Mă bucur că încep noul an de postări pe blog cu o leapşă de la un om pe care îl admir. Nic Dobre m-a provocat să răspund şi eu seriei de întrebări de mai jos şi era împotriva firii mele să refuz o astfel de provocare (chiar dacă, fie vorba între noi, sunt supărată pe mine că în 2016 n-am avut timp să citesc la fel de mult ca în alţi ani).
1. Câte cărţi ai citit în 2016?
Doar 8 cărţi. Însă a fost de departe anul în care am făcut nişte descoperiri literare extrem de interesante.
2. Dintre ele, care a fost cea mai bună carte citită?
Ah, greu de specificat! Extrem de greu să aleg una singură pe care să o urc pe piedestal. Pot totuşi să mă rezum la 3 dintre acestea:
Căldura Gheţarilor – de Nic Dobre
Lupii Trecutului. Sofia – de Nataşa Alina Culea
La sud de graniţă, la vest de soare – de Haruki Murakami
3. Care e cel mai frumos citat pe care l-ai descoperit în 2016?
“Pustiul nu-l poate înţelege decât cine l-a trăit.”
(Octavian Paler, Viaţa pe un peron)
4. Care carte citită în 2016 ţi-a displăcut/te-a dezamăgit cel mai tare?
M-a dezamăgit fix cartea din care am menţionat citatul, adică Viaţa pe un peron, scrisă de Octavian Paler. Aveam aşteptări mult mai mari de la ea. N-a fost prima carte a acestui autor pe care am citit-o, însă a fost prima care m-a dezamăgit. N-a avut zbuciumul acela cu care mă obişnuisem. Mă aşteptam să fie mai arzătoare, mai tăioasă, mai puternică. Cartea e frumoasă în sine, dar are pasaje care se repetă atât de mult încât pe alocuri devine plană.
5. Ai participat la vreun eveniment literar anul acesta (lansare, târg de carte etc)? Dacă da, care a fost preferatul tău?
Nu am participat.
6. Care este cel mai bun film pe care l-ai văzut în 2016?
Never Back Down 3: No Surrender
7. Care este cuvântul care rezumă cel mai bine anul 2016 pentru tine?
Determinare. De mult n-am mai avut un an în care să bifez atât de multe experienţe care să necesite multă muncă ŞI determinare. Că degeaba muncim mult dacă nu avem stabilit şi un scop anume.
8. E vreun moment din 2016 pe care nu vrei să-l uiţi?
Da. Dar îl ţin pentru mine.
9. Ce dorinţă ţi s-a împlinit în 2016?
Am reuşit să plec iar din ţară. Oricât de mult îmi place acasă, uneori simt nevoia să iau o pauză. Au trecut deja 3 luni şi nu duc dorul stresului, bârfelor şi răutăţilor din România.
10. Scrie o dorinţă pentru anul 2017.
Să îmi văd în continuare de pătrăţica mea şi să stau departe de oamenii care găsesc o problemă pentru orice soluţie. I do not need that shit in my life.
Ioana, o sa preiau si eu leapsa cu permisiunea ta desigur!
Cu mare drag, Mihaela! Abia aştept să citesc răspunsurile tale. Te pup!
Ce adevarata e treaba cu oamenii care gasesc probleme peste to! Unde nu exista, le fac. Unde nu reusesc sa le faca, le traiesc in inchipuirea lor. Am sa preiau si eu aceasta leapsa in zilele urmatoare pentru ca am cate ceva de spus despre lecturile mele din 2016.
Ma bucur ca si tie iti place si ca o vei prelua. Te pup, Cris!
Foarte frumos! Mă bucur că ai avut un an destul de frumos și-ți doresc un 2017 cu mult mai multe trăiri, surprize plăcute, experiențe noi și un număr cât mai mare de cititori pe blog! :*
Multumesc din suflet pentru gandurile bune! ♥ Sa ai un 2017 la fel de frumos precum l-ai inceput! 😀