Visele nu dorm niciodată – un roman efervescent cu și despre introspecții

Se prea poate să vă fie cunoscut titlul Visele nu dorm niciodată, iar asta să se întâmple fie pentru că suntem prieteni pe facebook și am postat câteva citate din carte, pe măsură ce le descopeream și “mă prindeau”, fie pentru că scriitoarea contemporană Natașa Alina Culea a cucerit mulți oameni cu scrierile ei și se află pe buzele multor cititori în discuțiile despre literatură. Dacă se întâmplă astfel, adică dacă v-a ajuns deja la ureche titlul celui mai recent roman pe care l-a publicat Natașa Alina Culea, ori chiar dacă vă este necunoscut încă, promit că rândurile ce urmează vor elucida misterul și vor contribui poate la dorința de a pune mâna pe acest roman. Știu, fiecare carte are cititorii ei. Descoperiți imediat dacă aceasta este una dintre cele pe care le veți adăuga în coșul de cumpărături.

Visele nu dorm niciodată este o carte pe care nu mi-am dat voie să o citesc într-o singură zi. Analiza lucrurilor și introspecția pe care Lea le face, în calitate de personaj principal, reprezintă idei pe care le-am simțit de parcă o bucățică din mine s-a desprins și a fugit pentru a lua parte la crearea cărții. Sunt lucruri cu care unii ne-am confruntat, alții nu, lucruri pe care ni le spunem când ne trezim, când stingem lumina ori când trecem prin zilele astea fără să înțelegem ceva din ele sau fără să vrem să le dăm importanță.

Din primele pagini ale romanului Visele nu dorm niciodată am descoperit că Lea Leroy este o scriitoare din Franța și totodată un om care se împarte oarecum între doi bărbați. Fizic trăiește sub același acoperiș cu Thiery, cel care îi este soț și cu care împarte un mariaj eșuat, dar totodată o relație în care ambii au decența de a nu îngropa timpul comun și de a nu se jigni, fiind mai mult un mariaj din care a rămas doar prietenia. Mark, pe de altă parte, este iubitul platonic, omul care i-a făcut sufletul să tresară. Soțul știe de existența lui Mark, Lea mărturisindu-i chiar ea în momentul în care a realizat că se îndrăgostește de altcineva.

Romanul nu este despre cum se împarte Lea între cei doi bărbați, lăsându-i mai mult în introducere, ci despre o călătorie a ei, o călătorie de 11 zile în Elveția despre care la radio și la TV se anunța că va înfrunta ninsori abundente. Și, într-adevăr, ajunge să se cazeze la un hotel dintr-o zonă pe care zăpada o paralizează, blocând-o pe Lea acolo, alături de alte persoane cazate sub același acoperiș. Romanul, pentru că am stabilit deja că nu este despre o femeie care să se împartă între doi bărbați, este despre introspecții și experiențe pe care Lea nu le bifează singură, ci alături de noi, cititorii. N-ai cum să citești un astfel de roman, în care personajele sunt conturate foarte bine și pe care aproape că le cunoști de parcă ar fi chiar aici, lângă tine, n-ai cum să-l citești și să nu simți alături de personajul principal gândurile, neliniștile, afirmațiile și câte și mai câte.

Visele nu dorm niciodată este o carte pe care o simți sau n-o simți, un roman pentru care nu cred că există cale de mijloc.

Un alt lucru interesant este că oamenii, cei blocați din cauza situației meteorologice în hotelul la care era și Lea Leroy cazată, sunt atât de diferiți între ei (asemeni realității pe care o traversăm, unde nu există doi oameni la fel). Însă în ciuda acestui fapt ei găsesc totuși niște punți de legătură, aleg să spargă liniștea, singurătatea și/sau plictisul cu câteva cuvinte sau chiar cu mici confesiuni private, astfel că ajung pe alocuri să găsească alinare din partea unor străini. Însă unul dintre acești oameni spune la un moment dat că “Fiecare trebuie să învețe să se salveze singur” (pag 250).

