând să ne punem anumite întrebări și să conștientizăm mai puternic ce impact au persoanele din jurul nostru asupra noastră.

Cu toate astea, Elena Greco își păstra luciditatea în raport cu prietena ei și știa să discearnă binele de rău sau, mai bine zis, părțile bune de cele întunecate care o compuneau pe Lila. Astfel, naratoarea, în persoana Elenei Greco, cugeta la experiențele și părerile pe care le arăta/spunea/trăia Lila.

“Deși continând atât eu cât și ea să locuim în același cartier, deși avuseserăm aceeași copilărie, deși trăind amândouă cel de-al cincisprezecelea an de viață, sfârșiserăm, pe neașteptate, în două lumi diferite.” (pag. 265)

În ciuda aparențelor sau poate doar prin prisma misterului ce o învăluie pe Lila, ea este personajul mai complex dintre cele două fete. Are propria ei agendă în minte și fiecare mutare pe care o face pare să fie calculată dinainte și să servească unui scop anume.

Drumul celor două fete continuă, pe parcursul acestei cărți, până la adolescență. Chiar dacă Elena Greco își continuă studiile în tot acest timp, iar Lila renunță la școală pentru a-și ajuta familia (mai întâi lucrând la cizmărie alături de tatăl și fratele ei, iar apoi ajutând-o pe mama ei la treburile casnice), cele două fete păstrează legătura și duc mai departe prietenia lor, fiindu-și alături în unele momente. Se păstrează, totuși, același registru până la adolescență, adică Lila rămâne cea care, indiferent de alegeri, pare interesantă, frumoasă, deșteaptă și pe alocuri norocoasă. Iar Elena, deși studiază, pare să se urâțească la pubertate și să nu aibă parte de același noroc ca Lila. În esență, însă, aparențele sunt înșelătoare, așa cum bine știm mulți dintre noi. Lila nu și-a continuat școala pentru că părinții ei nu aveau bani să o țină în școală, rămânând doar cu vreo 4 clase și ajungând să muncească pentru familie. Iar lipsa norocului din viața Elenei se rezumă cumva la cât de mult se implică emoțional în lucrurile care nu contează, cele care se întâmplă în jurul ei, la îndrăgosteli, la dramele din viața Lilei, la întâmplări din cartierul lor sărac.

“În seara aceea s-a văzut clar că Lila își schimbase statutul. În câteva zile, luni a devenit o domnișoară care imita fotomodelele din revistele de modă, pe fetele de la televizor, pe fetișcanele văzute la plimbare pe strada Chiaia. Când o vedeai, emana o strălucire care părea o palmă foarte violentă peste fața sărăciei din cartier.” (pag. 264)

***

Pentru că simt că am dezvăluit suficiente lucruri despre subiectul romanului Prietena mea genială, de Elena Ferrante, mă opresc aici și aleg să tratez alte aspecte ce țin de recenzia cărții.

În primul rând, cine este autoarea? Elena Ferrante este o autoare de origine italiană ce a reușit să fie nominalizată pentru multe premii importante din literatură, iar pe unele dintre ele chiar să le câștige. La noi în țară este cunoscută pentru tetralogia napolitană, adică o serie de 4 cărți ce începe cu Prietena mea genială, continuând, în ordinea apariției, cu Povestea noului nume, Cei care pleacă și cei ce rămân și Povestea fetiței pierdute. Tetralogia aceasta a prins atât de bine la public, și nu doar în România, încât HBO a decis ecranizarea. Nu m-am interesant încă pe subiectul acesta pentru că nu vreau să fiu tentată să văd filmele înainte de a citi toate cărțile din serie. Dar voi sunteți liberi să o faceți, dacă vă doriți mai multe informații 😀 .

În al doilea rând, se cade să spun despre cartea de față, Prietena mea genială, că este puternică prin faptul că are relevanță în contextul social atât al zilelor care au apus demult, cele marcate de sărăcie și lipsa educației, cât și în cel al zilelor noastre, mai ales că România încă sângerează pe subiectul sărăciei și al lipsei educației. Este, într-adevăr, o carte puternică. O carte despre prietenie, desigur, dar mai degrabă o prietenie circumstanțială, inima romanului fiind însă traiul în anumite condiții, care pentru cei care le au par firești, dar unele personaje ajung ulterior să descopere și lumea din afara cartierului lor mărginaș, iar de aici se nasc alte dezamăgiri interioare. Contextul cultural, social, economic, istoric – toate detaliile acestea marchează profund o persoană, fiind o dovadă a faptului că “șansele egale” sunt adesea doar o iluzie.

“M-am gândit la cartier ca la un vârtej din care era iluzoriu să încerci să ieși.” (pag. 217)

Romanul Prietena mea genială se găsește în multe librării fizice din țară, cât și în multe magazine online, precum Elefant.ro, eMAG.ro, Libris.ro, Carturesti.ro și Cartepedia.ro. Dacă în unele magazine are altă copertă decât cea pe care o vedeți în fotografiile pe care le-am făcut eu, asta se întâmplă pentru că toate cele 4 volume au apărut și în ediție tie-in, adică au o copertă specială care corespunde ecranizării (însă cartea este aceeași, coperta fiind singura chestie schimbată).