Women's World

Reduceri la măștile KORIKA ♥

By | 13.08.2018 | 5 Comments

Zilele trecute am scris despre două măști coreene Korika pe care mi le-am comandat la cea mai recentă sesiune de shopping pe site-ul Aoro / Notino. Deși la momentul respectiv le-am achiziționat mai mult din dorința de a prinde transport gratuit, pentru că voiam să-mi iau un parfum care era sub 250 de lei (prag al coșului de cumpărături când transportul devine gratuit), pe măsură ce le-am folosit mi-am dat seama că sunt niște produse bune și că tocmai am devenit fan al brand-ului 😀 . Eu și măștile Korika ne înțelegem de minune. În cazul în care n-ați văzut încă materialele de tip review pentru cele două produse, le găsiți aici (pentru masca textilă exfoliantă Korika NaturBeauty) și aici (pentru masca regeneratoare pentru mâini și unghii Korika SciBeauty).

măști Korika NaturBeauty și SciBeauty

Azi, având în vedere că am primit pe e-mail informația că în perioada 13-19 august sunt reduceri de 40% la măștile Korika, am decis să scriu câteva informații generale despre acestea, să știți câte colecții există și căror probleme le sunt dedicate.

Măștile Korika se împart în 3 colecții distincte:
• NaturBeauty
• SciBeauty
• StarBeauty

Colecția NaturBeauty are la bază apă de ghețar și extracte naturale. Măștile de față sunt de tip șervețel, care doar se scot din ambalaj și se poziționează corect pe ten (având găuri în zona ochilor, a nasului și a buzelor). Eu am încercat masca exfoliantă, însă în colecția aceasta mai pot fi găsite și măști iluminatoare, nutritive, hidratante și calmante. Alegerea, desigur, o facem în funcție de nevoile tenului fiecăreia dintre noi.

Colecția SciBeauty are la bază tendințele actuale în ceea ce privește cosmeticele asiatice, îndrăgite din ce în ce mai mult în întreaga lume. Ele sunt dedicate nu doar îngrijirii tenului, ci există în această colecție și măști pentru mâini, măști pentru picioare și măști pentru buze. Eu am încercat o mască regeneratoare pentru mâini și unghii și mi s-a părut a fi o experiență inedită. Nu mai folosisem așa ceva până acum 😀 . Produsele din colecția asta sunt un pic mai scumpe decât cele din colecția NaturBeauty.

Colecția StarBeauty este gama premium a celor de la KORIKA. Măștile acestea dedicate îngrijirii tenului au la bază ingrediente mai rare, precum extract din melc, cărbune activ și aur 24k. Ele au fost concepute pentru a revitaliza, a ilumina și a purifica pielea, oferind răsfățul spre care tânjesc majoritatea persoanelor care folosesc sau își doresc să folosească măști coreene.

ingrijirea tenului si a mainilor cu mastile Korika

Ce e așa de special la măștile Korika dedicate îngrijirii tenului și nu numai? Dincolo de faptul că sunt măști coreene, un real hit al prezentului, ele fac parte dintre acele produse de calitate. Practic nu sunt chiar pentru oricine, ci doar pentru acelea dintre noi care suntem dispuse să ne îngrijim pielea și cu alte ingrediente față de cele folosite până în prezent. Pe mine sincer m-a dat gata masca de față pe care am folosit-o din gama NaturBeauty (masca exfoliantă, cu papaya și apă de ghețar). A fost extrem de răcoritoare pe toată durata cât am ținut-o pe ten, dar și puțin după aceea, fiind o senzație grozavă pentru diminețile în care avem nevoie de un boost înainte de muncă sau, de ce nu, perfectă de utilizat seara, după ce ajungem acasă de la serviciu.

În perioada aceasta, 13-19 august 2018, sunt reduceri de 40% la măștile Korika pe site-ul Aoro by Notino. În mod normal prețurile sunt cuprinse între 22 și 46 de lei, ceea ce înseamnă că acum pot fi achiziționate la aproape jumătate de preț fiecare dintre ele. Vestea asta mi s-a părut a fi atât de bună încât am știut că trebuie împărtășită (împreună cu entuziasmul meu pentru brand-ul Korika ^_^).

Dacă vreți să achiziționați câteva astfel de măști sau dacă intenționați chiar să oferiți cadou, să știți că cei de la Aoro by Notino dispun și de serviciul Gift Wrapping (ambalare produse sub formă de cadou). Este contra cost, desigur, însă atunci când vrem să facem un cadou mai special unor persoane, ideile propuse pentru împachetare sunt chiar bine-venite. Acest serviciu costă 23 de lei și apare ca opțiune în coșul de cumpărături. Cam așa arăta la mine când mi-am comandat parfumul dorit și cele două măști Korika:

ambalare cadou Aoro by Notino

Acum, pe final, nu vă mai răpesc din timp și vă las să verificați oferta măștilor coreene de la Korika, fie ele din colecția NaturBeauty, SciBeauty sau StarBeauty. Pentru a beneficia de reducerea de 40% la aceste măști trebuie să folosiți codul promoțional kor40ro. Lots of hugs, my ladies!

#summerisyours

5 Comments

  • Reply

    Silvia

    13/08/2018

    Niste masti excelente, multumesc pentru recomandare.

    • Reply

      Ioana Radu

      16/08/2018

      Cu mare drag, Silvia!

  • Reply

    Cristina Dragomir

    13/08/2018

    Asta ca sa ma convingi sa le incerc, nu? 😀 Ca tot am poftit eu zilele trecute la mastile pe care le-ai prezentat. Reducerea nu e ignorat, e clar. Nu stiu cum se face ca, desi sunt abonat la newsletter la Aoro nu am primit vesti despre oferta. Sau oi fi primit si nu le-am vazut? Oare reducerea este valabila si in magazine?

    • Reply

      Ioana Radu

      16/08/2018

      Cred ca e valabila doar pe site, ca trebuie aplicat codul promotional :D.

  • Reply

    Bratu Gabriela

    14/08/2018

    mmm, da, parca la aproape juma de pret merita din plin! n-am incercat pana acum produse coreene!

Leave a Reply