Prima zi a lunii februarie, duminică fiind (deci am timp de câteva rânduri aici), mă gândesc ce lună bună a fost ianuarie. Primul an în care am descoperit adevăratele secrete ale unui plan de atac – organizarea şi segmentarea. V-am prezentat planul pe larg în articolul “Plan funcţional pentru orice început de an”. Şi, se pare, eu chiar am reuşit să mă ţin de el. Am bifat deja câteva chestii din cele pe care mi le-am propus pentru anul acesta. That’s a good thing, căci în anii anteriori renunţam de mult la punctele clasice pe care le scriam la sfârşitul agendei. Nu pentru că uitam ci pur şi simplu pentru că mi se păreau a fi nişte mici job-uri, ceva ce trebuia să duc la bun sfârşit doar de dragul de a fi tăiate de pe listă. Acum e cu totul altfel.
Ah, da! Planul funcţional a primit atât de mult feedback pozitiv încât am decis că merită să-l public şi pe Flawless.ro, site la care sunt editor colaborator de un an şi un pic 😀
Tot în ianuarie am reuşit să mă conving din nou să intru în bucătărie şi să mă distrez. Şi mă bucur! Căci astfel am descoperit să fac sosul cu smântână. E bun pentru paste, dar parcă aş încerca să-l combin şi cu un mix de legume. Keep in touch! O să probez şi vă spun dacă e o combinaţie bună sau nu. Până una-alta, dacă vreţi să probaţi reţeta pe care eu am făcut-o deja, găsiţi aici toate informaţiile de care aveţi nevoie – Paste cu sos de smântână şi muşchiuleţ.
Singura chestie pe care mi-am propus-o pentru ianuarie şi nu am reuşit să o duc la bun sfârşit, shame on me, a fost cartea. Să citesc cel puţin o carte pe lună, cam aşa suna ideea mea. Ei, bine, am citit doar jumătate dintr-o carte. Dar zilele astea o termin şi mă apuc de a doua (ca pentru luna februarie… şi am o carte tare bună, împrumutată de la Eliza). Între timp am făcut un top 10 al cărţilor citite în 2014, top care a fost înscris în cadrul proiectului “Biblioteca Bloggerului Român”.
Sper că voi sunteţi bine şi reuşiţi să facem slalom cu brio printre chestiile neprevăzute de zi cu zi. Nu prea sunt genul meu postările astea aşa personale, dar am zis că nu-mi pică niciun deget dacă încerc. Să le împletim frumos pe toate.
Apropo, să nu uit! În cazul în care aţi ratat articolul “Obsesia oamenilor pentru telefoane…”, vă îndemn să aruncaţi un ochi pe colecţia de fotografii de acolo. Este una dintre “situaţiile” cu care ne confruntăm în prezent. S-ar putea să vă placă 😉