Sunt aduse în discuție, prin prisma dialogurilor personajului principal cu diferite alte personaje, atât subiecte care frământă mințile multor oameni în viața de zi cu zi, cât și subiecte care își fac simțită prezența în momente mai… delicate. Aici pot menționa judecata (judecata de sine și judecata altor oameni), teama în care a trăit și trăiește umanitatea, liniștea sufletească, echilibrul și dezechilibrul din jurul nostru, viața ca o entitate dincolo de timpul și spațiul în care o scriem acum.

Lea Leroy este un personaj care are capacitatea de a empatiza și de a nu-i judeca pe oameni pentru modul în care sunt sau ceea ce ei aleg să facă în privința propriilor vieți. Aceste abilități îi oferă o liniște interioară în raport cu oamenii din jurul ei și o înțelegere a lucrurilor care se întâmplă, în general oamenii având puterea de a înțelege mai bine ceea ce se întâmplă în jurul lor când privesc cu detașare, fără să se implice în viețile altora, păstrând o limită a discreției și un respect al spațiului personal. Lea Leroy și-a format însă ochiul petru oameni nu doar prin intermediul empatiei, ci și prin prisma faptului că este scriitoare și seva lucrărilor ei sunt chiar oamenii.

Romanul cuprinde două capitole: Capitolul 1 – Legămintele macilor; Capitolul 2 – Arca celor 11 nopți. În vreme ce primul capitol se întinde pe aproximativ un sfert din totalul de pagini al cărții, cel de-al doilea acaparează restul paginilor într-o organizare frumoasă de 11 subcapitole, fiecare cu titlu distinct. Toate acestea se încheie cu un epilog la care am făcut ochii mari. M-aș fi așteptat la multe variante, dar nu la cea descoperită, ceea ce consider a fi o frumoasă efervescență a autoarei, de care a dat dovadă în nenumărate rânduri (eu am mai recunoscut faptul că îi îndrăgesc cărțile, fiindu-mi de suflet).

Autoarea are o efervescență aparte, e ceva delicat și puternic deopotrivă, ceva ca un plic de ceai – despre care afli cât este de puternic abia după ce torni apă fierbinte peste el. Așa este și Natașa Alina Culea în viziunea mea. Puteți judeca ale ei cărți după coperți, dar veți afla magia din spatele lor doar după ce veți începe să le devorați. Cu toate astea, nu cred că scrie pentru oricine, ci are cititori mai selectivi când e vorba de literatură, oameni care au depășit un anumit prag și care au mintea deschisă în fața anumitor discuții. Pe de o parte cred că nicio descriere a cărților ei pe care o veți citi pe internet sau oriunde altundeva nu vă va ajuta să înțelegeți în întregime lucrurile pe care le-a scris, asta pentru că sunt genul de texte care au ecouri diferite în noi. Merită să-i dați o șansă dacă încă n-ați descoperit-o.

Întorcându-ne la romanul de față, Visele nu dorm niciodată, admit faptul că mă așteptam la o altă idee de ansamblu. Credeam că voi găsi în paginile cărții gramul de putere care-mi lipsește uneori, picătura de curaj pentru a nu mă opri din munca pentru visele pe care le am. Am descoperit, în schimb, gramul de liniște. E drept, nu-mi lipsește liniștea, dar sunt momente în care pleacă și ea în concediu, așa că romanul a picat chiar bine. Una peste alta, sunt conștientă că liniștea sufletului este o nălucă pe care mulți o caută sau pe care o au deja însă nu știu cum s-o păstreze. Dacă vreți câteva momente în plus de introspecție și gramul de liniște esențial vieții sănătoase, dați o șansă romanului de față.

Eu sunt atât de cucerită de cărțile autoarei Natașa Alina Culea încât plănuiesc să merg weekend-ul acesta la București, la evenimentul Gaudeamus, pentru a fi prezentă la lansarea romanului de la stand-ul editurii Librex. Și am și emoții 😀 ♥.